Societatea înfiinţată în iulie 2002 sub numele IASMINA.W SRL şi rebotezată 2A DRUMURI SRL în 2006 a fost controlată în perioada ei de glorie de Antonel ADOMNICĂI (46 de ani în prezent), un individ băgat în multe chestii “urât mirositoare”, începând de prin 2004-2005 (câteva exemple AICI, AICI, AICI şi AICI). ADOMNICĂI a preluat firma de la Eugen CUPEŢ (52 de ani) şi ar fi bine să reţineţi şi acest nume!

Pe 30 noiembrie 2009, firma este pasată unui individ pe nume Petru-Laurenţiu DĂSCĂLESCU (49 de ani), iar numele este schimbat în FORTUNE GRUP SRL (CUI: 14745308). Pe 4 februarie 2010, noul patron mută sediul social al firmei în Piatra Neamţ, bd.Mărăşeşti nr.1, parter.

Interesant este faptul că bilanţul pentru 2009 a fost depus la Finanţe (teoretic la Neamţ şi probabil cu mare întârziere), iar demnă de remarcat în acest document este valoarea activelor imobilizate – 2.420.569 lei, faţă de 8.516.991 lei la finalul anului anterior. Din moment ce aceste valori apar în bilanţ, rezultă că, în anul 2009, au fost înstrăinate CU ACTE active de peste 6 milioane lei.

Pe 30 martie 2010, la mai puţin de două luni de la schimbarea sediului social, creditorul CONREC SA Botoşani (CUI: 609357), reprezentat de URBAN ŞI ASOCIAŢII, a depus cerere de deschidere a insolvenţei împotriva FORTUNE GRUP SRL, invocând o creanţă de 60.690 lei, o diferenţă rămasă neachitată pentru produse livrate în ianuarie 2008, când Antonel ADOMNICĂI era administrator şi asociat majoritar (98%).

Insolvenţă cu sesizare la Parchet

Cererea este acceptată de judecătorul sindic Cristinel DUMITREASA pe 14 mai 2010, iar în funcţia de administrator judiciar a fost numit ACTIV JUDICIAR IPURL (Maria DUDA) – Dosarul nr.807/103/2010. Acest practician, devenit lichidator judiciar în martie 2011, când s-a trecut la faliment, nu a publicat în BPI niciun document (notificare, tabel, raport, proces verbal) până în martie 2013!

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2011, când încă nu se trecuse la fliment, judecătorul sindic a luat următoarea decizie:

“Admite cererea formulată de administratorul judiciar şi, în consecinţă, sesizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru a efectua cercetări faţă de făptuitorii Adomnicăi Antonel şi Adomnicăi Aurica, ambii cu domiciliul în comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, şi Dăscălescu Petru-Laurenţiu, cu domiciliul în municipiul Iaşi, cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.143 alin.2 lit.a şi art. 147 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal”.

Aurica ADOMNICĂI a fost asociat minoritar (2%) în perioada în care Antonel ADOMNICĂI a fost majoritar şi administrator, iar art.143 alin.2 lit.a spunea aşa: “Constituie infracţiune de bancrută frauduloasă şi se sancţioneaza cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia“. Celălalt articol invocat de instanţă se referă la refuzul debitorului de a pune la dispoziţia judecătorului sindic sau lichidatorului anumite documente şi informaţii, faptă care “se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă”.

Pe 24 aprilie 2015, ACTIV JUDICIAR TPURL publică în BPI tabelul definitiv consolidat actualizat al creditorilor, document care prezintă o masă credală de 7.054.635,75 lei, din care s-a recuperat/achitat suma de 269.000 lei. Asta în condiţiile în care 4 creditori deţineau creanţe teoretic garantate în valoare de 5,12 milioane lei.

După tot felul de amânări, printre care şi pentru “clarificarea situaţiei faptice a unor bunuri mobile” (22 ianuarie 2015), sentinţa finală în Dosarul nr.807/103/2010 a fost pronunţată pe 28 ianuarie 2016… şi corectată pe 21 iunie 2016, pentru că s-a strecurat o eroare materială în decizia iniţială.

Ce atâta agitaţie?! S-au furat doar 10 utilaje de câteva tone fiecare

Nici pe portalul instanţelor de judecată, nici în documentele publicate în BPI nu există vreo menţiune privind un eventual răspuns primit de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ la solicitarea menţionată, iar sentinţa de închidere a procedurii este de-a dreptul FABULOASĂ prin afirmaţiile pe care le conţine.

Astfel, instanţa, la propunerea lichidatorului judiciar, a dispus atragerea răspunderii personale numai pentru Petru-Laurenţiu DĂSCĂLESCU, care “a primit activul si documentele contabile ale debitorului, la data de 30.11.2009, când a cumpărat părţile sociale de la fostul asociat Adomnicăi Antonel si nu a predat documentele contabile ale societăţii şi nici bunurile care făceau parte din activul ei, respectiv două autovehicule marca Iveco, două autobasculante marca DAF, două autotractoare marca DAF, un buldoexcavator, două semiremorci basculante si un trailer extensibil, susţinând că au fost sustrase de persoane rămase necunoscute“! Suma pusă în cârca lui Petru-Laurenţiu DĂSCĂLESCU este de 6.785.635,65 de lei.

Chiar dacă despre cele două autovehicule IVECO nu se spune foarte clar ce erau (microbuze, autoutilitare, camioane), în cazul celorlalte vorbim de nişte mastodonţi, care nu puteau să dispară peste noapte. În loc ca administratorul judiciar sau judecătorul-sindic să sesizeze instituţiile abilitate privind acest furt, au preferat să concluzioneze aşa: “Susţinerea pârâtului că bunurile respective si documentele contabile ar fi fost sustrase de persoane rămase necunoscute nu a fost dovedită“. Afirmaţia aceasta este cel puţin parţial greşită: susţinerea pârâtului privind bunurile este corectă pentru că utilajele respective nu mai sunt în patrimoniul firmei, deci au fost FURATE!

Dubios este faptul că, în afară de BANCA ITALO-ROMENA SPA (devenită VENETO BANCA), care nu avea o creanţă extraordinar de mare (a recuperat 224.000 lei şi a rămas cu o gaură de 411.382,90 lei), ceilalţi creditori nu s-au agitat mai deloc în acest proces. PIRAEUS BANK avea de recuperat peste 4 milioane lei (şi a recuperat 45.000 lei), iar RAIFFEISEN LEASING IFN – 1.111.172,88 lei şi cu toate acestea au acceptat varianta cu dispariţia utilajelor. Plus că PIRAEUS BANK avea creanţă garantată, probabil utilajele respective erau garanţiile… cum să stai “cu gura larg deschisă”, să-ţi tragă ţeapă un Laurenţiu sau un Antonel de aproape un milion de euro?! Iar în timpul acesta să execuţi nişte necăjiţi care nu îţi mai pot achita ratele de trei-patru sute de euro!

Despre Antonel ADOMNICĂI mai vorbim, că tocmai a intrat în insolvenţă 3A DRUMURI SRL Tomeşti (CUI: 24536139), firmă înfiinţată de el în septembrie 2008 şi care a fost, de fapt, urmaşa falitei FORTUNE GRUP SRL, fosta 2A DRUMURI SRL. Şi am o presimţire că şi despre utilajele “evaporate” mai vorbim(sursa foto: youtube.com)

DOCUMENT ATAŞAT:
FORTUNE GRUP SRL, fosta 2A DRUMURI SRL – tabel definitiv al creanţelor

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



3 Iunie 2017

Spune-ți opinia