georgica_cornu-ww

Înfiinţată în anul 1992 cu numele LOBO SRL, rebotezată M.C.T. MEDIA SRL în 2008, societatea BAU CENTER VEST SRL Timişoara (CUI: 6960283) poartă acest nume din 2013, are ca obiect principal de activitate “comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice”, iar capitalul social de 10.500 lei este deţinut oficial de Florin GOGÎLTAN (35 ani) – 76,19%, Daniel CORLAN (38 ani) – 9,52%, Tudora NEGROIU (58 ani) – 9,52% şi Marian DUMITRESCU (59 ani). Asociatul majoritar deţine şi funcţia de administrator.

Deşi presa locală o numeşte “fosta firmă a lui Georgică CORNU“, există destule voci care susţin că se află în continuare sub influenţa “regelui asfaltului din Banat”, iar rezultatele financiare raportate în ultimii ani sugerează că, de fapt, BAU CENTER VEST SRL a preluat (în 2012) activitatea altei companii, care probabil a intrat în insolvenţă.

Dacă este sau nu controlată în continuare de Georgică CORNU (foto) contează mai puţin în acest moment, important fiind faptul că societatea timişoareană a intrat în insolvenţă, oficial la propria cerere, practic după ce mai multe alte cereri similare au fost depuse de diverşi creditori. Sentinţa în Dosarul 7038/30/2015 a fost pronunţată pe 19 noiembrie 2015, iar în motivarea cererii se spune că “debitoarea a susţinut faptul că, datorită dificultăţii de a încasa creanţele de la proprii debitori, a întâmpinat la rândul ei, dificultăţi în onorarea obligaţiilor de plată faţă de furnizori de bunuri şi servicii, la data formulării cererii nivelul debitelor fiind de 1.278.502,89 lei“.

BAU-CENTER-VEST-5-ani-600

Suma invocată de BAU CENTER VEST SRL ca fiind “nivelul debitelor” este o glumă (proastă), din moment ce numai cererile depuse de ceilalţi creditori care au solicitat insolvenţa invocă creanţe care totalizează aproape 20 milioane lei.

Până la pronunţarea sentinţei de deschidere a insolvenţei, au mai solicitat aplicarea Legii 85/2014 următorii creditori:

  • TANTAL COMPANY SRL (în faliment) – creanţă de 584.632,50 lei
  • C&C MH CONFORT SRL (în faliment) – creanţă de 8.796.608,61 lei
  • MCT IMPEX SRL (în faliment) – creanţă de 199.675,08 lei
  • IZOMETAL MAGGELLAN SRL (în faliment) – creanţă de 7.658.174,46 lei
  • TRANS BITUM SRL (în insolvenţă) – 2.262.038,30 lei.

La aceştia, se mai adaugă cu creanţe neprecizate BVH INVEST ACCENT SRL, M.C.T MH STONE SRL şi persoana fizică Petrişor CORNU.

În cadrul procedurii de insolvenţă, administrator judiciar provizoriu a fost desemnat consorţiul format din practicienii în insolvenţă MBS INSOLV CONSULT IPURL şi CII HODOSAN SORIN, iar termenul limită pentru depunerea de către creditori a declaraţiilor de creanţă a fost stabilit pentru data de 4 ianuarie 2016. Prima şedinţă a Adunării creditorilor este programată pe 28 ianuarie 2016.

Fără o logică evidentă, ci doar probabil pentru a tergiversa derularea insolvenţei, creditorul C&C MH CONFORT SRL a depus apel la sentinţa Tribunalului Timiş, dar încă nu a fost fixat un termen de judecată pentru acesta. (sursa foto: romaniatv.net)

 

7 Decembrie 2015

Spune-ți opinia