bere-01

Pentru un oraş ca Medgidia, cu un buget anual de aproximativ 100 milioane lei, o firmă cu 25 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de două milioane euro este considerată a fi “de top”. Este şi cazul DIARNY-IMPORT-EXPORT SRL (CUI: 3852660), societate înfiinţată în anul 1993, deţinută şi administrată de Varol BECHIŞ (42 de ani), cu obiect principal de activitate comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun.

 Din păcate pentru mediul de afaceri local, DIARNY-IMPORT-EXPORT SRL se confruntă cu grave probleme financiare, motiv pentru care a apelat la protecţia oferită de Legea 85/2014, sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă fiind pronunţată de Tribunalul Constanţa pe 17 noiembrie 2015 (Dosar 6889/118/2015). În documentaţia depusă la dosar se menţionează faptul că datoriile societăţii la 30 septembrie 2015 se ridică la 6.474.734,64 lei.

DIARNY-IMPORT-EXPORT-10-ani-600

În calitate de administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul în insolvenţă SMDA INSOLVENCY SPRL (Anca Cristina SÎRBU), iar termenul limită pentru înscrierea la masa credală este 31 decembrie 2015. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor va avea loc pe 25 ianuarie 2016, ora 09:00, la sediul Tribunalului Constanţa.

 În ceea ce îl priveşte pe Varol BECHIŞ, acesta a fost (în 2012) “victimă colaterală” în ceea ce presa locală a numit “captura anului” (detalii AICI). Deşi a fost condamnat în prima instanţă la un an şi 8 luni cu suspendare (detalii AICI), sentinţa a fost “întoarsă” de Curtea de Apel Constanţa, care a decis rejudecarea cauzei (Dosar 19810/212/2012*, Judecătoria Constanţa). (sursa foto: wikimedia.org)

10 Decembrie 2015

Spune-ți opinia