Caricatura drepturi de autor

Înfiinţată în 1996, EUROPA GROUP SRL Botoşani (CUI: 8586488) a fost la un moment dat o firmă importantă din acest judet “necăjit”, în 2008 şi 2009 reuşind să înregistreze cifre de afaceri de peste 15 milioane lei şi “să dea de mâncare” la peste 100 de angajaţi. Oficial, obiectul principal de activitate este “comerţ cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă si a celor pentru vopsit, în magazine specializate”, dar în realitate societatea a executat mai multe lucrări de instalaţii sanitare şi de încălzire, precum şi de construcţii.

 Începând cu luna septembrie 2015 au început să apară cererile de deschidere a insolvenţei împotriva EUROPA GROUP SRL, instanţa pronunţându-se în cele din urmă pe 4 aprilie 2016, la al 11-lea termen de judecată din Dosarul 1761/40/2015*. Demn de remarcat este faptul că în, în februarie 2016, s-a retras din firmă asociatul Dumitru URSU (51 de ani), care deţinea 45% din capitalul social. Părţile sociale au fost preluate de celălalt asociat, Nicolae ŞOCARICI (44 de ani), care ar fi plătit suma de 185.310 lei (valoarea nominală).

 În cadrul procedurii de insolvenţă, Tribunalul Botoşani a desemnat în funcţia de administrator judiciar provizoriu practicianul CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Andra BUŢIU). Trebuie remarcată isteţimea acestui practician care revendică drepturi de autor pentru documentele depuse la instanţă. Astfel, chiar în debutul raportului privind cauzele insolvenţei se precizează: “Orice preluare parţială sau integrală a textului sau a graficelor din cadrul acestui raport nu se poate face decât prin aprobarea CITR Filiala Bucuresti SPRL“! Hazliu e faptul că şi Registrul Comerţului revendică nişte drepturi asupra documentului respectiv pe motiv că apare în BPI, publicaţie editată de această instituţie! Nu mai zic că ONRC şi parolează PDF-urile!

 Cu o zi întârziere faţă de termenul limită stabilit de instanţă, Andra BUŢIU catadicseşte să publice în BPI tabelul preliminar al creanţelor. Culmea, fără să mai revendice drepturi de autor!

 Din acest document reiese faptul că datoriile EUROPA GROUP SRL se ridică la 5,68 milioane lei, cel mai important creditor fiind BANCA TRANSILVANIA, cu o creanţă de 2,7 milioane lei (47,54%). Surprinzător, Fiscul a invocat o creanţă de numai 1,56 milioane lei, deşi “raportul minune” precizează că datoriile la buget ar fi fost de 2,23 milioane lei la 31 martie 2016.

EUROPA-GROUP-clienti-restantieri-w

Din opera de o inestimabilă valoare literară şi ştiinţifică a Andrei BUŢIU (ideea cu drepturile de autor vă aparţine sau a venit de la GMP?) îmi permit să mai extrag câteva informaţii, considerând că am primit aprobarea (tacită) de la CITR:

  • în 2015, societatea botoşăneană a înregistrat pierderi de 1,25 milioane lei şi o cifră de afaceri de 1,89 milioane lei, iar în primul trimestru din 2016 a reuşit să contabilizeze pierderi de 1.098.579 lei, la o cifră de afaceri de 240.353 lei;
  • în “pomelnicul” cu datornici, numiţi politicos “clienţi restanţi”, se remarcă patronul Nicolae ŞOCARICI, cu o restanţă de 757,57 lei, şi soţia acestuia, Lăcrămioara ŞOCARICI, cu 36.000 lei; asta în condiţiile în care, după câteva pagini, aflăm că Nicolae ŞOCARICI a împrumutat firma cu 300.000 lei, din care a recuperat numai 211.000 lei; cu toate acestea, cu diferenţa nu s-a înscris la masa credală!
  • administratorul judiciar precizează că a primit documentele de la firmă prin email şi “atrage atenţia asupra faptului că aceste documente nu sunt semnate şi ştampilate de către reprezentantul legal al societăţii”; altfel spus, Andra BUŢIU nu e prea convinsă că informaţiile din respective documente sunt şi corecte;
  • în concluzie, practicianul în insolvenţă se declară “rezervat la acest moment în a exprima o opinie pertinentă cu privire la posibilitatea de reorganizare a companiei”.

 Până când se va decide soarta EUROPA GROUP SRL (faliment sau reorganizare), merită evidenţiat faptul că patronul Nicolae ŞOCARICI este şi director al societăţii, funcţie pentru care este recompensat cu… salariul minim pe economie. La ce rezultate a înregistrat în ultimii ani, nu e de mirare!

 Leafa directorului ŞOCARICI nu apare în opera Andrei BUŢIU, ci în declaraţiile de avere ale soţiei, care a depus aceste documente în calitate de director la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Suliţa. Astfel, din declaraţia depusă în 2014 aflăm că (în 2013) directorul Nicolae ŞOCARICI a fost remunerat cu 8.589 lei, adică o medie de 715,75 lei/lună. În anul următor, conform declaraţiei de avere din mai 2015, venitul directorului de la EUROPA GROUP SRL a crescut la 8.800 lei (733,33 lei/lună).

 DOCUMENTE ATAŞATE:
EUROPA GROUP SRL – tabel preliminar al creanţelor

EUROPA GROUP SRL – raport privind cauzele insolvenţei by Andra BUŢIU

15 Iunie 2016

Spune-ți opinia