MICESTI-600

Pe 17 decembrie 2015, comuna ŞIEU MĂGHERUŞ din judeţul Bistriţa-Năsăut a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva BENDEARCRIS PRODCOM SRL (CUI: 10180340), societatea care produce lactatele MICEŞTI. Pe 28 decembrie 2015, debitoarea recurge la o şmecherie şi achită suma de 17.000 lei, astfel încât datoria către unitatea administrativ teritorială să scadă sub pragul prevăzut de Legea 85/2014 (40.000 lei).

 Comuna respectivă anunţă instanţa pe 29 decembrie 2015 că renunţă la cererea respectivă, situaţie care ar urma să fie consfinţită de Tribunalul Bistriţa-Năsăud pe 5 februarie 2016, data la care era programat primul termen de judecată în Dosarul nr. 2380/112/2015. A doua zi după răzgândeala celor de la ŞIEU MĂGHERUŞ, societatea BENDEARCRIS PRODCOM SRL se cere singură în insolvenţă (Dosar nr.2441/112/2015), dar nu depune toate actele prevăzute de lege şi instanţa respinge cererea pe 8 ianuarie 2016.

 Producătorul lactatelor MICEŞTI nu se dă bătut şi, pe 12 ianuarie 2016, mai depune o cerere (Dosar nr.23/112/2016), care este aprobată trei zile mai târziu. În documentaţia depusă la dosar se spune că “valoarea totală a obligaţiilor societăţii, reprezentând credite si accesorii, obligaţii către bugetul de stat, către furnizori sau alţi creditori, este de peste 1.275.389,71 lei, obligaţii ce nu pot fi achitate la scadenţă”.

 În aceeaşi documentaţie apare şi precizarea: “debitoarea arată că nu a mai putut să-şi achite obligaţiile către bugetul statului, acestea fiind la data de 31.12.2015 în valoare de 445.445,00 lei şi către furnizori în sumă de 444.277,81 lei“. Deşi nu prea e clar care este totalul datoriilor, cu siguranţă că depăşeşte pragul impus de lege. Dacă îmi arunc ochii pe bilanţul aferent anului 2014, nu prea pot crede că restanţele au coborât la doar 1,28 milioane lei din moment ce depăşeau 5,9 milioane lei cu un an în urmă. Dar asta rămâne să stabilească tabelul creditorilor.

 În cadrul procedurii de insolvenţă, C.I.I. ROŞCA LOREDANA DENISA va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar creditorii trebuie să se înscrie la masa credală până la data de 29 februarie 2016. Data şi locul primei şedinţe a Adunării Creditorilor urmează să fie stabilite şi comunicate de Denisa Loredana ROŞCA (aşa a decis instanţa), dar cu siguranţă că această întrunire nu se poate desfăşura înainte de 18 martie 2016, termenul limită împus de instanţă pentru “verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea la tribunal şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor”.

BENDEARCRIS-PRODCOM-10-ani-600

Chiar dacă a încheiat anii 2000-2014 cu profit, afacerea lactatelor MICEŞTI a scăzut dramatic în perioada 2012-2014. Astfel, cifra de afaceri din 2014, de 3,55 milioane lei, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea raportată pentru 2011, de 7,61 milioane lei. Deşi vânzările s-au înjumătăţit, datoriile societăţii (cele din bilanţ) au scăzut puţin, ajungând să fie cu 66% mai mari decât cifra de afaceri la finalul anului 2014.

 Înfiinţată în anul 1998, BENDEARCRIS PRODCOM SRL are sediul social în satul Miceştii de Câmpie din judeţul Bistriţa-Năsăut. Capitalul social de 1.030.200 lei este deţinut integral de Anca Alina RUS BENDEAN (29 de ani), care deţine şi funcţia de administrator. (sursa foto: bendearcris.ro)

2 Februarie 2016

Spune-ți opinia


Abonare prin email