C.E.T. GOVORA SA Râmnicu Vâlcea (CUI: 10102377) are ca obiect principal de activitate producţia de energie termică şi energie electrică şi exploatarea zăcămintelor minerale de cărbune, precum şi efectuarea de acte de comerţ în legătură cu obiectul de activitate. În anul 2015 a fost preluată, de la Complexul Energetic Oltenia, afacerea de exploatare a cărbunelui la exploatarea minieră din judeţul Vâlcea – EM Berbeşti-Alunu, demers care a îngreunat şi mai mult situaţia financiară a societăţii.

Pe 29 aprilie 2016, C.E.T. GOVORA SA s-a cerut în insolvenţă, precizând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1396/90/2016 că are 2.294 angajaţi, datorii pe termen scurt în valoare de 178.806.009 lei şi datorii pe termen mediu si lung în cuantum de 207.614.709 lei. Procedura generală de insolvenţă a fost deschisă pe 9 mai 2016, iar săptămâna trecută (pe 29 martie 2018, mai exact) a fost publicat tabelul definitiv al creanţelor, care include aproape 300 de creditori… plus 329 de salariaţi.

Masa credală se ridică la 406.709.373,63 lei, sumă la care s-ar mai putea aduna 21,962,243.71 lei – creanţe sub condiţie. Cel mai important creditor este COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, cu o creanţă chirografară de 194.092.656 lei (47,72% din masa credală) şi una garantată de 2,25 milioane lei.

Un alt “sponsor” generos este CONSILIUL JUDEŢEAN Vâlcea, acţionarul companiei, care are de recuperat 17,3 milioane lei, sumă care reprezintă în principal “redevenţă şi dividende neachitate“. Aşa spune administratorul judiciar EURO INSOL SPRL (Alexandru SCARLAT), deşi dividende nu prea avea de unde să încaseze CJ Vâlcea, că societatea este “specializată” în pierderi.

Şi Primăria Râmnicu Vâlcea este prezentă în tabel, cu o sumă mult mai mică faţă de CJ, de “numai” 4,12 milioane lei, bani care reprezintă “redevenţă sistem TU, chirie, concesiune teren”. Neachitate de C.E.T. GOVORA SA, desigur.

În ceea ce priveşte chirografarii privaţi, cu sume de peste un milion de lei se prezintă următorii:

  • ARTEGO SA – 1.665.256,19 lei
  • BICA SRL – 1.832.584,98 lei
  • CEZ DISTRIBUTIE SA – 3.307.091,49 lei
  • ENERGOCARB SERV SRL – 1,381,245.96 lei
  • ENERGOMONTAJ SA – 4,509,961.74 lei
  • ENGIE ROMANIA SA – 4.871.377,12 lei
  • GRUP FEROVIAR ROMAN SA – 4.660.881 lei
  • ROMELECTRO SA – 6.644.047,52 lei
  • TRUSTUL PENTRU SERVICII CU UTILAJE DIVERSE (TPSUD) SRL – 2.081.562,61 lei
  • ŢUCA ZBÂRCEA ŞI ASOCIAŢII – 1.167.014,60 lei

Acum, după publicarea tabelului definitiv, debitoarea trebuie să depună planul de reorganizare în 30 de zile (se mai poate acorda o prelungire). În caz contrar, se trece la faliment.

Desigur, C.E.T. GOVORA va depune un astfel de plan, iar votarea lui depinde în principal de COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA, creditor (de stat) aflat într-o mare dilemă: dacă acceptă ca debitoarea C.E.T. GOVORA să achite doar un mic procent din datoriile chirografare… sau chiar nimic, îşi complică şi mai mult propria situaţie financiară, plus că “bagă în rahat” şi alţi 280 de chirografari care au de recuperat peste 113 milioane lei. Dacă solicită toţi banii sau mare parte din datorie, îngroapă C.E.T. GOVORA SA, care nu are cum să achite 400 de milioane lei în 3 sau 4 ani de reorganizare judiciară. (sursa foto: cetgovora.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
C.E.T. GOVORA SA – Tabel definitiv al creanţelor



3 Aprilie 2018

Spune-ți opinia