Încă de pe 3 aprilie 2017, creditorul UZTEL SA Ploieşti (CUI: 1352846) a depus cerere de deschidere a insolvenţei împotriva ALTEX SRL (CUI: 2647233), societate cu sediul social în municipiul Tulcea, care se ocupă cu “Turnarea fontei” (Cod CAEN: 2451) şi nu are nicio legătură cu firma lui Dan Constantin OSTAHIE (50 de ani), care acum se numeşte ALTEX ROMÂNIA SRL Voluntari (CUI: 2864518), iar iniţial a avut numele ALTEX IMPEX SRL Piatra Neamţ. Ambele societăţi au fost înmatriculate în 1992 – ALTEX SRL pe 17 iulie, iar ALTEX IMPEX SRL pe 4 noiembrie (face bairam luna viitoare!) -, ceea ce înseamnă că nu se pune problema că firma din Tulcea s-ar fi inspirat la alegerea numelui de la OSTAHIE. Poate doar invers!

După UZTEL SA, şi BAUSTRUCTUR SRL Tulcea (CUI: 33473420) a solicitat aplicarea Legii 85/2014, cele două dosare au fost conexate şi, pe 22 septembrie 2017, Tribunalul Tulcea a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă – Dosarul nr. 745/88/2017. Instanţa a numit practicianul ROMINSOL IPURL (Paul APOSTOL) în funcţia de administrator judiciar provizoriu… “cu o retribuţie de 3.000 lei şi un procent de 0% din fondurile obţinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei şi din recuperarea de creanţe” – aşa scrie pe portalul instanţelor de judecată şi, dacă nu este o eroare la acel “procent de 0%”, atunci sigur este o tâmpenie!

Termenul limită de înscriere la masa credală este 27 octombrie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 10 noiembrie 2017, ora 14:00, la sediul ales al administratorului judiciar (Tulcea, str.Babadag nr.159, bl.Coral Mall, et.4, ap.1).

ALTEX SRL nu s-a deranjat să depună bilanţul pe 2016, iar conform situaţiilor financiare din anul anterior avea datorii de 6,29 milioane lei la 31 decembrie 2015. Deşi nu figurează pe site-ul ANAF cu datorii la stat (la 30 iunie 2017), biletele la ordin refuzate la plată pe 14 iunie 2017 şi 24 iulie 2017 poartă menţiunea “poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului“. Este vorba de contul din UNICREDIT BANK.

ALTEX SRL Tulcea are un capital social de 2.500 lei, deţinut de 5 persoane fizice:

  • Gelu ROTARU (56 de ani) – 43%
  • Stoian VÂLCU (61 de ani) – 43%
  • Viorica ROTARU ()58 de ani) – 5%
  • Tudora VÂLCU (64 de ani) – 5%
  • Vasile-Romeo EŞANU (împlineşte 47 de ani luna viitoare) – 4%

Atribuţii de administrator a avut, începând din 27 septembrie 2010, numai Gelu ROTARU. Acesta s-a retras recent din alte două firme, mişcări care foarte probabil au legătură cu insolvenţa ALTEX SRL… şi nu numai cu aceasta. (sursa foto: emiratesengg.com)



6 Octombrie 2017

Spune-ți opinia