GARCEA-600

La începutul lunii septembrie 2013, Sergiu-Ionuţ DIACOMATU (35 de ani) şi IRISH PUB CONCEPT SRL Bucureşti (CUI: 24721179) au înfiinţat societatea CLUBBING SESSIONS SRL Bucureşti (CUI: 32198527), având ca obiect principal de activitate “Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“. IRISH PUB CONCEPT SRL este deţinută de fraţii Mugur MIHĂESCU (49 de ani) şi Liviu MIHĂESCU (46 de ani), cu menţiunea că aşa-zisul umorist de la Vacanţa Mare este asociat majoritar, dar numai fratele are atribuţii de administrator. La data înfiinţării, unic administrator la CLUBBING SESSIONS SRL a fost desemnat Liviu MIHĂESCU.

La scurt timp după înmatriculare, pe 25 octombrie 2013, CLUBBING SESSIONS SRL închiriază de la LIPSCANI 30-34 CENTRE SRL Bucureşti (CUI: 29971303) un spaţiu comercial în suprafaţă de 516,37 mp, pe o durată de 5 ani, începând cu data de 01.12.2013. Înţelegerea dintre cele două părţi menţiona o “chirie stabilită periodic şi progresiv, de la 7.000 euro + TVA lunar la 9.000 euro + TVA/lună, plus taxele pentru utilităţile contorizate şi furnizate pentru spaţiul închiriat”.

Proprietarul spaţiului susţine că întârzieri semnificative la plata chiriei s-au înregistrat de la începutul anului trecut, iar locatarul CLUBBING SESSIONS SRL a părăsit imobilul închiriat… fără a mai achita chiria şi utilităţile eferente lunilor mai şi iunie 2016, în valoare totală de 72.332,90 lei. În speranţa recuperării acestei sume, LIPSCANI 30-34 CENTRE SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva firmei deţinute de şmecherul de la ANRP şi fraţii Garcea. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti pe 2 septembrie 2016 (Dosarul nr.32832/3/2016).

CLUBBING-SESSIONS-3-ani-(2015)-w

După două săptămâni de la înregistrarea dosarului de insolvenţă, fraţii MIHĂESCU spală putina, pasând partea lor de afacere şi administrarea firmei unui bulgar pe nume Yusmen Sebatiev PRIMKOV (împlineşte 23 de ani luna viitoare). DIACOMATU a rămas în firmă, dar el nu a avut atribuţii de administrator şi, teoretic, nu poate fi tras la răspundere.

Sentinţa de deschidere a insolvenţei a fost pronunţată pe 29 noiembrie 2016, iar administratorul judiciar provizoriu PROF CONSULT INTERNATIONAL IPURL (Viorel iulian DUMITRU) o lălăie inexplicabil. Deşi debitoarea nu şi-a manifestat intenţia de reorganizare (cine să o manifeste, bulgarul?!), practicianul în insolvenţă nu a propus trecerea la faliment, ci “continuarea procedurii de observaţie din procedura generală”, invocând un mail de la Liviu MIHĂESCU, care şi-ar fi manifestat intenţia pentru o întâlnire.

Administratorul judiciar a încropit şi raportul privind cauzele insolvenţei, fără a primi documentele de la CLUBBING SESSIONS SRL, dar o afirmaţie care merită subliniată şi care probabil o să fie uitată pe parcurs este următoarea: “în cauză există premisele necesare aplicării dispoziţiilor articolului 169 alin.1 din Legea 85/2014, potrivit cărora se poate stabili răspunderea personal patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă, respectiv a fostului administrator statutar Mihăescu Liviu“.

Termenul de înscriere la masa credală a expirat pe 13 ianuarie 2016, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor urmează să aibă loc pe 10 februarie 2017. Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.34392/301/2016 este programat tocmai pe 22 martie 2017. (sursa foto: facebook.com/mugur.mihaescu1)

 

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact

18 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia