crama-murfatlar

MURFATLAR ROMÂNIA SA (CUI: 14940805) a intrat în insolvenţă, la propria cerere, pe 26 martie 2012, judecătorul sindic Camelia TRIFANOV numind practicianul FAIR & FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL Constanţa (Fănica CONSTANTIN) în funcţia de administrator judiciar provizoriu.

În cei peste 4 ani şi jumătate de procedură, administratorul judiciar (confirmat de Adunarea creditorulor) a publicat un singur tabel preliminar al creditorilor, pe 5 iunie 2012, şi un supliment (“Addendum” numit de CONSTANTIN) pe 12 septembrie 2016. Tabelul preliminar includea creanţe admise de 92.992.137,38 lei şi creanţe admise sub condiţie de 53.844.689,22 lei, iar cele 5 creanţe menţionate în “Addendum”, în valoare totală de 3.772.006,64 lei, au fost respinse pe motiv că au fost tardiv declarate.

FAIR & FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL nu a publicat în BPI procesul verbal al primei Adunări a Creditorilor, dar pretenţiile financiare ale Fănicăi CONSTANTIN au fost următoarele: un onorariu fix de 10.000 lei, exclusiv TVA, lunar, şi un onorariu de succes în valoare de 600.000 lei, exclusiv TVA, plătibili în două tranşe: 50% la momentul confirmării definitive şi irevocabile a planului de reorganizare şi 50% la data rămânerii irevocabile a hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei ca urmare a finalizării cu succes a planului de reorganizare a debitoarei.

În 2014, a fost popus şi aprobat un plan de reorganizare, în condiţiile în care administratorul judiciar NU a publicat tabelul definitiv al creditorilor. După mai bine de un an, pe 2 noiembrie 2015, Tribunalul Constanţa “admite excepţia de decădere a debitoarei SC MURFATLAR ROMÂNIA SA din dreptul de a depune un plan de reorganizare” şi “dispune începerea procedurii falimentului debitoarei MURFATLAR ROMÂNIA SA”.

Sentinţa este atacată de debitoare cu recurs şi, la data de 21 martie 2016, Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat în această cauză, “fiind admis recursul şi casând în tot sentinţa recurată, cauza fiind trimisă instanţei de fond pentru continuarea judecăţii”.

murfatlar-romania-14-ani-2015-w

În octombrie 2016, procurorii DNA “încep curăţenia” la MURFATLAR ROMÂNIA SA şi la alte societăţi “afiliate”, acţionarul George IVĂNESCU (52 de ani) este arestat preventiv, iar alţi 6 inculpaţi – Constantin CÎRCIUMARU, Cătălin BUCURA, Gheorghe ZLOTEA, Gheorghe Cosmin POPESCU, Cătălin Florian VASILESCU şi Sorin Vasile SĂVOIU – beneficiază de măsuri asemănătoare (arest sau arest la domiciliu). Procurorii au susţinut că acest presupus grup infracţional a produs bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei, prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Intervenţia procurorilor a declanşat “sistemul de alarmă” la DGRFP Galaţi – AJFP Constanţa. Ce şi-au zis finanţiştii constănţeni?O să ne întrebe procurorii şi pe noi de ce l-am lăsat pe IVĂNESCU să facă ce vrea!“. Şi zbang cu o cerere la Tribunalul Constanţa, document datat 1 noiembrie 2016 şi asumat de “Şef AJFP Constanţa, Mitică Dumitru” prin care se solicită trecerea la faliment a debitoarei MURFATLAR ROMÂNIA SA.

În cererea care, la câte greşeli are (unele subliniate de cineva!), pare a fi scrisă pe întuneric şi din mers, se spune că “suma de 132.942.923 lei solicitată prin declaraţia noastră de creanţă nr.90370.08.12.2015 nu a fost achitată nici până la data formulării prezentei. Mai mult, potrivit informaţiilor furnizate de compartimentele de specialitate din cadrul AJFP Constanţa, MURFATLAR ROMÂNIA SA a mai acumulat obligaţii de plată curente neachitate în cuantum de 4.706.868 lei, astfel încât suma datorată de debitoare reprezentând obligaţii de plată curente este în cuantum de 139.115.793 lei“.

Nu e foarte clar de unde a reieşit totalul de 139 milioane lei (cele două suma adunate duc la alt rezultat), dar demnă de remarcat este grija care “i-a pălit” pe finanţişti, în încheierea cererii aceştia solicitînd “să dispuneţi în regim de urgenţă trecerea la faliment a societăţii debitoare, deoarece aşa cum se poate remarca, de la data deschiderii procedurii şi până în prezent a creat obligaţii suplimentare enorme ce reprezintă în unele situaţii bugetul anual al unui minister“.

Teoretic, această cerere ar trebui să fie analizată la termenul din 12 decembrie 2016, în BPI nr.20.979 din 16 noiembrie 2016 fiind publicată ca citaţie.

Pe 11 noiembrie 2016, DNA a anunţat că – în cazul MURFATLAR&Co. – au fost puse sub acuzare 41 de persoane (oameni de afaceri şi funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF) şi 9 firme: MURFATLAR ROMÂNIA SA, EUROAVIPO SA, BARTENDERS DISTILLERIES SRL, VISTERIA INDUSTRIES SRL, OANA MANAGEMENT SRL, COMPANIA DE SUPRAVEGHERE IG SRL, GENERAL GAS MANAGEMENT SRL, DANTE’S MANAGEMENT SRL, HECTA VITICOL SRL.

Ţinînd cont că mai multe din aceste firme acuzate (plus altele cu sediul social la Poşta Câlnău) se află în insolvenţă/faliment, poate că nu ar stica şi o analiză a activităţii administratorilor/lichidatorilor judiciari. Din partea procurorilor, desigur! (sursa foto: cramamurfatlar.ro)

 

17 Noiembrie 2016

Spune-ți opinia