Europe-Eye

În mai 2011, asociaţii turci de la EUROPEAN EYE CENTERS SRL Bucureşti (CUI: 23244772) anunţau finalizarea unei investiţii de 20 milioane dolari, constând într-un spital de oftalmologie, care se întindea pe o suprafaţă de 10.000 mp, urmând să fie extins până la 15.000 mp. Reprezentanţii companiei susţineau atunci că este cel mai mare spital privat de oftalmologie din Europa de Sud-Est, afirmaţie care apare şi acum pe site-ul propriu.

 Sărind peste faptul că valoarea activelor din contabilitatea firmei (cu o scădere dubioasă în 2014) indică o investiţie de vreo 10 milioane dolari (nu 20, cum au zis turcii), ajungem la o altă contradicţie: la inaugurare, investitorii s-au lăudat că “în cadrul companiei lucrează în prezent 120 de angajaţi (din care 30 sunt chirurgi)”; din documentele depuse la Finanţe rezultă că EUROPEAN EYE CENTERS SRL nu a avut niciodată mai mult de 6 angajaţi! Hai să zicem că activitatea medicală se derulează pe altă firmă, iar cea care face subiectul articolului doar administrează imobilul. Şi eventual îl mai deţine, dacă nu l-a mutat pe altă firmă, între timp!

EUROPEAN-EYE-CENTERS-5-ani-600

În perioada 2011-2014, EUROPEAN EYE CENTERS SRL s-a remarcat printr-o scădere continuă a cifrei de afaceri şi o majorare semnificativă a pierderilor, în 2014 raportând un rezultat negativ, de -7,71 milioane lei, la o cifră de afaceri de numai 372.969 lei. Chiar dacă datoriile totale au scăzut puţin în 2014, societatea a avut mari probleme financiare cu partenerii de afaceri, confruntându-se chiar cu o cerere de insolvenţă, depusă de creditorul TBI LEASING IFN SA şi retrasă ulterior.

 Deşi a avut doar o mână de angajaţi, ceea ce înseamnă taxe şi impozite mici, deşi a înregistrat pierderi semnificative, care – de obicei – echivalează cu TVA de încasat, nu de plată, EUROPEAN EYE CENTERS SRL a avut conturile poprite aproape doi ani. Cel puţin aşa rezultă din situaţia furnizată de CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi), care menţionează 100 de incidente de plată în perioada 5 decembrie 2012 – 21 octombrie 2014, toate considerate minore, toate cu menţiunea: “poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului”. Suma totală refuzată la plată prin intermediul celor 100 de bilete la ordin se ridică la 2.568.196,27 lei.

EUROPEAN-EYE-CENTERS-incidente-600

Probabil sătui să tot bată drumul către instanţa pentru a se judeca cu diverşi creditori, turcii HACISULEYMANOGLU (sunt vreo 5 şi pe toţi îi cheamă aşa) şi-au luat inima în dinţi şi, pe 16 decembrie 2015, au solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Deşi Legea 85/2014 prevede un termen maxim de 10 zile, Tribunalul Bucureşti a judecat cauza după aproape o lună şi a aprobat cererea (Dosar nr.45985/3/2015).

 Atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL, practician în insolvenţă care are obiceiul să solicite (după confirmare) un onorariu de 6.000 lei/lună plus comision din recuperări. Termenul limită de înscriere la masa credală este 22 februarie 2016, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pe 4 martie 2016 (şi nu 4 februarie 2016, cum scrie eronat în sentinţa publicată pe portalul instanţelor), ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, bd.Unirii nr.78, bl.J2, sc.2, et.5, ap.47, sector 3).

 Demn de menţionat este faptul că turcii din familia HACISULEYMANOGLU nu sunt la primul contact cu Legea 85. O altă firmă care a intrat în insolvenţă (pe vechea variantă a legii) a fost EURO EYE SRL Bucureşti (CUI: 27958120), care a avut sediul la aceeaşi adresă ca şi EUROPEAN EYE CENTERS SRL şi a fost radiată la începutul anului 2015, urmare a închiderii procedurii de faliment. Conform ultimului tabel preliminar al creanţelor (administratorul judiciar INTERCOM MANAGEMENT SPRL nu s-a mai obosit să publice tabelul definitiv), masa credală totală s-a ridicat la 3.786.108,83 lei. Partea oarecum hazlie este că cea mai mare ţeapă au primit-o turcii de la KANAL D (DOGAN MEDIA INTERNATIONAL SA), în valoare de 975.968,15 lei! (sursa foto: europeeye.ro)

26 Ianuarie 2016

2 Opinii până acum.

  1. Geko says:

    Nu este de mirare ca au intrat in insolventa.

    Zvonul circula rapid atunci cand serviciile sunt proaste iar preturile scumpe, de 5 stele.

    Au angajat somitati care veneau acolo sa isi legalizeze spaga din spitalele de stat si doctori tineri neexperimentati, care nu prea aveau habar ce trebuie sa faca.

    Am fost nefericitul client al acestui spital, am platit vreo 900 lei pe lentila de contact dura, care trebuia sa imi corecteze o deficienta….cu zero rezultate.

  2. Mihaela says:

    Domnule Geko, de malpraxis ati auzit? TOTI medicii si asistentii, ba chiar si unitatea medicala, aveau prin efectul legii privind avizele de functionare/libera practica asigurari de malpraxis. Puteti depune plangeri la Colegiul Medicilor Bucuresti.

Spune-ți opinia


Abonare prin email