Sebastian-GHITA-600

Societatea 2K TELECOM SRL Ploieşti (CUI: 12920860) a fost înfiinţată în anul 2000 – cu sediul social în Bucureşti, mutat la Ploieşti în 2006  – şi la ora actuală este deţinută şi administrată de Alexandru GHIŢĂ (35 de ani), fratele celebrului fugar Sebastian GHIŢĂ (foto). Oficial, firma este “pionier al implementării conceputului «managed services» în ramura telecomunicaţiilor din România”.

Pe 29 decembrie 2016, la scurt timp după ce nu se mai ştia nimic de Sebastian GHIŢĂ, compania 2K TELECOM SRL a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, invocând, culmea, faptul că a fost ţepuită de Statul Român… ceea ce a dus la acumularea unor “datorii totale în sumă de 166.554.234,13 lei“. Adică vreo 37 milioane euro.

Mai exact, 2K TELECOM SRL a motivat astfel solicitarea de aplicare a Legii 85/2014:
“Un factor important care a dus la dezechilibrul situaţiei financiare a companiei a fost refuzul Ministerului Finanţelor de a deconta cererea de plată în cadrul proiectului de investiţii realizat de companie. În baza contractului de finanţare, compania a efectuat investiţii de 50.770.364 lei şi a angajat 103 persoane suplimentar faţă de cei aproximativ 100 de angajaţi existenţi, pentru care au fost achitate salarii şi taxe aferente, iar valoarea ajutorului de stat era de 20.308.145 lei, dar în martie 2016 Ministerul Finanţelor a revocat acordul de finanţare”.

2K-TELECOM-15-ani-(2015)-w

Judecătorul sindic de la Tribunalul Ploieşti care a analizat cererea şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva 2K TELECOM SRL se numeşte Alina MITROI, vine de la Tribunalul Galaţi şi în 2015 a câştigat sub 20.000 euro.

Administratorul judiciar (provizoriu) care se va ocupa de această insolvenţă este CITR FILIALA ILFOV SPRL. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru data de 23 februarie 2017, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pe 20 martie 2017, “ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar provizoriu”, după cum precizează sentinţa instanţei (disponibilă AICI).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.7881/105/2016, al societăţii 2K TELECOM SRL Ploieşti se va derula pe 15 martie 2017.  (Sursa foto: ziuanews.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
2K TELEKOM – sentinţa de dschidere a procedurii de insolvenţă


NOTĂ
:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

 

16 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia