insolventa

Având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al produselor chimice, societatea FITOPLANT 2007 SRL Bucureşti (CUI: 2383530) s-a cerut în insolvenţă pe 9 decembrie 2015, iar Tribunalul Bucureşti a admis cererea pe 14 decembrie 2015 (Dosarul nr.44770/3/2015). Surprinzător pentru nişte vremuri în care practicienii în insolvenţă consideră unele prevederi ale Legii 85/2014 ca fiind facultative, administratorul judiciar (provizoriu) ART PRO INSOLV SPRL a publicat tabelul preliminar al creanţelor în termenul impus de instanţă.

 Conform acestui document, sunt doar 16 creditori ai FITOPLANT 2007 SRL, dar masa credală are o valoare importantă – 8 milioane lei, suma acceptată de administratorul judiciar fiind exact suma solicitată de creditori. Creanţele salariale se cifrează la 83.337 lei. Ţinând cont de numărul angajaţilor (31 în 2014), rezultă că nu e vorba doar de lefurile pe o singură lună.

 Fiscul nu se numără printre cei mai importanţi creditori, deţinând o creanţă de numai 414.304 lei, cu menţiunea că aceasta nu este garantată, ci a fost inclusă la bugetare. Cu sume de peste un milion lei se pot “lăuda” 3 creditori:

  • MDS GRUP SRL Galţi (CUI: 24061366) – 1.030.338,16 lei
  • AGROBERIN SRL Bucuireşti (CUI: 25685643) – 1.708.934,78 lei
  • Valentina COJOCARU (asociat majoritar şi administrator) – 1.290.442,93 lei

 Administratorul judiciar provizoriu încă nu a publicat raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia insolvenţei, dar e de presupus că îl va putea prezenta creditorilor pe 4 februarie 2016, data la care este convocată prima şedinţă a acestora. Pe baza acestui raport şi a propunerii ART PRO INSOLV SPRL, creditorii ar trebui să aleagă varianta de continuare a procedurii – reorganizare judiciară sau faliment.

FITOPLANT-2007-10-ani-600

Interesant este faptul că vânzările societăţii FITOPLANT 2007 SRL au început să crească după declanşarea crizei, cifra de afaceri din 2011 fiind de 2,5 ori mai mare decât cea din 2009. Totuşi, profitul nu a cunoscut o variaţie semnificativă, fiind “blocat” sub 10.000 euro/an.

 În 2014, situaţia s-a schimbat radical, cifra de afaceri marcând o diminuare semnificativă, de 7,6 milioane lei, exerciţiul financiar fiind încheiat cu pierderi de peste un milion lei. La finalul anului 2014, datoriile FITOPLANT 2007 SRL se ridicau la 10,80 milioane lei, sumă acoperită doar parţial de creanţe (4.426.612 lei) şi stocuri (3.626.038 lei).

 Această cădere a afacerii a urmat trimiterii în judecată a asociaţilor Matei OPREA şi Valentina COJOCARU, la iniţiativa procurorilor de la DNA Galaţi, care îi acuză pe cei doi de dare de mită, spălarea banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie (detalii AICI). Conform procurorilor, OPREA şi COJOCARU au obţinut în mod fraudulos un teren cu o suprafaţă de 39,61 ha. La acaestă lovitură au fost ajutaţi de “vestitul” deputat Mihail BOLDEA.

 DOCUMENT ATAŞAT:

FITOPLANT 2007 SRL – tabel preliminar al creanţelor

2 Februarie 2016

Spune-ți opinia