antarctica

Producătorul de îngheţată ANTARCTICA SA Sânmihaiu Român (CUI: 6718337) a intrat în insolvenţă, la proprioa cerere, pe 14 februarie 2012, manifestîndu-şi intenţia de reorganizare. După aproape doi ani, în ianuarie 2014, creditorii au aprobat planul de reorganizare, acesta fiind confirmat de instanţă în mai 2014.

Tabelul definitiv al creanţelor, publicat într-o ultimă formă luna aceasta, prezintă datorii totale de 24 milioane lei, demn de menţionat fiind faptul că valoarea creanţelor garantate a scăzut la 6,23 milioane lei după evaluarea garanţiilor, în condiţiile în care iniţial erau de 15,76 milioane lei.

După doi ani de reorganizare, creditorii şi administratorul judiciar CITR FILIALA TIMIŞ SPRL (Silvana ŞERMER) “s-au prins” că debitoarea nu respectă planul, sumele distribuite fiind mult mai mici decât cele programate, plus că din activitatea curentă înregistrează pierderi importante.

În ceea ce priveşte administratorul judiciar, demn de menţionat este faptul că acesta publică în BPI doar convocările pentru Adunarea Creditorilor, nu şi procesele verbale ale întrunirilor. Mai mult, CITR FILIALA TIMIŞ SPRL a publicat ultimul “raport trimestrial privind situaţiile financiare ale debitorului” pe 11 noiembrie 2016, în condiţiile în care perioada analizată se opreşte la nivelul lunii iulie 2016.

În lunile aprilie – iulie 2016, ANTARCTICA SA a reuşit să înregistreze pierderi de 1,33 milioane lei, dar “acestă pieredere nu este datorată trimestrului analizat, ci anulării de venituri aferente trimestrelor anterioare“, după cum explică Silvana ŞERMER. Explicaţia oficială este că “în perioada analizată, societatea stornează o parte din veniturile înregistrate în lunile anterioare. Astfel se stornează venituri din vânzarea mărfurilor în valoare de 56.045 lei şi venituri din refacturarea cheltuielilor cu utilităţile în valoare de 1.263.353 lei“. Pare a fi o gălănie la mijloc, dar ce mai contează?!

antarctica-rezultate-aprilie-iulie-2016-w

Probabil pentru a crea cât mai multă confuzie, practicianul foloseşte perioade diferite de raportare în analizele publicate ocazional. Astfel, deşi a analizat pierderile din aprilie – iulie 2016, trimestrul I al anului III in perioada de reorganizare este 6 februarie 2016 – 5 mai 2016. Dar indiferent de cât de încîlcite sunt prezentările administratorului judiciar, cert este că ANTARCTICA SA nu a achitat mai nimic din sumele prevăzute în plan.

Astfel, conform tabelului care face referire la trimestrul 6 februarie – 5 mai 2016, în această perioadă nu a fost achitat niciun leu, ceea ce e logic ţinând cont de faptul că firma a înregistrat pierderi. Dacă nu a avut bani să acopere cheltuielile curente, de unde să mai achite şi din datorii?!

Surprinzător este altceva: producătorul de îngheţată nu a încălcat planul de reorganizare abia acum, ci nu a mai achitat din datorii de mai bine de un an de zile. Şi abia acum “s-au trezit” nişte creditori să ceară trecerea la faliment. Ţinând cont de o situaţie asemănătoare, poate chiar mai proastă, care se înregistrează la insolvenţa unui han celebru, mă mir că administratorul judiciar nu a propus prelungirea planului de reorganizare cu încă un an!

antarctica-distribuiri-w

Totuşi, la începutul acestei luni, VENETO BANCA SCPA – creditor care a recuperat (vorba vine!) aproximativ 100.000 lei, în condiţiile în care a fost înscris la masa credală cu peste 11 milioane lei – a făcut un pustiu de bine şi a cerut intrarea în faliment a debitoarei. Solicitarea băncii a fost aprobată “instant” de Adunarea Creditorilor şi susţinută de administratorul judiciar, aşa că sentinţa pronunţată pe 8 noiembrie 2016 de judecătorul sindic Corina POPA-MIHEŢ de la Tribunalul Timiş a fost o simplă formalitate.

Din păcate pentru creditori, judecătorul sindic nu s-a deranjat prea tare şi doar a desemnat CITR FILIALA TIMIŞ SPRL în calitate de lichidator judiciar şi a programat următorul termen de judecată pe 21 martie 2017. Celelalte termene ale procedurii, cum ar fi cel de înscriere la masa credală, nu au fost stabilite, ceea ce înseamnă că vor fi stabilite şi eventual comunicate de lichidator. Până astăzi, 25 noiembrie 2016, ora 11:30, notificarea nu a fost publicată în BPI, dar nu-i bai, că sentinţa a fost pronunţată în urmă cu numai 17 zile! (sursa foto: narcity.com)

DOCUMENT ATAŞAT:

ANTARCTICA SA – tabel definitiv al creanţelor

 

25 Noiembrie 2016

Spune-ți opinia