carne-macelarie

GEPETO IMPEX SA Lumina (CUI: 11034874) a intrat în insolvenţă pe 18 noiembrie 2015, la propria cerere, în documentaţia depusă la Dosarul nr.6914/118/2015 precizând că are datorii de 90,62 milioane lei. Suma este confirmată de tabelul preliminar al creanţelor, publicat recent de administratorul judiciar EDGE BUSINESS RESTRUCTURING ADVISORS SPRL (Corneliu BOTNARIUC).

 Masa credală totală este 96,77 milioane lei, dar creanţa invocată de FNGCIMM, de 6,22 milioane lei, este sub condiţie suspensivă, suma fiind inclusă şi în creanţa BCR. Surprinde pozitiv faptul că tabelul nu include creanţe salariale, deşi firma avea (în 2014) aproximativ 350 de angajaţi, dar nu este exclusă nici varianta ca aceştia să fi fost transferaţi pe EURO GEPETO SA (CUI: 17813300) sau pe o altă firmă.

 Interesant este şi faptul că persoanele fizice care deţin GEPETO IMPEX SA nu figurează cu niciun leu la masa credală, ceea ce susţine afirmaţia “băieţii deştepţi fac afaceri cu banii altora“!

 Cel mai important creditor, cu aproape jumătate din masa credală, este BCR (creanţă de 45,61 milioane lei), iar alţi 8 agenţi economici deţin creanţe în 7 cifre:

  • DARIMEX INTERNATIONAL SRL – 7.626.734 lei
  • ION MOŞ SRL – 7.027.457 lei
  • ANAF – 6.129.072 lei
  • MARCHAND SRL – 5.896.809 lei
  • CONDIMENT EXPRES SRL – 4.615.432 lei
  • MARCHAND MUNTENIA SRL – 2.562.055 lei
  • VITALIM INGREDIENTE SRL – 2.066.502 lei
  • BANCA TRANSILVANIA – 2.040.125 lei

 Unul dintre aceşti creditori, ION MOŞ SRL Bucureşti (CUI: 3539523) a depus apel împotriva deschiderii insolvenţei, acesta urmând a fi judecat pe 22 februarie 2016, la Curtea de Apel Constanţa.

 Deşi nu s-a învrednicit să publice raportul privind cauzele insolvenţei în BPI, administratorul judiciar a anunţat pe ordinea de zi pentru prima şedinţă a Adunării Creditorilor şi “prezentarea şi votarea «Raportului asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi asupra posibilităţilor de reorganizare a activităţii debitoarei GEPETO IMPEX SA…»”. În plus, EDGE BUSINESS RESTRUCTURING ADVISORS SPRL mai face o şmecherie şi, în convocarea Adunării, menţionează doar “stabilirea onorariilor administratorului judiciar”, fără a preciza sumele solicitate/propuse. Cum ar putea ANAF, de exemplu, să trimită un punct de vedere dacă nu ştie ce pretenţii financiare are Corneliu BOTNARIUC?!

 În ceea ce priveşte “sora” insolventei, societatea EURO GEPETO SA, surprinzător este faptul că încă nu există cereri de deschidere a insolvenţei, deşi are mari probleme cu partenerii de afaceri, în perioada martie – octombrie 2015 reuşind să refuze la plată 238 de bilete la ordin, în valoare totală de 5.387.331,63 lei.

EURO-GEPETO-incidente-600

Multe din aceste refuzuri la plată (cele 100 de incidente minore) au drept cauză “poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului”, după cum se menţionează în situaţia furnizată de CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi).

 Deşi a poprit conturile (cel puţin cele din BCR) de la începutul lunii iulie, Fiscul nu a reuşit să recupereze toate restanţele, EURO GEPETO SA figurând pe site-ul ANAF cu obligaţii restante (la 30 septembrie 2015) de peste un milion de lei. (sursa foto: mamasbutchery.com)

DOCUMENT ATAŞAT:
GEPETO IMPEX SA – tabel preliminar al creanţelor

CITIŢI ŞI:
GEPETO IMPEX: insolvenţă de 90 milioane lei, dar administratorul prevede un succes răsunător pe piaţa UE

25 Ianuarie 2016

Spune-ți opinia