EVAZIUNE-FISCALA-600

De la 1 februarie 2017, se majorează salariul minim pe economie. De la 1.250 lei/lună, la 1.450 lei/lună. Nu îşi mai încap în piele liderii sindicali, în mare majoritate nişte neica nimeni cu venituri dubioase. Teoretic, creşterea este de 200 lei. Practic, angajatul respectiv (cel cu salariul minim) nu va mai primi 925 lei “în mână”, ci 1.065 lei. Altfel spus, creşterea ar putea fi de 140 lei. Iar cheltuielile salariale pentru angajator nu vor mai fi de 1.538 lei/lună, ci de 1.783 lei/lună. Asta conform calculatorsalariu.ro, cu menţiunea că sumele sunt orientative, pentru că diferă în funcţie de mai multe aspecte legate de salariat. Să zicem că, în mare, efortul suplimentar al angajatorului este de 250 lei. PE LUNĂ! Şi-l permite? Pentru că e patron, trebuie să şi-l permită – aşa aberează unii indivizi, gen CF (nu ştiţi cine e CF? Îl vedeţi la televizor (aproape) în fiecare seara, nu a lucrat niciodată “la privat”).

Printr-un concurs de împrejurări, am intrat în posesia unor oferte la licitaţii pentru asigurarea pazei la obiective de la METROREX şi ANIF (îmbunătăţiri funciare, pentru necunoscători). E adevărat, ofertele sunt din 2014, dar se referă la contracte multianuale (chiar pe 4 ani). Ofertele pe punct de lucru, per agent/oră, au fost între 7,30 lei şi 9,30 lei. Postez “o bucată” din ofertă, ca să dovedesc că nu mint… şi să dau emoţii unora!

OFERTA-firme-de-paza-600

La momentul actual, când salariul minim pe economie este de 1.250 lei/lună, iar “norma” de muncă este de 166 ore/lună, cheltuielile angajatorului sunt de 9,265 lei/oră. Şi dacă mai luăm în calcul cheltuielile adiacente unui angajat (contabilitate, echipament) şi sporurile – 25% pentru orele de noapte, rezultă clar că ofertele menţionate se încadrează la categoria dumping. Hai! Nu cred că sunteţi atât de naivi încâ să speraţi că instituţia Consiliul Concurenţei, condusă de Bogdan CHIRIŢOIU, se autosesizează!

Prin urmare şi aşa deci… cei care au câştigat licitaţiile la METROREX, ANIF sau la alte instituţii/firme de stat chiar nu au cum să respecte oferta/preţul licitat(ă). Şi atunci ce fac? Forţează o majorare a contractului (e o practică des întâlnită) şi/sau găsesc o altă soluţie. Prima este furatul de TVA (gramatical nu e corect TVA-ul, pentru că vorbim de o taxă). Dar nu e suficient, pentru că 20% (sau 19% cât e acum) din 7,50 lei înseamnă 1,50 lei, deci rezultă 9 lei (pe oră, per angajat). Sub costul actual. Şi atunci ce facem? E simplu: nu mai plătim dările la stat… până când putem (depinde de fiecare firmă şi de relaţiile la ANAF), după care ne mutăm pe altă firmă. Nu cred că trebuie să dau exemple.

Nu mi-am propus să iau apărarea firmelor de pază (departe de mine acest gând), doar relatez o situaţie care nu este valabilă doar la societăţile din acest sector de activitate. Şi “scorurile” de dumping pomenite la firmele de pază sunt valabile şi la companii private, gen bănci.

Şi ce ai vrut prin acest articol? – probabil se vor întreba unii. Vreau doar să semnalez faptul că majorarea NEANUNŢATĂ/NEPROGRAMATĂ a salariului minim pe economie nu aduce beneficii (per total) şi că ar fi corect/onest şi benefic ca astfel de modificări să fie anunţate/programate cu cel puţin doi ani înainte. Nu am (re)venit acum în România… doar propun, şi eu, ceva. Poate cândva se va gândi cineva şi la acest aspect. Poate nu prea târziu! (sursa foto: awdnews.com)



26 Ianuarie 2017

Spune-ți opinia