ana-oil

ANA OIL SRL Sibiu (CUI: 8723267) este controlată de Pavel Dumitru GHIŞE (54 de ani), individ trimis în judecată de DNA în Dosarul “Motorina” (alături de Sorin BLEJNAR) şi condamnat de prima instanţă la 7 ani de închisoare. Firma a intrat în insolvenţă pe 18 noiembrie 2016, Dosarul nr.3253/85/2016 de la Tribunalul Sibiu.

În documentaţia depusă la instanţă, debitoarea precizează că “a desfăşurat activităţile comerciale pentru care s-a constituit pe baza unor contracte directe cu beneficiarii sau prin punctele de lucru proprii, până în august 2012, când Autoritatea Naţională a Vămilor a dispus revocarea atestatului de comercializare a produselor energetice. Ulterior, activitatea a constat în servicii de transport şi închirieri ale autovehiculelor pe care le deţine în parcul auto, către persoane juridice, precum şi a unor spaţii aparţinând debitoarei, veniturile obţinute acoperind cheltuielile aferente activităţii. Iminenţa stării de insolvenţă a apărut ca urmare a deciziei de impunere nr. F-MC 1914/27.05.2015, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în valoare totală de 176.088.988 lei, reprezentând:

  • impozit pe profit: 28.180.013 lei
  • dobânzi /majorări de întârziere: 52.213.683 lei
  • penalităţi de întârziere: 4.227.002 lei
  • TVA lunar: 33.649.057 lei
  • dobânzi /majorări de întârziere: 52.771.884 lei
  • penalităţi de întârziere: 5.047.359 lei
    NU e nicio eroare şi e vorba de lei noi, adică de aproximativ 39 milioane euro.

GRUP INSOLV SPRL (Maria ŞTIRBEŢ) este administrator judiciar provizoriu, iar termenul limită de înscriere la masa credală a fost 4 ianuarie 2017. Un aspect pe care ŞTIRBEŢ ar putea să să îl analizeze cu atenţie, chiar dacă are o vechime de peste 5 ani, este diminuarea activelor imobilizate cu vreo 6 milioane euro în 2011. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost convocată pe 31 ianuarie 2017, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar (Sibiu, str.Justiţiei nr.8, ap.1). Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3253/85/2016 al societăţii ANA OIL SRL Sibiu este programat pe 20 februarie 2017. (sursa foto: sibiu100.ro)

ana-oil-15-ani-2015-w

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

9 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia