Est-Rom

Deşi discretă în peisajul economic ieşean, EST-ROM SA Valea Lupului (CUI: 4488770) este o societate importantă, cu peste 130 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 11 milioane lei în 2015, demn de remarcat fiind şi faptul că ultimii 15 ani au fost încheiaţi cu profit (modest, dar e profit). Conform site-ului propriu, este “structurată pe sectoare distincte ce cuprind activităţi de proiectare, producţie, reparaţii, lucrări de construcţii-montaj, service şi punere în funcţiune în sfera instalaţiilor de ridicat, a instalaţiilor mecanice sub presiune sub incidenţă ISCIR, a instalaţiilor termice, de climatizare şi de gaz metan şi a echipamentelor şi instalaţiilor montate şi utilizate în parcuri de distracţii şi spaţii de joacă”.

 Deţinută de Bogdan URSULEANU (59 de ani) şi Octavian CONDREA (58 de ani), cu menţiunea că primul este asociat majoritar şi administrator, EST-ROM SA a decis la începutul lunii august 2016 să intre sub protecţia Legii 85/2014, motiv pentru care s-a cerut în insolvenţă. În documentaţia depusă la Dosarul nr.4664/99/2016, debitoarea arată că “înregistrează datorii către terţi în valoare totală de 4.665.000 lei, acestea fiind purtătoare de dobânzi şi penalităţi de întârziere, ceea ce conduce la creşterea permanentă a acestora”. Totodată, firma ieşeană susţine că “există şanse reale ale reorganizării activităţii economice, astfel că intenţionează depunerea unui plan de reorganizare în scopul reinserţiei sale în circuitul economic”.

EST-ROM-15-ani-(2015)-w

Judecătorul sindic Nicoleta Lenuţa ZAHARIA de la Tribunalul Iaşi a admis cererea şi a numit practicianul propus de debitoare, CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL Iaşi, în funcţia de administrator judiciar provizoriu. Instanţa a mai decis ca data de 23 septembrie 2016 să fie termenul limită de înscriere la masa credală, urmând ca data şi locul desfăşurării primei şedinţe a Adunării Creditorilor să fie stabilite de administratorul judiciar provizoriu.

 EST-ROM SA figurează pe site-ul ANAF cu restanţe la bugetele de stat, la data de 30 iunie 2016, dar acestea nu sunt de speriat:

  • 213.063 lei la bugetul de stat
  • 53.435 lei la bugetul asigurărilor sociale de stat
  • 2.331 lei bugetul asigurărilor pentru şomaj
  • 22.146 lei la bugetul asigurărilor de sănătate.

 La finalul anului 2015, compania controlată de Bogdan URSULEANU înregistra creanţe de 1.904.653 lei, stocuri de 1.124.510 lei, active imobilizate de 3.594.422 lei, iar în casă şi conturi avea suma de 101.621 lei. (sursa foto: sarens-gmbh.de)

17 August 2016

1 Opinie până acum.

  1. Pentek Cristian says:

    Aceasta ” insolventa ” este ceva REGIZAT de acest Ursuleanu! De ce afirm asta? Pentru ca lucrarile ce le are / avea la Mittal, Donalam, ALRO,etc. au fost facute cu piese si produse ” cumparate ” de la terti, piese pe care NU LE-A PLATIT! In schimb, Est Rom A INCASAT contravaloarea lucrarilor ( si, implicit si a pieselor ), neplatindu-si furnizorii!!!!!
    Deci, insolventa este ” cusuta cu ata alba “, neexistand motive reale pentru acest lucru! Si, STIU CE SPUN, deoarece si eu sunt unul dintre cei tepuiti de acesti ” oameni de afaceri ” cu suma de 63 000 lei, livrandu-le in luna decembrie 2015 niste limitatori de sarcina pe care acestia i-au montat la Mittal Steel Iasi, ” domnul ” Ursuleanu incasandu-si banii pe lucrare, si imlicit si pe limitatorii nostri, insa ” UITAND ” sa ne plateasca! Deci, asta NU este faliment, ci TZEAPA curata!!!!

Spune-ți opinia