Tribunalul Giurgiu favorizează echipa de fotbal ASTRA

Pe 25 noiembrie 2016, GAMA VERDE SRL Focşani (CUI: 16550434), firma care a “montat” gazonul pe stadionul din Giurgiu, a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva ASOCIAŢIEI FOTBAL CLUB ASTRA (CUI: 16739566), entitatea juridică prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea echipa de fotbal. Am scris AICI, nu mai insist.

Deşi au trecut mai bine de două luni de atunci, Tribunalul Giurgiu nici măcar nu a stabilit primul termen de judecată în Dosarul nr.2086/122/2016, o situaţie anormală şi care nu urmăreşte altceva decât să favorizeze debitoarea ASTRA GIURGIU. Chiar dacă GAMA VERDE SRL şi-ar fi retras cererea, tot ar fi trebuit să existe o menţiune pe portalul instanţelor de judecată. În mod normal, cel târziu pînă la finalul acestei luni, ar fi trebuit să se desfăşoare primul termen şi, eventual, să se pronunţe sentinţa. Aşa, primul termen va fi prin aprilie-mai, când se va şti dacă ASTRA a intrat sau nu în play-off… când se va şti dacă Ioan NICULAE mai ţine echipa sau o lasă să moară!

Şumudică ar trebui să ceară insolvenţa

Marius ŞUMUDICĂ, antrenorul de la ASTRA Giurgiu, se plânge că e singurul neplătit de la echipă, dar nu pare a face nimic pentru a rezolva problema. Abia ieri a zis ceva de nu ştiu ce comisii de la federaţie, dar cred că ar trebui să mai deschidă un front: cerere de insolvenţă. Taxa de timbru e de 200 lei, iar datoria trebuie să fie de minim 40.000 lei, cu vechime de măcar 60 de zile.

Dacă depune o astfel de cerere şi reuşeşte să obţină un termen de judecată apropiat (eventual cu un pic de presiune media pe instanţă – e nevoie, după cum se vede mai sus), obligă ASTRA să-i achite datoria, altfel intră în insolvenţă. Desigur, există şi şansa ca ASTRA să accepte insolvenţa, situaţie care se poate înregistra dacă locul pe care îl ocupă echipa nu e de cupe europene, iar suma din drepturile TV nu este îndestulătoare.

De la ce vine “B” din FCSB? De la Becali, desigur!

De când a apărut scandalul cu generalii, echipa de fotbal cunoscută ca fiind a lui Becali (în acte, nu prea este) foloseşte denumirea FCSB, un fel de acronim pentru FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI SA, firma prin care îşi desfăşoară activitatea (economică) jucătorii lui Reghecampf… şi la care Gigi (George) BECALI nu este acţionar! Pentru că disputa cu Armata s-a înteţit, societatea menţionată va trebui să-şi schimbe numele, astfel încât să nu mai folosească STEAUA BUCUREŞTI.

Becali a anunţat că va schimba numele în FOTBAL CLUB SPORTING BUCUREŞTI, astfel încât să poată utiliza, în continuare, “denumirea” FCSB. Societatea care încă se numeşte FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI SA a solicitat la OSIM înregistrarea mărcii FOTBAL CLUB SPORTING BUCUREŞTI, dar şi a mărcii… FOTBAL CLUB SPORTING BECALI! Câtă imaginaţie să ai, să înregistrezi o astfel de marcă?! (sursa foto: digisport.ro)



3 Februarie 2017

1 Opinie până acum.

  1. Virtual Private Server says:

    “Nu credeam niciodata ca voi obtine aceste rezultate cu Astra, cu toate problemele pe care le-am avut. E un bonus tot ce se va intampla de acum, indiferent cine vine in locul meu”, a spus Sumudica in lacrimi la Sport.

Spune-ți opinia