Înfiinţată în februarie 1997 sub numele COS & BAB COMP SRL, actuala ENERGOCONSTRUCT 97 SRL Braşov (CUI: 9376751) a intrat în insolvenţă pe 31 august 2017, oficial la propria cerere, dar nu mai puţin de 16 creditori s-au lipit deja la Dosarul nr.4753/62/2017, conform portalului instanţelor de judecată.

În funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost desemnat C.I.I. SEIDNER CRISTINA IOANA, practician care recent a solicitat şi a obţinut majorarea unor termene ale procedurii, astfel că data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor a devenit 20 octombrie 2017. Prima Adunare a Creditorilor a fost programată pe 30 octombrie 2017, numai că noul termen pentru întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor a devenit 30 octombrie 2017, aşa că ar fi cel mult la limita legii ca respectiva întrunire să se mai ţină în ziua programată iniţial.

Chiar dacă a înregistrat profit, ENERGOCONSTRUCT 97 SRL a avut probleme anul trecut, datoriile urcând la 10,53 milioane lei, de la 7,72 milioane lei în urmă cu un an, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu peste 3 milioane lei, până la 11,11 milioane lei. Lipsa de lichidităţi, care a dus în cele din urmă la incapacitate de plată, se poate observa atât din evoluţia sumei din casă şi conturi – 2,83 milioane lei la 31 decembrie 2015 şi 600.815 lei la finele lui 2016, cât şi din cea a creanţelor – 3,43 milioane lei la finalul anului 2015 şi 7,86 milioane lei la 31 decembrie 2016.

ENERGOCONSTRUCT 97 SRL este deţinută juma-juma de Sergiu Laurenţiu DUMITRU (50 de ani) şi Constantin CHIRIŢĂ (47 de ani), dar numai acesta din urmă are atribuţii de administrator. Următorul termen de judecată în dosarul de insolvenţă al acestei firme este programat pe 21 noiembrie 2017. (sursa foto: energoconstruct97.ro)



10 Octombrie 2017

Spune-ți opinia