CATUSE-600
În comuna Tichileşti din judeţul Brăila există un individ pe nume Lili BRĂGĂU (apare şi BRĂGAU în unele locuri), care în vară va împlini 44 de ani. Nu e nicio greşeală, este un bărbat (chiar dacă îl cheamă Lili) şi a devenit vedetă locală în aprilie 2007, când a ucis un consătean (detalii AICI) şi a primit o condamnare de 10 ani închisoare, plus 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile (detalii AICI).

În 2012, Judecătoria Brăila a dispus liberarea condiţionată (decizia AICI). Deşi nu s-au împlinit cei 10 ani de condamnare, Lili BRĂGĂU pare hotărât să revină în atenţia autorităţilor. După ce în decembrie 2015 a fost menţionat de Primăria Tichileşti într-un anunt colectiv care, în cazul lui, făcea referire la un titlu executoriu (detalii AICI), la finalul anului trecut a devenit om de afaceri. Nu mai stau acum să verific dacă avea voie sau nu (din cauza condamnării), cert este că a preluat SAMCO QUALITY SRL Copăceni (CUI: 31039396), firmă care pentru 2014 şi 2015 a raportat cifre de afaceri de 7,9 milioane lei, respectiv 7,4 milioane lei.

SAMCO QUALITY SRL a fost înfiinţată de cetăţeanul irakian MOHAMMED SAMI SALEEM MOHAMMED (51 de ani în prezent) în decembrie 2012, are ca obiect principal de activitate “intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun”, iar Lili BRĂGĂU a devenit unic asociat şi administrator la începutul lunii noiembrie 2016.

Chiar dacă ţin cont de antecedentele lui BRĂGĂU, nu pot exclude varianta că este doar folosit în această ţeapă ce se anunţă, el nefiind, totuşi, condamnat pentru infracţiuni economice. Dar poate s-a şcolit la bulău! Cert este că firma a început să lanseze comenzi pentru achiziţionarea de marfă în cantităţii industriale, plata la termen fiind “garantată” cu cecuri sau bilete la ordin. Probabil cifra de afaceri foarte mare înregistrată în 2014 şi 2015 va da încredere partenerilor (furnizorilor) care nu vor avea inspiraţia de a face investigaţii mai amănunţite.

Şi tot cert este faptul că deja a apărut un proces, Dosarul nr.15752/1748/2016 de la Judecătoria Cornetu, dar vestea relativ bună este că vorbim de o “cerere de valoare redusă”, depusă de creditorul MARVIN TRADE SRL Buzău (CUI: 18689650).

Situaţia de la SAMCO QUALITY SRL se aseamănă destul de mult cu cea de la VENEŢIA IMPEX SRL (nu ar fi exclus să aibă şi legătură la nivel de persoane), dar poate că de data această nu vor mai fi (aşa de mulţi) furnizori care să acorde încredere unui cumpărător pe care nu îl cunosc.

Şi încă ceva: pe 19 ianuarie 2017, Lili BRĂGĂU a devenit administrator şi asociat (deocamdată minoritar) la LIFESTYLE MARKETING SOLUTIONS SRL Bucureşti (CUI: 28214969). Pare a fi doar prima etapă (majorarea de capital social, urmează cesiunea de părţi sociale) din preluarea acestei firme. (sursa foto: knuj.net)

 

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

 

27 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia