După publicarea articoluluiARABESQUE a cerut insolvenţa VALDOR, firmă care deţine mai multe unităţi turistice şi comerciale în Ploieşti, Slănic şi Vălenii de Munte“, am primit un mail prin care DT LAWYERS (Lucian TUFLER) m-a informat că “în prezent, între cele două societăţi nu există absolut nicio situaţie litigioasă, ARABESQUE renunţând încă din data de 25.01.2018 la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenţei la care vă referiţi“. Mail-ul avea ataşată respectiva cerere de renunţare (ACEASTA).

În ceea ce priveşte “retragerea acestei informaţii false din spaţiul public, prin ştergerea oricăror postări/articole care asociază compania VALDOR cu o procedură de insolvenţă”, precizez că nu este vorba de nicio informaţie falsă pentru că, aşa cum rezultă şi din mailul avocatului, a existat o astfel de solicitare… care încă este pe rol (AICI)!

Şi DA, “asocierea VALDOR cu o procedură de insolvenţă” este corectă. Faptul că debitoarea a catadicsit să-şi achite obligaţia financiară DUPĂ ce creditoarea a solicitat aplicarea Legii 85/2014 nu înseamnă că informaţia din articol este falsă – ar fi fost falsă dacă nu exista cererea respectivă.

Prin urmare, articolul iniţial va rămâne postat. Consider că publicarea acestei precizări (la începutul articolului iniţial şi separat) reprezintă o măsură care asigură respectarea “principiului fundamental de etică jurnalistică al veracităţii faptelor” (invocat de avocat).

DOCUMENT ATAŞAT:
VALDOR SRL – cerere de renunţare la judecată, depusă de creditorul ARABESQUE SRL

30 Ianuarie 2018

Spune-ți opinia