Înfiinţată în 2003, firma de construcţii ENERGOPLUS SRL Târgu Mureş (CUI: 15113776) “a început să mişte” abia din 2008, iar în ultimii ani a înregistrat fluctuaţii foarte mari ale cifrei de afaceri. Totuşi, merită menţionat faptul că exerciţiile financiare au fost încheiate pe plus, iar capitalurile proprii sunt pozitive şi în ultimii 3 ani (2014-2016) au depăşit 3 milioane de lei.

Jenant este faptul că societatea deţinută şi administrată de Ioan Nucu MAN (46 de ani) se laudă pe site-ul propriu cu diplome mai penibile decât cele oferite de Camerele de Comerţ (da, se poate şi mai rău de atât!), care sunt cumpărate de pe un site, cu 50 lei/bucata. Şi parcă pentru a demonstra cât de credibile sunt acele diplome, ENERGOPLUS SRL tocmai a intrat în insolvenţă, conform deciziuei Tribunalului Specializat Mureş din 29 septembrie 2017 – Dosarul nr.359/1371/2017.

Prima cerere de aplicare a Legii 85/2014 a fost depusă de creditorul ROMSTAL MUREŞ SRL (CUI: 12763600) pe 4 august 2017, pentru o creanţă de 41.340,25 lei, iar a doua de KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL (CUI: 23569472) pe 12 septembrie 2017, în acest caz suma revendicată fiind mult mai consistentă – 542.152,60 lei. Debitoarea a recunoscut “în mod expres atât starea de insolvenţă, cât si caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor invocate de cei doi creditori, solicitând să fie deschisă procedura insolvenţei pentru a putea să îşi reorganizeze activitatea pe baza unui plan de reorganizare“.

Judecătorul sindic care se ocupă de acest dosar, Natalia ROMAN, a admis cererile şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit RTZ & PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti (Claudiu BALOG), practician care se ocupă şi de insolvenţa echipei de fotbal ASA TG. Mureş – situaţie care nu pare chiar în regulă din moment ce ENERGOPLUS SRL este creditor la ASA.

Instanţa a mai stabilit data de 17 noiembrie 2017 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca prima şedinţă a Adunării creditorilor să se desfăşoare pe 18 decembrie 2017, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, str.Wilhelm Filderman nr.18, Filderman Office, et.3, biroul nr.9, sector 3).

În ceea ce îl priveşte pe patronul şi administratorul Ioan Nucu MAN, acesta a deţinut şi probabil mai deţine şi acum funcţia de preşedinte la ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB ASA 2013 TG. MUREŞ (CUI: 24417790), entitatea juridică prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea echipa de fotbal ASA, anterior aceasta numindu-se ASOCIAŢIA “FOTBAL CLUB MUNICIPAL” TÂRGU MUREŞ.

În decembrie 2015, DNA a anunţat trimiterea în judecată a acestui individ, a primarului Dorin FLOREA, precum şi a altor funcţionari din primărie, acuzaţia “în mare” fiind de finanţare ilegală a echipei de fotbal (detalii AICI).

În cazul Dosarului de insolvenţă nr.359/1371/2017, al debitoarei ENERGOPLUS SRL, următorul termen de judecată este programat pe 10 ianuarie 2018. (sursa foto: energoplus.ro)



9 Octombrie 2017

2 Opinii până acum.

Spune-ți opinia