Doi-Pitici

GOLF TRADE SRL Brăila (CUI: 16921320), societate înfiinţată în 2004, are ca obiect principal de activitate fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fiind cunoscută în principal datorită brandului propriu DOI PITICI. Produsele acestei societăţi sunt distribuite la nivel naţional, inclusiv prin reţelele cash&carry şi prin hypermarket-uri, ceea ce face ca încasările să întârzie cu lunile în unele cazuri. Astfel, s-a ajuns ca, la finalul anului 2014, creanţele să se ridice la 5.239.740 lei, valoare care reprezintă aproape 70% din cifra de afaceri a anului respectiv.

 În aceste condiţii, şi datoriile firmei sunt importante, grav fiind faptul că acestea au crescut în perioada 2010-2014, în condiţiile în care vânzările au scăzut, ajungându-se în 2014 la restanţe de 9,93 milioane lei, cu 31% peste cifra de afaceri. În octombrie 2015, a apărut şi o cerere de deschidere a insolvenţei împotriva GOLF TRADE SRL, la dosarul deschis atunci şi soluţionat abia pe 15 martie 2016 lipindu-se şi alţi creditori.

GOLF-TRADE-10-ani-600

 Astfel, CONTILINKS ROMÂNIA SRL a solicitat aplicarea Legii 85/2014 pentru o creanţă de 82.215,31 lei, din care pe parcurs s-a achitat suma de 10.000 lei, iar UBIMEDIA SRL a cerut deschiderea insolvenţei pentru 100.824,22 lei, dar ulterior şi-a retras cererea. În schimb, a apărut o altă, din partea MOBIL CONSTRUCT 95 SRL, care a revendicat 261.498,45 lei.

 Deşi iniţial a contestat cererile creditorilor, GOLF TRADE SRL a admis în cele din urmă că este în stare de insolvenţă, precizând că intenţionează să depună un plan de reorganizare. Prin urmare, judecătorul sindic Alina Atena PAVEL de la Tribunalul Brăila a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă în Dosarul nr.2320/113/2015 şi a numit SIERRA QUADRANT FILIALA BRĂILA SPRL în funcţia de administrator judiciar provizoriu, cu un onorariu de 1.200 lei/lună (exclusiv TVA). Creditorii se pot înscrie la masa credală până pe 29 aprilie 2016, prima şedinţă a Adunării Creditorilor urmând să aibă loc pe 20 mai 2016, ora 11:00, la sediul administratorului judiciar (Brăila, Şos.Buzăului nr.1).

 Societatea care activează sub brandul DOI PITICI este deţinută în cote egale de Ramona Claudia NICULAE (39 de ani) şi Alexandru Cristian DIMOFTE (47 de ani), dar atribuţii de administrator are doar DIMOFTE. (sursa foto: doipitici.ro)

8 Aprilie 2016

1 Opinie până acum.

  1. Gicutu says:

    Uite asa se fofileaza escrocii dupa lege, firma MOBIL CONSTRUCT 95 SRL care a cerut insolventa este detinuta de Cristian Niculae sotul celei care este trecuta in acte ca actionar, dar de fapt tot sotul conduce. Asa nu mai poate fi trasa la raspundere penala firma Golf Trade

Spune-ți opinia