ARMAX GAZ SA Mediaş (CUI: 803727) se prezintă drept “liderul naţional în producerea de aparatură şi echipamente destinate industriei gazeifere şi petroliere” şi anul trecut a consemnat o cifră de afaceri de 75,47 milioane lei, valoare cu aproape 55% mai mare faţă de cea din anul precedent.

Din păcate pentru compania din Mediaş, creşterea veniturilor a fost singura evoluţie pozitivă de anul trecut, în rest înregistrându-se doar rezultate negative:

  • exerciţiul financiar a fost încheiat cu pierderi de 12,99 milioane lei
  • datoriile au urcat la 109,43 milioane lei, de 3,45 ori mai mari faţă de anul 2013 şi de 8,29 ori mai mari comparativ cu 2012
  • capitalurile proprii au scăzut la cea mai mică valoare din ultimii 10 ani
  • numărul de angajaţi s-a redus la 188

Se pare că situaţia nu s-a redresat în primul semestru al acestui an, din moment ce ARMAX GAZ SA a depus pe 28 iunie 2017 cerere de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, menţionînd că “în ultimii 3 ani, activitatea societăţii s-a diminuat simţitor, datorita lipsei comenzilor de lucrări specifice pe piaţa de gaze naturale şi petrol”.

Judecătorul sindic Ioan VISA de la Tribunalul Sibiu a admis cererea pe 3 iulie 2017, precizând printre altele că “din actele contabile depuse la dosar, rezultă că debitoarea este în stare de insolvenţă, întrucât fondurile băneşti disponibile sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile ale societăţii, în sumă totală de 48.885.804 lei” – Dosar nr. 3945/85/2017.

În cadrul procedurii, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de CITR FILIALA SIBIU SPRL, cu o retribuţie iniţială de 800 lei/lună, iar creditorii se pot înscrie la masa credală până la data de 25 august 2017. Dacă termenele stabilite de instanţă nu vor fi prelungite, prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 21 septembrie 2017, ora 15:00, la sediul administratorului judiciar.

ARMAX GAZ SA are un capital social de 61.417.980 lei, iar acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa reglementată SIBEX – Sibiu Stock Exchange. Cel mai important acţionar al companiei (46%) şi preşedinte al Consiliului de Administraţie este Mircea Simion VESCAN (foto, 59 de ani).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3945/85/2017 este programat pe 13 octombrie 2017. (sursa foto: youtube.com – Nova Tv Mediaş)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



5 Iulie 2017

5 Opinii până acum.

  1. Miruna Sanca says:

    Una dintre cele mai mari furaciuni din aceasta tara.
    Si-au batut joc de toti furnizorii pe care nu i-au platit stiind foarte bine ceea ce fac.
    Cati au intrat sau o sa mai intre in insolventa din cauza lor.
    Asta nu este o insolventa reala, este furaciune stil Romania oamenilor “destepti”. Rusine!

    • Mihai says:

      Foarte adevarat!
      Unde sunt autoritatile din tara asta? Cum este posibil afacerea e pe pierdere iar pe cealalta parte averea personala creste exponential!
      Au furat, fura si vor mai fura. Toti banii au fost mutati catre firmele familiei: Elektra, Ineco, Aldona, gaz proiect… Cum sa nu iasa in pierede daca o cutie de jonctiuni de 900 de ron achizitionata de Ineco este decontata de Armax cu 10.000 ron sau cum Aldona este platita cu 1000 ron mc de beton turnat. In timp ce companiile tepuite se zbat, Ei isi pun marmura la sediul din bucuresti sau isi construiesc vile. Si in bataia de joc generala isi cer insolventa, acordata in 3 zile de tribunalul Sibiu, acelasi tribunal care tergiverseaza de luni de zile cererile de insolventa sau executarile silite ale celor tepuiti.
      Plangeri penale,trebuie rastigniti acesti escroci

  2. Costin says:

    Elena balan este mana cu care se sterg la fund! pe ea o pun sa semneze toate mizeriile si furaciunile astea! In schimb salar bun, casa cumparata de Vescan, sot angajat fictiv in locul ei pe perioada cat este platita de stat in postnatal

  3. Eba says:

    Intelegeti insolventa
    1) Aldona( civile): Acelasi patronat cu Armax

    Valoare de lucrari contractata la client: 611.000 Euro
    Valoare decontata din Armax : 1.400.000 Euro

    2)Elektra( elctrice lucrari): Ginere patronat Armax

    Valoare de lucrari contractata la client: 238.000 Euro
    Valoare decontata din Armax : 1.700.000 Euro

    3) Ineco( elctrice materiale): Ginere patronat Armax prin director Elektra

    Valoare de lucrari contractata la client: 579.670 Euro
    Valoare decontata din Armax : 1.320.000 euro

Spune-ți opinia