Cet-Govora

C.E.T. GOVORA SA Râmnicu Vâlcea (CUI: 10102377) are ca obiect principal de activitate producţia de energie termică şi energie electrică şi exploatarea zăcămintelor minerale de cărbune, precum şi efectuarea de acte de comerţ în legătură cu obiectul de activitate. În anul 2015 a fost preluată, de la Complexul Energetic Oltenia, afacerea de exploatare a cărbunelui la exploatarea minieră din judeţul Vâlcea – EM Berbeşti-Alunu, demers care a îngreunat şi mai mult situaţia financiară a societăţii.

Pe 9 mai 2016, judecătorul sindic Sorinel PETRIA de la Tribunalul Vâlcea a admis cererea debitoarei de deschidere a insolvenţei (Dosarul nr.1396/90/2016), iar practicianul EURO INSOL SPRL (condamnatul Remus BORZA) a fost desemnat administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 5.000 lei/lună.

Cu 3 zile întârziere faţă de termenul limită stabilit de instanţă, EURO INSOL SPRL catadicseşte să publice (în BPI) tabelul preliminar al creanţelor, document din care reiese faptul că C.E.T. GOVORA SA are datorii certe de 397,62 milioane lei, plus 21,99 milioane lei – “sub condiţie”, în timp ce totalul creanţelor invocate de creditori depăşeşte 454,24 milioane lei.

Cel mai generos creditor este SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA (CUI: 30267310), cu 195,65 milioane lei (49% din masa credală), din care doar suma de 2,25 milioane lei figurează drept creanţă garantată, diferenţa fiind înscrisă la chirografare.

CET-GOVORA-15-ani-(2015)
Partea relativ bună este că restanţele salariale se cifrează la numai 212.560 lei, sumă care se împarte la 329 de angajaţi. În condiţiile în care compania număra 2.294 de salariaţi la momentul declanşării insolvenţei, este chiar surprinzător faptul că numai 14% din acesştia au de recuperat, în medie, sub 650 lei.

Pe 22 iulie 2016 a fost convocată prima şedinţă a Adunării Creditorilor, pe ordinea de zi fiind doar alegerea Comitetului Creditorilor, confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia. Din cauza (sau datorită, depinde de interesul fiecăruia) poziţiei adoptate de SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, nu s-a aprobat nimic din ceea ce a fost pe ordinea de zi.

Demn de remarcat este faptul că administratorul judiciar EURO INSOL SPRL, reprezentat de condamnatul Remus BORZA, a solicitat “un onorariu fix lunar în cuantum de 30.000 euro + TVA şi un onorariu de succes de 3% din sumele ce vor fi distribuite creditorilor, din recuperarea creanţelor, precum şi din veniturile suplimentare şi reducerile comerciale obţinute pentru societate de administratorul judiciar”. Asta cu veniturile suplimentare şi reducerile comerciale este o găselniţă de dată recentă!

Creditorul cel mai important (C.E.O.) a condiţionat confirmarea administratorului judiciar de acceptarea unui onorariu de 50.000 lei/lună, astfel că nu s-a ajuns la o soluţie, urmând ca problema să fie tranşată la o altă întrunire a creditorilor.

Amuzant este faptul că, dintre creditorii prezenţi la şedinţă (sau care au trimis punctul de vedere în scris), PRIMA ELECTRIC SRL Râmnicu Vâlcea (CUI: 12271186), care deţine o creanţă de 9.138,77 lei, a propus ca BORZA să fie recompensat cu “un onorariu fix de 1.000 lei/lună”. Probabil a vrut să îl înjure… şi a găsit această formulă elegantă.

Următoarea Adunare a Creditorilor a fost convocată pe 28 iulie 2016, ora 11:00, la sediul debitoarea, cu aceeaşi ordine de zi. Despre prezentarea situaţiei economice a C.E.T. GOVORA SA sau despre raportul privind cauzele insolvenţei, nu se spune nimic. Probabil că sunt condiţionate (incorect) de acceptarea onorariului! (sursa foto: cetgovora.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
C.E.T. GOVORA SA – tabel preliminar al creanţelor

26 Iulie 2016

Spune-ți opinia