Ieri, 17 mai 2017, Tribunalul Iaşi a pronunţat o nouă amânare în Dosarul de insolvenţă nr.2476/89/2015 al societăţii COMCEREAL SA Vaslui (CUI: 8208253), următorul termen de judecată fiind programat pe 28 iunie 2017. Conform portalului instanţelor de judecată, motivul acestei noi amânări este “pentru refacerea procedurii de citare şi pentru comunicarea înscrisurilor“, în condiţiile în care şi la termenul anterior, din 17 mai 2017, justificarea a fost asemănătoare: “pentru refacerea procedurilor de citare cu unii creditori”.

Pentru cine a uitat sau pentru cine s-a născut între timp, acest dosar s-a constituit la data de 26 noiembrie 2015 şi a fost judecat (vorba vine) aproape un an la Tribunalul Vaslui, instanţă care pe 19 aprilie 2016 şi pe 17 mai 2016 a anunţat că “acordă un ultim termen“… ceea ce nu s-a adeverit. În total, la Vaslui au fost 9 termene de judecată, după care cauza a fost strămutată la Tribunalul Iaşi. Aici s-a ajuns abia la termenul cu numărul 5.

O bătaie de joc şi mai mare se înregistrează în cazul ULEROM SA Vaslui (CUI: 15242193), altă catastrofă din Grupul Racova. Dosarul de insolvenţă nr.927/89/2016, deschis la 29 aprilie 2016, la Tribunalul Vaslui, a fost mutat – după 4 amânări – la instanţa din Iaşi, ca urmare a strămutării Dosarului COMCEREAL!

La Iaşi, dosarul a primit alt număr (6613/99/2016), dar instanţa de aici s-a îndoit de la bun început de “competenţa teritorială”, aşa că a apelat la “înţelepciunea” Curţii de Apel Iaşi. Pe 10 mai 2017, această instanţă a decis (Dosarul nr.361/45/2017):

Stabileşte în favoarea Tribunalului Vaslui competenţa de soluţionare a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei privind debitoarea ULEROM SA”

Între timp, s-a săturat de această situaţie falita COMPREST SA (prin lichidator judiciar SOLVENS SPRL), care a depus pe 5 mai 2017 o cerere de deschidere a insolvenţei împotriva ULEROM SA. Surprinzător, primul termen de judecată a fost stabilit pentru 30 mai 2017. Dacă nu fac judecătorii vasluieni vreo ghiduşie, în sensul conexării acestui dosar la cel vechi, s-ar putea ULEROM SA să intre în insolvenţă la finalul lunii. (sursa foto: invaslui.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



18 Mai 2017

Spune-ți opinia