Andrei IGNAT (51 de ani) a fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Neamţ în 2007-2008 (în epoca Pinalti, pe care acum o înfierează), consilier judeţean – o vreme avansat vicepreşedinte CJ (prin 2013, adjunct al lui Culiţă TĂRÂŢĂ, decedat în noiembrie 2014), candidat la Primăria Piatra Neamţ anul trecut (când vorbea de o mafie politică… la care a aderat ulterior), iar din decembrie 2016 “a renunţat la statutul de «acoperit»“, după cum inspirat titra un site nemţean. Desigur, nu activitatea politică a acestui mini-traseist este subiectul articolului, ci cea economică, dar am menţionat şi funcţiile publice pentru că au legătură cu afacerile lui IGNAT.

La ora actuală, Andrei IGNAT este membru în Consiliul Director al Colegiului Tehnic al Diriginţilor de Şantier (CTDS), iar pe 9 martie 2017 a bifat al doilea succes managerial din carieră – insolvenţa CITOMET ECO BUILDING SRL Piatra Neamţ (CUI: 32112185), firmă la care este unic asociat şi administrator.

În documentaţia depusă la Dosarul nr.949/103/2017, CITOMET ECO BUILDING SRL a precizat că “începând cu anul 2016 s-a confruntat cu probleme economice care au dus la acumularea de datorii către bugetul consolidat al statului, restanţe la plata salariilor şi la achitarea creanţelor către partenerii de afaceri, debitul fiind în sumă totală de 727.850 lei“.

La propunerea debitoarei, judecătorul sindic Cristinel DUMITREASA a desemnat C.I.I. BISTRICEANU DUMITRU în funcţia de administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 1.000 lei/lună, şi a fixat data de 20 aprilie 2017 drept termen limită de înscriere la masa credală. Prima Adunare a Creditorilor a fost convocată pentru data de 2 mai 2017, la sediul ales al administratorului judiciar (Piatra Neamţ, str.Privighetorii nr.10, bl.B8, parter, ap.24), iar următorul termen de judecată este programat pe 8 iunie 2017.

Pentru că această insolvenţă este la început şi documentaţia este deocamdată subţire, astăzi nu insist pe acest succes al managerului Andrei IGNAT, ci readuc în discuţie prima victorie în afaceri a fostului şef al ISC Neamţ.

Puşca şi cureaua lată, ce şef la ISC a fost odată

După ce a fost uns şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii Neamţ, IGNAT s-a gândit că e buna la casa bugetarului o afacere, de preferinţă în domeniul de activitate aflat sub controlul lui – construcţiile. Pentru că funcţia nu îi permitea să fie şi patron/administrator de firmă, l-a băgat la înaintare pe tatăl lui, Vasile IGNAT (67 de ani la vremea respectivă). În decembrie 2006, acesta a preluat 50% din capitalul social al firmei CONSULTING & PROJECT BUSINESS SRL (CUI: 14754659) de la Georgică Adrian POPOVICI, iar în octombrie 2007 a devenit unic asociat, intrînd şi în posesia părţilor sociale deţinute de celălalt asociat, Maria BUDĂI.

În 2006, când IGNAT nu era implicat, firma a realizat o cifră de afaceri de 362.959 lei şi un profit net de 132.047 lei, cu 6 angajaţi (număr mediu). În 2007 (prin aportul noului asociat şi administrator Vasile IGNAT, desigur!), firma a sărit la o cifră de afaceri de 2.027.924 lei şi un profit net de 523.734 lei, cu 35 de angajaţi. În 2008, cifra de afaceri a urcat la 3.073.941 lei, iar numărul de salariaţi a ajuns la 43.

În 2009, pentru că s-a schimbat Puterea, Andrei IGNAT a fost debarcat de la şedia ISC Neamţ, ceea ce i-a permis să devină şi în acte patron al societăţii, preluând la valoarea nominală (200 lei) părţile sociale deţinute de Vasile IGNAT. Pe baza relaţiilor şi contractelor antamate în perioada în care partidul din care făcea parte a fost la putere, IGNAT s-a descurcat binişor până în 2011 (inclusiv), dar pe 15 martie 2012 a cerut insolvenţa firmei pe care o deţinea şi conducea. Trebuie semnalat faptul că acest demers a survenit după ce numele societăţii a fost schimbat în CITOMET AC SRL, iar sediul social a fost mutat la Bacău. Din acest motiv, Dosarul de insolvenţă nr.1487/110/2012 a fost înregistrat şi încă se mai judecă la Bacău, iar administrator judiciar şi apoi lichidator a fost numit un practician din acest municipiu, IONESCU ŞI ASOCIAŢII SPRL (Adrian IONESCU).

Golănii peste golănii; s-au evaporat lichidităţi de 395.804 lei

În cadrul procedurii de insolvenţă şi apoi de faliment, Andrei IGNAT s-a remarcat printr-o “inginerie financiară” care i-a permis să încaseze (sau să acopere cu acte) mai bine de jumătate de milion de lei sub formă de dividende. Adrian IONESCU a afirmat iniţial că “societatea dispune de lichidităţi în valoare de 395.804 lei (în acte – n.r.). Menţionăm că aceste fonduri nu au fost puse la dispoziţia administratorului judiciar“, dar apoi a uitat de acei bani şi probabil chiar el a fost cel care a venit cu “soluţia dividendelor”. Totuşi, IGNAT e constructor…

Pe 19 aprilie 2013, imediat după trecerea la faliment, Andrei IGNAT cesionează părţile sociale deţinute la CITOMET AC SRL, fără a exista o aprobare a creditorilor societăţii sau a judecătorului sindic. IONESCU a susţinut atunci că cesiunea a fost legală.

Pe 8 august 2013, Andrei IGNAT a înfiinţat societatea CITOMET ECO BUILDING SRL, iar bunurile mobile şi imobile din patrimoniul falitei CITOMET AC SRL “au fost lăsate în custodia CITOMET ECO BUILDING SRL cu adresa în Piatra Neamţ, str 1 Decembrie 1918 nr.81, judeţul Neamţ, care s-a obligat să asigure paza şi conservarea bunurilor până la valorificare”, după cum preciza un document al lichidatorului judiciar.

Informaţii complete despre aceste golănii au fost publicate încă din august 2014 (AICI, de exemplu) şi din câte ştiu a fost transmisă şi o informare la judecătorul sindic. Nu s-a întâmplat nimic… aşa că nu mai insist asupra acestor fapte, ci trec la cele mai recente.

Apartamentul soţilor IGNAT a fost vândut la licitaţie

Pe 4 septembrie 2014 a fost anunţată prima licitaţie “în vederea vânzarii bunului imobil Apartament cu 3 camere + garaj + centrală Ferroli, situat în Piatra Neamţ, str Mihai Viteazu nr 56, sc.A, et.1, ap.2, preţ de pornire al licitaţiei – 209.700 lei (fără TVA)”. Nu e foarte clar dacă apartamentul era proprietatea societăţii sau a fost pus garanţie pentru firmă de soţii Andrei IGNAT şi Cristina Gabriela IGNAT (38 de ani), dar sigur este că acesta a fost (poate încă mai este) domiciliul oficial al celor doi.

Lichidatorul judiciar nu a publicat în BPI nicio informaţie referitoare la data vânzării apartamentului şi la numele cumpărătorului şi nici anunţ/publicaţie de vânzare la acest preţ nu am găsit în BPI. Pentru că a fost obligat de instanţă, a catadicsit să prezinte un raport privind fondurile obţinute din vânzarea bunului şi planul de distribuţie între creditori. Conform acestui document (din 4 aprilie 2017), pe apartament a fost încasată suma de 173.547 lei, mai mult de o treime din aceşti bani a ajuns la lichidator, iar creditorul garantat TONESCU FINANCE SRL a primit 110.617,98 lei, aproximativ 64% din creanţa cu care este înscris în tabelul definitiv.

Chiar dacă IONESCU nu a vrut să comunice numele cumpărătorului, probabil este vorba de IGNAT (prin interpuşi, eventual), că nu am auzit să primească locuinţă socială! De unde bani? O fi luat omu’ dividende (şi) de la CITOMET ECO BUILDING SRL, că firma figura cu 229.199 lei în casă şi conturi (la finalul anului 2015).

Lichidatorul şi-a găsit naşul! A cerut comision de 10%, Fiscul nu a aprobat nici 3%

Lichidatorul IONESCU ŞI ASOCIAŢII SPRL se luptă de vreo 3 ani şi jumătate să obţină un onorariu de succes, un anume procent din valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor. Iniţial a cerut 10%, apoi şi-a redus pretenţiile la 7%, iar acum la 3%. Fiscul are 37% din masa credală şi spune “pas” de fiecare dată când se supune la vot acest onorariu. Ultima dată a făcut-o pe 30 martie 2017, ceea ce înseamnă că IONESCU nu va primi niciun procent din banii obţinuţi pe apartament. Asta dacă nu se face în viitor vreo şmecherie prin care să se voteze acordarea retroactivă a onorariului de succes (s-au mai văzut destule cazuri).

Tot de vreo 3 ani şi jumătate se încearcă vânzarea unei aşa-zise proprietăţi imobiliare – “(teren + construcţii), terenul este în suprafaţă totală de 5.500 mp, din care intravilan cu destinaţia curţi – construcţii în suprafaţă de 625 mp, iar extravilan cu destinaţia fâneaţă în suprafaţă de 4.875 mp, situată în sat Căciuleşti, comuna Girov”. Ultimul preţ de pornire anunţat (pentru licitaţiile din decembrie 2016) a fost de 377.743 lei (65% din preţul de evaluare).

În afară de acest bun imobil, lichidatorul mai poate valorifica câteva autoturisme (o Skoda Octavia, o Dacia Papuc şi două Solenza), plus nişte utilaje folosite în construcţii, pe care probabil le-a păzit şi folosit până acum CITOMET ECO BUILDING SRL. Dubios este şi faptul că nu se pomeneşte de vreo încercare de recuperare a creanţelor deţinute de CITOMET AC SRL, care erau de 1.088.547 lei la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, cu două componente surprinzător de mari şi care ar fi trebuit recuperate în scurt timp:

  • alte creanţe în legătură cu personalul – 278. 854 lei
  • decontări din operaţiuni în curs de clarificare – 212.000 lei

În ceea ce priveşte “alte creanţe în legătură cu personalul”, pare a fi vorba de sume de bani luate din firmă şi nereturnate de către angajaţi (li se mai spune avansuri spre decontare). Şi este greu de crezut că “personal” se referă la altcineva decât la Andrei IGNAT şi Cristina Gabriela IGNAT, ambii fiind angajaţi la CITOMET AC SRL!

A ieşit la încălzire firma deţinută oficial de doamna IGNAT

Pe sistemul “încă una şi mă duc”, zic să fac o referire şi la GENIUS COMPANY SRL (CUI: 22134950), firmă înfiinţată în iulie 2007 de Vasile IGNAT (90%) şi Georgică Adrian POPOVICI. În mai 2010, structura asociaţilor a devenit următoarea: Cristina Gabriela IGNAT – 50% şi CONSULTING & PROJECT BUSINESS SRL (prin Andrei IGNAT) – 50%, cu menţiunea că firma asociat a preluat şi atribuţiile de administrator.

În februarie 2014, firma lui Andrei IGNAT – care era deja în faliment şi se numea CITOMET AC SRL – este revocată din funcţia de administrator şi, în urma unei majorări de capital social, ajunge asociat minoritar, cu 10% din părţile sociale. Conform documentelor oficiale, aceste modificări au fost efectuate de lichidatorul judiciar Adrian IONESCU, dar fără să existe acceptul creditorilor CITOMET AC SRL sau al judecătorului sindic.

În septembrie 2016, “CITOMET AC SRL, societate aflată în stare de faliment, cedează cele două părţi sociale pe care le deţine în cadrul societăţii GENIUS COMPANY SRL către Ignat Cristina Gabriela”, după cum se precizează în Monitorul Oficial al României (partea a aIV-a) nr.3538 din 30 septembrie 2016. Foarte probabil, tot fără ştirea creditorilor sau a judecătorului sindic – nu există nicio menţiune publicată în BPI despre această cesiune. Desigur, cele două părţi sociale nu valorează mare lucru (100 lei valoarea nominală), dar asta nu înseamnă că trebuie ocolită/încălcată legea.

GENIUS COMPANY SRL nu a desfăşurat cine ştie ce activitate în ultimii ani, iar retragerea intempestivă şi pe ascuns a falitei CITOMET AC SRL din structura asociaţilor poate părea curioasă… pentru cei care încă nu s-au prins că societatea (de construcţii) deţinută şi administrată de Cristina Gabriela IGNAT va prelua cel puţin parţial activitatea de pe CITOMET ECO BUILDING SRL, după reţeta utilizată şi în urmă cu 4-5 ani. Şi cum Andrei IGNAT nu are nicio legătură cu această firmă, poate fi numit şef sau şefuleţ la ISC sau la vreo altă instituţie. Că doar nu s-o fi “descoperit” degeaba(sursa foto: vestea.net)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



20 Aprilie 2017

Spune-ți opinia