Înfiinţată în aprilie 2007, societatea BIO FUEL ENERGY SRL Zimnicea (CUI: 21553020) face parte din Grupul INTERAGRO, controlat de Ioan NICULAE (a împlinit 63 de ani luna trecută) şi în noiembrie 2009 a inaugurat “cea mai mare rafinărie de bioetanol din sud-estul Europei“, după cum susţine pe site-ul propriu.

În 2014, al doilea an consecutiv cu pierderi semnificative, societatea teleormăneană s-a confruntat cu Dosarul de insolvenţă nr.3289/87/2014, deschis pe data de 19 noiembrie 2014 la cererea creditorului SMR GLOBAL SRL (CUI: 27819393), care a invocat o restanţă financiară de 102.422 lei. Deşi debitoarea a contestat starea de insolvenţă, judecătorul sindic Liana Nicoleta ARSENIE de la Tribunalul Teleorman a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă pe 8 decembrie 2014.

Procedura s-a derulat câteva luni, timp în care administratorul judiciar EXPERT COM SPRL (Constantin ORHEIU) a reuşit să publice tabelul preliminar şi tabelul definitiv al creanţelor, documente care atestau faptul că BIO FUEL ENERGY SRL avea la acea dată datorii de 308,47 milioane lei, cei mai importanţi creditori fiind BANCA TRANSILVANIA – două creanţe garantate în valoare totală de 114,82 milioane lei, INTERAGRO SA – 164,61 milioane lei şi INTERAGRO SRL – 25,82 milioane lei.

În perioada de observaţie, debitoarea BIO FUEL ENERGY SRL a achitat câteva creanţe nesemnificative (raportate la masa credală), a ajuns la o înţelegere cu BANCA TRANSILVANIA, firmele intra-grup nu emiteau pretenţiii, aşa că a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă, oficial prin administratorul judiciar.

O insolvenţă se închide, o alta se deschide…

Pe 6 aprilie 2015, judecătorul sindic a invocat articolul 178 din Legea 85/2014, care spune aşa:

dacă toţi creditorii înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observaţie sau renunţă la judecată în perioada de observaţie, judecătorul-sindic va dispune închiderea procedurii, fără a dispune radierea debitorului din registrul în care este înregistrat

şi a decis închiderea procedurii şi revenirea debitoarea “în funcţiune”.

Bucuria datornicului BIO FUEL ENERGY SRL nu a durat foarte mult pentru că, pe 17 septembrie 2015, s-a deschis un alt Dosar de insolvenţă, cel cu nr.3397/87/2015. După 7 termene de judecată şi 3 amânări ale pronunţării sentinţei, judecătorul sindic şi-a ales ziua de 13 iulie 2017 pentru a “comunica ghinionul” – deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Sentinţa încă nu a fost publicată în BPI, dar portalul instanţelor de judecată precizează că au fost admise toate cele 3 cereri, formulate de creditorii LAU & LAR SRL (CUI: 21098344), AURMIR TRANS COMPANY SRL (CUI: 33793603) şi NCH ROMÂNIA PRODUSE DE ÎNTRŢINERE SRL (CUI: 7913743).

Sentinţa a fost atacată cu apel

Debitoarea BIO FUEL ENERGY SRL “a sărit de cur în sus”, atacând cu apel decizia Tribunalului Teleorman. La Curtea de Apel Bucureşti au fost înregistrate deja două dosare asociate:

  • nr.3397/87/2015/a1, care deocamdată nu a primit termen de judecată
  • nr.3397/87/2015/a1.1, cu termen de judecată pe 23 august 2017

Portalul instanţelor de judecată nu este foarte generos în informaţii, dar aproape sigur cel de al doilea dosar vizează suspendarea procedurii de insolvenţă până la judecarea apelului. Dar până când Curtea de Apel se va pronunţa în cele două dosare, ar fi bine ca toţi creditorii să se înscrie la masa credală, termenul limită fiind 25 august 2017.

În cadrul procedurii de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu sunt îndeplinite de C.I.I. BUNEA EUGEN, practician care are şansa de a se remarca cu o mişcare isteaţă – să solicite instanţei prelungirea termenelor cu 30 de zile, timp în care s-ar putea pronunţa chiar ambele sentinţe de la Curtea de Apel Bucureşti. Faptul că Dosarul 3397/87/2015/a1.1 a fost înregistrat la instanţă pe 25 iulie 2017 şi după două zile a primit termen sugerează că “dă cineva din coate“. Şi pun pariu că termenul (din 23 august 2017) va fi preschimbat!

Dacă nu se schimbă nimic, prima Adunare a Creditorilor se va întruni pe 15 septembrie 2017, ora 10:00, la sediul debitoarei, iar următoarea şedinţă de judecată (din “dosarul mamă”) se va desfăşura pe 30 octombrie 2017. Dacă se schimbă, vă comunic în timp util. (sursa foto: biofuelenergy.ro)



1 August 2017

Spune-ți opinia