Euro-proconsult

EURO PROCONSULT SRL Cluj-Napoca (CUI: 18707854), societate care oficial prestează activităţi de arhitectură, a raportat la finalul anului 2014 creanţe de 6.283.919 lei, valoare ciudat de mare şi apropiată de cifra de afaceri cumulată din primii 9 ani de activitate (2006-2014), care a fost de 6.693.082 lei. Tot la 31 decembrie 2014, datoriile firmei clujene depăşeau 8,64 milioane lei, în timp ce suma din conturi şi casă era de 1.376 lei.

 În aceste condiţii, nu e de mirare că doi dintre creditori au solicitat aplicarea Legii 85/2014, invocând creanţe care depăşesc de câteva ori pragul minim cerut de lege (40.000 lei). Astfel, societatea de construcţii NAPOCA SA (CUI: 201888) a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru o creanţă de 601.411,88 lei izvorâtă în urma unui contract de execuţie lucrări din iunie 2013, în timp ce producătorul de ţiglă metalică şi tablă cutanată OLIMP-IMPEX SRL Cihei (CUI: 108135) a depus o cerere similară pentru o creanţă de 188.185,04 lei.

EURO-PROCONSULT-9-ani-600

Deţinută în proporţie de 80% şi administrată de Adrian LENGHER (46 de ani), debitoarea EURO PROCONSULT SRL a recunoscut datoriile şi, implicit, incapacitatea de plată, atfel încât judecătorul sindic Nicoleta KOŞA de la Tribunalul Specialijat Cluj nu a avut nicio problemă în a decide deschiderea procedurii generale de insolvenţă (Dosar nr. 1647/1285/2015).

 Instanţa a stabilit ca practicianul RĂDULESCU ADRIANA IPURL să preia atribuţiile de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit data de 14 aprilie 2016 drept termen limită de înscriere la masa credală. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost convocată pentru 6 mai 2016, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar (Cluj-Napoca, str.D.Gherea nr.22, ap.1).

 Masa credală se anunţă destul de consistentă, atât ca sumă (datorii de 8,68 milioane lei conform bilanţului pe 2014), cât şi ca număr de creditori, administratorul judiciar prezentând într-un raport de activitate aproape 40 de creditori existenţi în contabilitatea firmei, printre care se numără şi o cofetărie!

 Chiar dacă oficial este deţinută de Adrian LENGHER – 80% şi Ioan VAIDA (74 de ani) – 20%, presa clujeană susţine că EURO PROCONSULT SRL este, de fapt, de fapt, firma “vestitului” Ioan BENE şi a făcut obiectul unor investigaţii ale procurorilor DNA (detalii AICI). Asta ar explica şi sumele ciudate din bilanţurile societăţii! (sursa foto: studenti.it)

6 Aprilie 2016

Spune-ți opinia