batrani-tepuiti

Printr-un corcurs de împrejurări, pe 29 decembrie 2016, la ora 09:07, am răspuns la un telefon care aparţine unei persoane de vârsta a treia, iar numărul este portat pe RDS (abonament, nu cartelă). Apelantul (de la numărul 031-7106160) era o fătucă (nu mai reţin dacă s-a prezentat) de la un call-center. După “buna ziuă – bună ziua”, a început să citească de pe ceva o invitaţie la o aşa-zisă prezentare a unei noi metode de diagnosticare şi tratament, care va fi susţinută de Asociaţia SĂNĂTATEA ALTFEL (sau ALT FEL) în colaborare cu nu ştiu ce institut (tot de sănătate). Iar evenimentul va avea loc mâine, 11 ianuarie 2017, ora 9:00, la CLUBUL BURSEI (din Iaşi) – “fostul Restaurant IAŞUL“, după cum a ţinut să precizeze respectiva persoană.

Pentru că eram într-un loc care nu-mi permitea o discuţie telefonică mai lungă, am rugat fătuca să revină după Anul Nou, dar asta după ce am cerut să-mi spună din nou data şi ora evenimentului (locul l-am înţeles din prima, nu erau dubii), plus numele asociaţiei organizatoare. După ce mi-a confirmat informaţiile de mai sus, i-am spus că aştept telefonul după Anul Nou şi am adăugat “până atunci, am timp să verific şi eu asociaţia“. Am greşit, asta e – Mortul de la groapă nu se mai întoarce! Nu a mai revenit cu telefonul, iar prietenul Google nu a auzit de o asociaţie cu aşa nume (nu am mai căutat şi în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor). În schimb, am găsit alte informaţii deosebit de interesante.

Numărul de telefon 0317106160 (scris exact aşa, fără puncte sau liniuţă) este prezent AICI şi AICI, plus că s-ar putea să aibă legătură şi cu acest articol. Din cele postate pe site-urile menţionate, rezultă că este vorba de un call-center care sună abonaţi RDS trecuţi de o anumită vârstă, ceea ce sugerează că are acces la o bază de date de la acest operator de telefonie mobilă – nu mai discutăm acum de cât de (i)leagă este această “colaborare” între RDS şi call-center). Îi sună şi îi invită la un eveniment aşa-zis medical, ademenindu-i cu promisiunea unor analize gratuite, dar scopul este de a le băga pe gât nişte produsenetestate clinic şi foarte scumpe, de obicei.

Ieri, 9 ianuarie 2017, am trimis un mail doamnei Simona-Dorina LUPU (49 de ani), unic asociat şi administrator la INTERNATIONAL BUSINESS CORPORATION SRL Iaşi (CUI: 4104578), firma care deţine/administrează crâşma CLUBUL BURSEI (de Restaurantul IAŞUL o mai ştiu doar cei trecuţi de 40 de ani). Am solicitat (politicos) să-mi comunice “numele organizatorului evenimentului anunţat pentru miercuri, 11 ianuarie 2017, ora 9 (la CLUBUL BURSEI, desigur) şi numărul estimativ al participanţilor“.
După vreo 15 minute, am primit următorul răspuns: “Puteţi să-mi daţi mai multe detalii despre eveniment? Ce eveniment este anunţat la Clubul Bursei şi care este sursa?“.




Deşi am avut convigerea că, prin acest răspuns, doar a vrut să afle ce informaţii deţin, i-am spus ce eveniment este anunţat şi de unde am aflat. M-am gândit că, totuşi, există şi posibilitatea să nu ştie – ea figurează cu domiciliul în Braşov şi poate chiar stă acolo, iar organizarea evenimentului este un şmen al celor de la Iaşi. Nu a mai răspuns. Ar fi putut să găsească o variantă elegantă, de doamnă, ca să ocolească răspunsul… dar nu! Nu mă mai întind cu speculaţii legate de această atitudine. Dacă trimite azi vreun răspuns, o să fac update la Condică.

Ţinând cont că o prezentare de produse nu poate fi considerată un eveniment privat, cred că ar fi binevenită o participare a jurnaliştilor şi a unor reprezentanţi de instituţii. Mă gândesc la Protecţia Consumatorilor, Fisc, ITM şi, de ce nu, ISU. Iar dacă evenimentul se contramandează (oficial din motive de vreme), cel puţin reprezentanţii de la Fisc şi ITM nu s-ar deplasa degeaba, ci ar putea să o felicite pe doamna Simona-Dorina LUPU pentru că reuşeşte să ţină o crâşmă în buricul târgului cu numai 5 angajaţi (atât a raportat pentru 2013-2015). Asta în condiţiile în care vorbim de un restaurant cu 200 de locuri, o terasă cu alte 200 de locuri (numai vara, ştiu) şi o sală de conferinţe cu o capacitate de 100 de locuri. Aşa scrie pe site-ul stabilimentului, unde mai apare precizarea “deschis zilnic 09-24“. Deci două schimburi, şapte zile din şapte. Cu 5 angajaţi, repet!

Şi, când se mai încălzeşte, poate o vizitează vreun profesor de economie de la Cuza pe doamna LUPU. Pentru ce? Ca să o invite să prezinte cursul “Cum e posibil să ai o ditamai crâşma în buricul târgului şi nu să vinzi de 10.000 euro/lună“. Conform bilanţurilor pe 2013-2015, vânzările medii lunare raportate de INTERNATIONAL BUSINESS CORPORATION SRL au fost de sub 10.000 euro pe lună.

Încă ceva şi gata! Nu cred că doar municipiul Iaşi este pe lista “organizatorului”. Bănuiesc că e vorba de un turneu, probabil săptămâna asta în Moldova. (sursa foto: fearofourtruths.wordpress.com)



10 Ianuarie 2017

45 Opinii până acum.

  1. Alexandra says:

    rezultatul?

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Deocamdata nimic, probabil o sa apara reclamatiile peste cateva saptamani.
      Eu nu am indraznit sa particip… spre dezamagirea organizatorilor!

      • neo1984 says:

        Salutare!
        Am gasit postarea cautand online despre organizatia Sanatate Altfel, a carei angajati m-au deranjat aszi de 2 ori – pe fix si pe digimobil. Mentioned ca numarul de fix e trecut la ‘secret’ de cand am semnat contractul. Nu e prima oara cand asemenea vrajeli despre anunturi si evenimente ma deranjeaza telefonic, dar mi se cam umple sa fiu deranjat acasa, pe un numar pe care nu il dau nimanui si care mai e si secret. Raspunsul la intrebarea ‘de unde aveti numarul’ a fost ‘dintr-o baza de date publica’. Morala filmului e asta: am mai facut sesizari la opc, am facut si la rds, o sa ma intorc spre opc din nou. Oricine vrea poate sa faca la fel; poate uniti rezolvam ceva. Oricum ar da-o pe dupa colt, nu e legal sa arunci cu numerele oamenilor de telefon asa, in mod ‘public’, fara consimtamantul acestora.

  2. elena says:

    am primit si eu un telefon, tot pe fix de RDS la niste analize gratuite, prin metoda ultratermografia…totul graTis, peste 40 de ani…
    LUNI 16-01-2017, ORA 9, HOTEL INTER BUSSINES BUCURESTI… am cautat si eu asociatia, nu exista… foarte multumesc pt articol… vroiam sa ma invoiesc de la munca…

  3. Marius says:

    Buna ziua,
    tocmai am primit si eu un apel acum cateva minute, tot pe un numar de RDS, dar mobil, deci Digi, de la acelasi numar de telefon pe care l-ati mentionat mai sus, banuiesc aceeasi persoana, destul de tanara dupa voce, aceeasi poveste, analize gratuite, pentru persoane de peste 40 ani, prin metoda noninvaziva ultratermografie.
    Mentionez ca intalnirea ar urma sa aiba loc joi dimineata, incepand cu ora 9,30, in Tg. Mures, la Hotel Continental.
    Domnita ar fi dorit sa stie daca doresc sa particip pentru a ma nota, deoarece dupa spusele dansei doar persoanele inscrise vor putea participa.
    Spunandu-i domnitei sa ma lase sa ma gandesc pana maine, mi-a spus ca va reveni cu un telefon, daca vor mai fi locuri.
    Presupun ca nu vor mai fi, pana maine.
    Ma mai gandesc daca sa merg de curiozitate, sa vad ce doresc acesti domni/doamne.
    Daca voi avea noutati voi reveni cu amanunte.
    PS. Acum mi se pare ciudat, daca stau bine si ma gandesc, dupa ce i-am cerut timp de gandire pana maine, mi s-a parut asa dintr-o data ca e foarte grabita, spunandu-mi ca revine ea … daca mai sunt locuri.

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Cu siguranta, locurile sunt limitate, e vorba de o sala cu o anumita capacitate. Daca aveti “norocul” sa nu confirme din prima prea multi invitati, va reveni. Depinde de cat de multi abonati RDS/DIGI sunt in Tg. Mures.

  4. Gheorghita says:

    Am fost si eu azi la o asemenea conferinta unde se vindea un aparat cu laser care costa 15.000 lei, iar Asociatia Sanatatea altfel…chipurile…iti faciliteaza cumpararea lui cu 6900 lei.Au fost prostiti 4 batrani.As vrea sa aflu si alte opinii sa vedem daca nu sunt escroci cei care au facut prezentarea.

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Vi s-a parut ca sunt altceva decat escroci?

    • Cris says:

      Sa stiti ca e ajuns si in Arges si au reust sa vândă tot 4 aparate ( cu o sponsorizare de 8100 lei de la fundatia Sănătatea altfel). Domnul care a prezentat acest produs de numeste Alexandru Mina si este specialist in IT (vanzari /marketing) poate fi gasit pe net.Am crezut ca are studii in medicina 😀😀😀. Fundatia am cautat.o dar nu exista😂😂😂. Daca are cineva date despre acesta fundatie, va rog sa ni le spuneti si noua.

  5. Daniela says:

    Am fost si eu sunata aseara..tot pe rds fix, tot asocatia sanatatea altfel , intrebata de doua ori daca sunt din Bucuresti…bineinteles ca nu ma mai duc, multumesc frumos pentru post-uri, mai ales ca insista ca ultima ora e trei fara un sfert si dureaza doua ore si jumatate! pentru o analiza noninvaziva e foarte mult …

  6. Mirela says:

    Acun 10 min au sunat-o pe mama. Au prezentare in Constanta la hotel Flora pe data de 28 februarie 2017, Marti.Reteaua de telefonie a noastra este Telekom. Deci fac manevre cu baza de date si a Telekom-ului nu doar a Rds-ului

  7. Tarta Anca says:

    ! Azi am fost sunata si eu si am primit o invitatie la un astfel de eveniment. Am intrat pe net pt.a cauta info.despre asociatia cu pricina si am dat de articolul dv. Pe mine ,d-soara apelanta m-a asigurat ca nu se incearca vanzarea unor produse, ca totul este strict in beneficiul sanatatii noastre. Ar fi interesant de aflat de la cineva care a fost la eveniment ce se petrece acolo. Si mie mi-este mila de timpul pe care l-as pierde, dar daca totusi ma hotaresc sa particip promit sa relatez aici tot ce va fi acolo.

  8. Lupescu alexandra says:

    La fel ca si ceilalti,am fost sunata,doar ca eu chiar am si participat pe data de 1 martie la intalnirea din bucurestu. Eram curioasa. Culmea,desi la tel mi s-a spus ca nu pot participa decat persoane trecute de varsta de 40 de ani,la intrare nu a fost o problema ca am doar 31.
    Acolo,un “doctoras” pana in 36 de ani, turuia si tinea lectii despre sanatate. Timp de 1 ora a incercat sa convinga toti participantii ca medicamentele de fapt ne imbolnavesc si despre mafia industriei farmaceutice. Am facut o pauza de 10 min,dupa care si-a reluat monologul(daca incercai sa spui ceva,erai certat si ironizat). Ca sa scurtez,toata aceasta mascarada,era pt a vinde 1 aparat (vitaliser laser) care te vindeca de toate bolile. Pretul fiind de 15.000lei

  9. Tony says:

    Astazi am primit si eu un apel de la un domn cu o voce “lesinata” , acesta incercand sa ma invite la o prezentare gratuita de produse .
    L-am intrebat de unde are nr meu de telefon si a spus ca dintr-o baza de date a operatorilor de telefonie.
    Am sunat la Digi si acestia mi-au spus ca ei nu au dat numarul meu de telefon nimanui.
    Numarul de pe care am fost sunat-0317106160-apartine unui operator local de telefonie GTS TELECOM – dar la sediul acestora nu raspunde nimeni.

  10. Alina says:

    Buna ziua!Părinți mei au participat in data de 07.03.2017,ora 9,hotel Citadella,in Bucuresti😉.,mama a fost contactata tot pe digi (s a gandit sa l i a si pe tata cu ea).Atat de bine sunt pregatiti acesti escrocii caci a reusit sa i convinga pe ai mei parinti ca trebuie sa cumpere acel aparat de purtat la mana care “cica “iti oxigeneaza sangele😊.Mama m a sunat disperata sa i duc suma de 6900ron urgent ca trebuie sa l cumpere in ziua respectiva la oferta chipurile,in clipa in care am auzit le am zis sa plece de acolo ca ii prostește (erau dispusi sa faca si rata,la indemnul organizatorilor😤).Ei au avut noroc cu mine pt ca i am “certat la tel pe amândoi si i am zis tatalui meu sa le propuna sa cumpere acel produs in zilele ce urmeaza,bineinteles ca l au refuzat,teapa era doar in acea zi😊.Sper sa mai citeasca si alți si sa invete din patania alor mei.P.S:in ziua respectiva au fost batrani care chiar au cumparat acel aparat😦

  11. Mihai says:

    Yep , in principal pare sa fie o inselatorie. Interesant este ca poti sa ai cartela cumparata acum 2 zile fara sa fie legata de numele tau si ei tot sa stie cum te cheama.

  12. elena says:

    Noroc ca am intrat pe acest minunat SAITE CA SI eu am fost sunata dupa acelasi nr.de tel.0317160160 sa fiu invitata in CARTIERUL PAJURA pentru o sedinata de depistarea tuturor bolilor pe care le am.I-am intrebat daca au cumva ceva apartate de vanzare sau medicamente si a zis NU NU VINDEM NIMIC doar va vrem sa depistam evantualele BOLI DE CARE SUFERITI!!!! MULTUMESC MULT CELOR CARE AU SCRIS DESPRE CE ESTE VORBA sa NU PIERD TIMPUL SI NERVI PRIN PAJURA!!!!

  13. georgiana says:

    Sunt abonat digimobil. Am fost sunata de nr.de tel.0317160160 (avea numele si prenumele meu) pentru evaluarea gratuita a sanatatii cu un aparat minune la un hotel din Bucuresti. I-am spus interlocutorului ca nu cred in asa ceva, si, foarte intrigat, mi-a spus ca pot veni la hotel cu inca o persoana. Dupa ce mi s-a inchis telefonul in nas cand am zis ca miroase a teapa si ca nimic pe lumea asta nu-i gratis, am cautat pe net nr de mobil, si am ajuns pe acesta pagina…

  14. Marius says:

    Azi, 16 martie 2017, am fost sunat in acelasi fel ca toti ceilalti pe DIGI fix, cunoscandu-mi si numele complet de abonat!!!. Am cerut sa fiu sunat maine pt a ma informa si am primit replica stiuta.
    Acum au un website http://www.asdmro.ro/ fara a putea afla nimic concret.
    Deci pe 23 martie 2017 urmeaza o noua prezentare in Bucuresti, la hotel… , parca ora 15:30(n-am retinut, declinand invitatia)

    Aviz amatorilor! (din pacate prospectii sunt de varsta a III-a si nu prea recurg la facilitatile oferite de internet)
    PS Multumesc celor care, din simt civic, au pierdut timp postand aici.

  15. Marius says:

    Si eu am fost sunat ieri 23.03. tot pe nr. de tel mobil digi doar ca o cauta pe sotia mea sa o invite intr-o locatie pentru un set de analize. Nu stiu cum au reusit dar stiau numele si prenumele sotiei. Le-am spus sa o sune pe ea sa-i faca invitatia dar nu au sunat pana acum. Daca suna chiar merg pana acolo sa vad cu ce se ocupa acesti indivizi. O zi buna tuturor si atentie la apeluri.

  16. DinPitesti says:

    Pe 20 apr.2017, ora 9,00, la Ramada Pitesti se organizează SĂNĂTATEA ALTFEL. E a 2-a oară când mă sună în acest an. Prima dată am evitat să mă duc pentru că “miros” de departe acest gen de invitatie. Evident nu mă duc nici acum, deşi i-am promis solemn domnisoarei de la 0317106160. Citind cele de mai sus, imi dau seama că nu merită. Cu 6.900 roni poti face multe pentru sănătate.

  17. Tomi, Buzau says:

    Rapiditate… Asta îi caracterizează. Sursa lor: o bază de date (neprecizată). Am fost sunat (0317106225) de un tip pe 15.08. Am confirmat participarea la reuniune pe 21.08 (fiind sunat de pe un nr. ascuns). Întâlnirea a avut loc azi (22.08) la sala Atena din Buzău. Au prezentat o tehnologie laser revoluționară. M-a impresionat prețul exagerat de mare – 15.000 RON – pentru un dispozitiv de mărimea unui “smartoci”. Asociația “Prevenție și sănătate” (http://preventiesisanatate.ro/) ne-a oferit o sponsorizare de 81.000 RON. Culmea, sponsorizarea a venit în plicuri sigilate dar totalizează aceeași sumă ca și în alte locații. Oricum, suma finală de plată pentru un dispozitiv portabil este foarte mare. La o simplă căutare net am găsit un dispozitiv asemănător (made in China) la 1000 RON, iar ulterior la 600.

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Sigur “sponzorizarea” era 81.000 lei? Nu cumva de 8.100 lei?
      ASOCIAŢIA PREVENŢIE ŞI SĂNĂTATE (CUI: 37785581) este înregistrată pe 19 iunie 2017, ceea ce înseamnă că este “altă Mărie cu aceeaşi pălărie”

    • SUPERVIZOR.ro says:

      Membri fondatori ai Asociaţiei sunt
      KOVACS Hermina, TOROK Andreea Maria şi TOROK Melinda Timea.

  18. Marius, Buzau says:

    Tomy, si eu am fost la sala Athena pe 22.08. Confirm tot ce ai spus.

  19. Marius, Buzau says:

    Ca dovada pot prezenta toata convorbirea telefonica cu persoana care m-a abordat prin telefon. O am inregistrata pe telefon.

  20. Marius, Buzau says:

    Cred ca am sa ma ocup putin de o verificare m-ai amanuntita a lor.

  21. Doru Valcea says:

    M-au sunat si pe mine… pentru Rm. Valcea, Supca, ora 15, in 12 septembrie 2017.
    Chiar ca trebuie verificati!!!

  22. Teo, Vaslui says:

    Potlogarii au dat tepe in acste zile, la Vaslui, sub numele Asociatia Pentru Preventie si Sanatate.
    Oare chiar nu se pate face nimic impotriva lor?
    Astia trebuie “umflati”. Sunt atatia creduli din pacate. Ar trebui ca firmele de telefonie sa avertizeze populatia.Daca nu vor sa o faca sunt si ei in culpa.
    Dintre cei inselati nu face nimeni plangere la politie, la opc?
    Pe internet bazaconiile lor se vand cu 1000 lei.

  23. Teo, Vaslui says:

    Iata pretul real: in jur de 60 $. Nu vreti sa va convingeti?

    https://goo.gl/E65AFa

  24. Radu says:

    Am fost sunata de pe acest nr acum cateva zile spunand ca sunt ASOCIATIA PREVENTIE SI SANATATE si vor face gratuit o ULTRA TERMOGRAFIE cu consult …etc pe 27 .09 2017 …in MAMAIA ….PROSTIIIIIIIIIIIIIIII ….NU CREDETI CE VI SE SPUNE !

  25. Marius says:

    Am fost sunat de pe acest nr. 3017106225 astazi spunand ca sunt ASOCIATIA PREVENTIE SI SANATATE si vor face gratuit o ULTRA TERMOGRAFIE cu consult …etc pe 01.11 2017 la ORADEA. Ca si la ceilalti de dinainte consultul este gratis cat despre restul o sa stiu dupa ce o sa ma duc.

  26. Papa says:

    Ieri 2 nov. sarlatanii au fost prezenți la Hotel Valahia Targoviste. Au prostit doar doi inși, pe restul nu pentru ca nu aveau bani, altfel ar fi avut mare succes. “Domnul doctor” ne a povestit despre cum trăiește mama lui cu picioarele tăiate pentru ca nu i a luat la timp un aparat d asta.

  27. Cristina says:

    Azi au fost in Bistrita, aceeași vorbărie goală, doar acum îmi dau seama ca am pierdut 3 ore și jum.pentru cineva care stăpânește arta de a vorbi și prosti cu aceste aparate, care nu a auzit nimeni pana la prezentarea lor.Au o documentare extraordinara, dar cam îți da de bănuit la sfârșit când te pune sa faci alegerea doar azi, ca mâine nu mai poți beneficia de extraordinara reducere.Pacat de cei care au fost pacăliți, poți cumpara același aparat cu 1000 lei.Doar acum după ce am citit aceste rânduri îmi dau seama ca nu am avut inspirația sa sun la poliție.

  28. Dana says:

    Aceasi firma Asociatia Prventie si Sanatate sunt acum la Arad la Hotel Coandi si incearca aceeasi metoda de pacalire a oamenilor in varsta cu aparatul care costa 15000 lei dar platesti doar 6900 lei. Acesti tepari l-au sunat pe sotul meu, el nu a putut merge dar am fost eu la prezentare in data de 21.11.2017. Pe urma am vazut ce scrie aici si culmea acuma m-au sunat pe mine de pe un nr de Bucuresti ceva cu 073…. nu a ramas nr inregistrat in tefon, sa ma invite la prezentare spunandu- mi ca organizaza la Arad peste 2 saptamani prezentarea pentru prima data si ca nu ei au organizat prezentarea la care am fost eu. Cand i-am spus domnitei de la telefon ca incarca sa pacaleasca oamenii in varsta mi-a spus la revedere si mi-a inchis. Oare nu putem face nimic impotriva lor?

  29. Constantin Gindac says:

    Am fost si eu in data de 21.11.2017 la prezentare la Hotel Coandi in Arad.Daca cineva a mai fost , va rog sa ma contactati pe mail [email protected], pentru a putea face ceva in aceasta privinta, sa nu se mai intample pe viitor asa ceva. Va multumesc.

  30. Vali says:

    In 6 decembrie programare Timisoara..hotel Strelitia.
    Sa inteleg ca nu se face nici o termografie asa cum au zis la telefon?
    Ma gandeam ca suna prea frumos ca sa fie adevarat.
    Multumesc

    • SUPERVIZOR.ro says:

      O “ceva-grafie” se face, dar pentru a vă arăta că sunteţi bolnav şi trebuie să cumpăraţi produsele lor!

  31. Vali says:

    Multumesc ….Clar nu merg

  32. nandy says:

    Am fost eu azi la Strelitia si tot ce s-a spus pana acum e complet adevarat. “scula” minune care face ca globulele rosii sa nu mai circule “grupate” prin vasele sanguine ci, frumos, una cate una, sa poata cara cu ele oxigenul necesar, costa asa cum ati spus 15.000ron si cu nu stiu ce subventie de la stat, doar…6900ron. Dar doar daca o cumperi ATUNCI, PE LOC! Atat de tare m-am enervat ca n-am mai avut rabdare sa stau pana la sfarsit, mi-am luat “turturica” pe care am carat-o dupa mine si-am plecat. A ramas ca “interpretarea” termo-blablabla, sa mi-o trimita pe mail. Sunt curios…Pacat ca atunci cand am primit telefonul (pe fix de la rds), n-am fost mai atent, sa fi gasit sait-ul asta, sa ma fi dus pregatit (cu fiscul si OPC-ul dupa mine). Dar poate o vor face altii dupa noi. Pacat de batranii care si-o halesc!!!

  33. Eugen says:

    Ok, sunt de acord ca este scump aparatul, dar testele facute sunt reale, nu putem contesta acest lucru. Pentru sanatate faci orice. Totusi, nu cum ne-au contactat este problema ci cat de eficient este aparatul, merita banii? Este cineva care l-a folosit si a remarcat modificari pozitive la sanatate? Nu va suparati dar de cumparat medicamente suntem satui cu totii si chiar fara rezultate….

Spune-ți opinia