După NEI GUARD SRL (CUI 19501312) şi GRUP EST SECURITY SRL Piatra Neamţ (CUI: 2861660), a treia firmă importantă de pază care intră în faliment este ALISTAR SECURITY SRL Bucureşti (CUI: 24887130), dovedind astfel că insolvenţa a fost doar o tragere de timp, menită a permite mutarea activităţii pe o altă societate – TOTTO SECURITY SRL Bucureşti (CUI: 32372495), în acest caz.

După mai bine de un an de la declanşarea procedurii, debitoarea, administratorul judiciar şi instanţa “s-au prins” că nu există nicio şansă de redresare, situaţia oficială prezentîndu-se cam aşa: “debitorul nu mai deţine nicio licenţă pentru prestarea serviciilor de pază şi protecţie, prelungirea acestora fiind respinsă de către instituţiile abilitate. De asemenea, debitorul şi-a restrâns activitatea şi are în prezent un singur angajat“.

Curios este faptul că sentinţa de deschidere a procedurii de faliment precizează că “nu au fost predate actele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, nu a fost propus plan de reorganizare”, iar în susţinerea acestor afirmaţii este invocat “raportul de activitate al administratorului judiciar depus la dosar la data de 11.01.2017”.

În realitate, documentul menţionat nu precizează aşa ceva, iar rapoarte anterioare ale aceluiaşi administrator judiciar, TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL, susţineau că în patrimoniul societăţii debitoare au fost identificate două bunuri imobile, iar un număr de 70 de autoturisme sunt proprietatea societăţii debitoare. Poate, totuşi, a fost doar o eroare în sentinţă!

Sentinţa de trecere la faliment din Dosarul nr.43332/3/2015 de la Tribunalul Bucureşti a fost pronunţată de judecătorul sindic Claudia GURĂU pe 13 ianuarie 2017, iar TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar. Data de 24 februarie 2017 a fost stabilită drept termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor apărute după deschiderea procedurii de insolvenţă. (sursa foto: facebook.com/AlistarSecure)

CITIŢI ŞI:

ALISTAR SECURITY: doar un sfert dintre creditorii invitaţi au onorat masa credală; Fiscul are de recuperat 11 milioane lei

NOTĂ:

Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!

Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

 

 

1 Februarie 2017

Spune-ți opinia