Cu vreo două luni întârziere faţă de termenul legal, la fel ca şi anul trecut, UBER SYSTEMS ROMANIA SRL Bucureşti (CUI: 33437533) s-a îndurat să depună situaţiile financiare aferente anului 2016. Documentul arată că afacerea a mers foarte bine anul trecut şi nu a fost afectată de protestele taximetriştilor şi luările de poziţii ale unor persoane publice împotriva acestui serviciu mascat/neautorizat de transport persoane.

Astfel, UBER SYSTEMS ROMANIA SRL a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4.516.777 lei, faţă de 1.528.909 lei în 2015, şi un profit brut de 342.816 lei (net de 155.816 lei), de aproape 3 ori mai mare faţă de anul anterior – brut de 119.063 lei şi net de 55.320 lei.

O creştere mult mai consistentă au înregistrat creanţele – 1.164.968 lei la finalul anului 2016 (122.928 lei în urmă cu un an) şi datoriile – 1.602.861 lei (341.387 lei). “În compensaţie”, numărul mediu de angajaţi doar s-a dublat, ajungând la 6 şi nu există niciun semnal că Nicoleta DIACONU SCHROEDER (foto, 30 de ani), odrasla lui Gelu-Ştefan DIACONU – fost şef la ANAF, ar vrea să renunţe la funcţia de General Manager UBER ROMÂNIA.

Probabil cu banii de la UBER îşi susţine afacerea proprie, firma YOGOBERRY SRL Bucureşti (CUI: 27946168), care a bifat al 5-lea an consecutiv cu pierderi, de 117.976 lei, la o cifră de afaceri de 613.175 lei, cea mai scăzută din ultimii 5 ani.

Revenind la UBER SYSTEMS ROMANIA SRL şi la anul trecut, trebuie semnalat faptul că această societate cu capital integral olandez a devenit plătitoare de TVA abia de la 1 decembrie 2016 şi a fost dată în judecată atât la Bucureşti, cât şi la Cluj-Napoca, obiectul ambelor dosare fiind “acţiune în concurenţa neloială“.


UBER SYSTEMS ROMANIA SRL – rezultate financiare 2016

Dosarul de la Tribunalul Specializat Cluj a fost deschis în noiembrie 2016 (nr.984/1285/2016) şi în afară de reclamantul ASOCIAŢIA DE MONITORIZARE TAXI TRANSILVANIA mai are ca părţi (petenţi) vreo 50 de persoane fizice, probabil taximetrişti. Pe lângă UBER SYSTEMS ROMANIA SRL, mai are calitatea de părât şi RASIER OPERATIONS BV. Următorul termen de judecată în acest dosar este programat pe 5 septembrie 2017.

Interesant este faptul că după iniţiarea acestui dosar, ASOCIAŢIA DE MONITORIZARE TAXI TRANSILVANIA a solicitat şi a obţinut în prima instanţă “încetarea furnizării de către pârâte a serviciilor de transport public, contra cost, pe raza municipiului Cluj Napoca, până la soluţionarea dosarului nr. 984/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, având ca obiect acţiune în concurenţă neloială”, dar sentinţa a fost infirmată de Curtea de Apel Cluj după aproximativ 3 luni – Dosarul nr.999/1285/2016.

La Tribunalul Bucureşti, singurul reclamat din Dosarul nr.47080/3/2016, deschis pe 27 decembrie 2016, este CONFEDERAŢIA OPERATORILOR ŞI TRANSPORTATORILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA (COTAR), iar următorul termen de judecată (al doilea) este programat pe 14 septembrie 2017. (sursa foto: answear.ro – Alin Dobrin)



21 August 2017