Viorel Ionel BLĂJUŢ (44 de ani) a fost deputat al României în legislatura 2012-2016, în urma “accidentului electoral” PPDD, a candidat fără succes la Primăria Iaşi, mituind alegătorii cu excursii la mănăstiri şi biciclete, şi este cunoscut cel puţin la nivel regional ca “patronul de la IAŞISTING”.

Desigur, este vorba de societatea IAŞISTING SRL (CUI: 11713859), înfiinţată în aprilie 1999 şi care are ca obiect principal de activitate “fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală n.c.a.” – este vorba, în principal, de stingătoare şi alte produse specifice prevenirii şi stingerii incendiilor.

Deşi se laudă chiar pe site-ul propriu cu 18 ani de activitate, IAŞISTING SRL se comportă ca un bătrân, să nu spunem chiar muribund, care îşi face testatamentul şi, pentru a evita eventualele implicaţii juridice şi certuri între moştenitori, transferă o parte din avere înainte de a-şi da duhul.

În anul 2015, cifra de afaceri a scăzut la 15,93 milioane lei, de la 50 milioane lei în 2014, şi a fost pentru prima dată în ultimii 10 ani când IAŞISTING SRL a raportat pierderi. Această scădere dramatică a cifrei de afaceri nu se regăseşte în bilanţul altei companii din cadrul Grupului (ROMSTING SRL, FIRE SECURITY SRL sau IAŞISTING GRUP SRL) şi se poate interpreta că “aşa a mers afacerea” în anul respectiv. Eu nu cred în varianta asta, dar să spunem că e doar un defect profesional.

În 2016, IAŞISTING SRL raportează o cifră de afaceri de 6.932.406 lei, pierderi de 981.538 lei şi doar 6 angajaţi. În schimb, datoriile au crescut la 37.639.560 lei (de la 34.497.883 lei în 2015). Surprinzător este faptul că valoarea activelor imobilizate nu a suferit modificări semnificative, ceea ce sugerează că acestea sunt gajate la bancă şi din acest motiv (încă) nu au fost transferate.

Spre deosebite de 2015, banii şi angajaţii “pierduţi” în 2016 de IAŞISTING SRL se regăsesc la IAŞISTING GRUP SRL (CUI: 28957564), care a sărit la o cifră de afaceri de 16,67 milioane lei şi 59 de angajaţi, faţă de 5 angajaţi şi vânzări de 90.900 lei în anul anterior. Exerciţiul financiar a fost încheiat cu un profit net de 212.058 lei şi datorii de 6.629.267 lei (probabil cea mai mare parte către IAŞISTING SRL), dar demnă de semnalat este valoarea activelor imobilizate – 1.345 lei! Altfel spus, cei 59 de angajaţi de la IAŞISTING GRUP SRL nu au nici măcar un autoturism second-hand! Şi valoarea capitalului social este una de excepţie – 400 lei.

Pentru că la firme nu e ca la maşini, să le schimbi la câţiva ani, se pune întrebarea: “de ce se mută afacerea IAŞISTING pe o altă societate?“. Şi culmea, pe o firmă la care Viorel Ionel BLĂJUŢ nu deţine nicio parte socială sau funcţie de administrator. Mai exact, asociaţii IAŞISTING GRUP SRL sunt Marcela CREŢU (36 de ani) – 75% şi Constantin-Doru BARABOI-CREŢU (39 de ani) – 25%, cu menţiunea că atribuţii de administrator are doar Marcela CREŢU.

Şi pentru ca lucrurile să fie clare, sediul IAŞISTING SRL a fost mutat în afara municipiului Iaşi, mai exact în satul Proselnici. Acasă la BLĂJUŢ!

Deputatul BLĂJUŢ a făcut o şmecherie şi cu mărcile IAŞISTING… de frica procesului cu MICROSOFT, ADOBE şi AUTODESK

În 2013-2014, Viorel Ionel BLĂJUŢ a preluat de la IAŞISTING SRL mai multe mărci deţinute de companie, cum ar fi: IAŞISTING, 1 SAFETY FIRST, PREVENTIS, sau RECUMEDIS. Este adevărat că şi BLĂJUŢ a cesionat firmei mărcile RED HOSPITAL – SPITALUL SF. SAVA, ROMSTING şi RED PLAZA HOTEL & RESTAURANT, dar nu cred că s-a făcut vreo evaluare, astfel încât să se stabilească dacă schimbul a fost echitabil şi dacă nu cumva deputatul la acea vreme BLĂJUŢ ar trebui să achite firmei o sumă considerabilă de bani pentru că mărcile IAŞISTING şi 1 SAFETY FIRST nu se compară cu ce a cedat el.

La acea vreme, s-a interpretat că Viorel Ionel BLĂJUŢ a făcut această şmecherie pentru a proteja afacerea de o eventuală sentinţă nefavorabilă în procesul pe care el, ca administrator, şi IAŞISTING îl aveau cu MICROSOFT CORPORATION, ADOBE SISTEM INCORPORATED şi AUTODESK INCORPORATED, pentru “infracţiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996)” – piraterie informatică, mai pe româneşte.

În cele din urmă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat pe inculpaţii BLĂJUŢ şi IAŞISTING SRL, dar i-a obligat să plătească 4.500 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare. Prin urmare, acest proces nu mai poate reprezenta sperietoarea care să-l fi determinat pe fostul parlamentar să mute afacerea pe IAŞISTING GRUP SRL.

Totuşi, trebuie să existe o motivaţie serioasă de a transfera o afacere cu 18 ani vechime pe o firmă relativ tânără şi pe care teoretic nu o controlezi… sau, tot teoretic, ar putea să şi-o însuşească patronii din acte şi să-ţi dea cu flit la momentul oprtun!

Se pune de o insolvenţă la IAŞISTING?

Şi acum să trec la speculaţii:

  • Un prim motiv ar putea fi partajul cu fosta soţie, numită acum Maria Cristina CONDREA (anul trecut şi anul acesta a înfiinţat 7 firme!). Înţeleg din presa locală că procesul de partaj s-a încheiat în urmă cu ceva ani, dar bănuiesc că se poate redeschide dacă doamna a ajuns între timp la concluzia că a fost ţepuită la prima împărţeală, fostul ei soţ ascunzând sau subevaluând o parte din avere. Apropo de asta: în octombrie 2012, proaspătul deputat Virel BLĂJUŢ preciza în declaraţia de avere depusă la Parlamentul României că părţile sociale deţinute la IAŞISTING SRL valorează 4,63 milioane lei, iar asta spunea şi în declaraţia din decembrie 2016. Eu nu cred că i-a dat fostei soţii 500.000 euro (jumătate din valoarea părţilor sociale). Plus că BLĂJUŢ susţinea atunci că a împrumutat firma cu 1,16 milioane lei
  • Un al doilea motiv ar putea fi situaţia financiară a individului. După cum am mai scris AICI şi după cum arată şi ultima declaraţie de avere, din decembrie 2016, Viorel BLĂJUŢ a contractat credite pe care nu le putea achita din veniturile declarate. Acum, că nu mai este parlamentar şi nici nu a găst pe nimeni dispus să-l pună secretar de stat, s-ar putea ca vreu creditor să demareze acţiuni de executare silită. Ţinând cont că, totuşi, BLĂJUŢ are câteva proprietăţi imobiliare, e greu de crezut un eventual executor s-ar fi orientat către părţile sociale deţinute la IAŞISTING SRL. Dar nu e exclus.
  • Al treilea posibil motiv se încadrează la categoria“inginerie financiară”: după cum se observă din bilanţuri, datoriile societăţii au crescut în ultimii ani – cu 50% faţă de 2012! Asta în timp ce activele imobilizate au rămas pe la 5 milioane de euro. O intrare în insolvenţă, continuată cu o reorganizare judiciară sau chiar cu faliment, s-ar putea să fie mult mai profitabilă decât achitarea datoriilor de peste 8 milioane euro (la finalul anului trecut). Şi ce dacă există garanţii imobiliare pentru creditele bancare? O să cumpere IAŞISTING GRUP SRL clădirile respective la jumătate din valoarea garanţiei. E o reţetă probată, nu a inventat BLĂJUŢ nimic…

Dincolo de aceste speculaţii, rămâne o certitudine: afacerea IAŞISTING se mută şi cu siguranţă că nu e doar o schimbare “de haine”, ci o mutare menită să-l avantajeze sau poate chiar să-l salveze pe Vorel BLĂJUŢ. Şi cum planul de afaceri a fost elaborat cel mai târziu la începutul anului trecut (IAŞISTING GRUP SRL a devenit plătitoare de TVA în noiembrie 2015), cred că reuşita lui depinde de o singură “chestie”: dacă a luat sau nu în calcul faptul că BLĂJUŢ va ajunge “şomer politic”! (sursa foto: facebook.com/blajutviorel)

DOCUMENTE ATAŞATE:
VIOREL BLĂJUŢ – declaratie de avere octombrie 2012

VIOREL BLĂJUŢ – declaratie de avere decembrie 2016

CITIŢI ŞI:
Deşi câştigă 13.500 euro/an, deputatul Blăjuţ s-a împrumutat cu 50.000 euro PENTRU UN AN



12 Septembrie 2017

Spune-ți opinia