Grup-Est-security

UPDATE:
La termenul de ieri, 23 noiembrie 2016, nu a fuat discutată cererea de intrare în faliment. Următorul termen de judecată a fost programat pe 14 decembrie 2016. Contestaţia pizzeriei la tabelul preliminar va fi analizată tocmai pe 18 ianuarie 2017.

GRUP EST SECURITY SRL Piatra Neamţ (CUI: 2861660), cea mai mare firmă de pază din Moldova, dar cu activitate la nivel naţional, a intrat în insolvenţă pe 20 mai 2016, cererea fiind depusă de debitoare după poprirea conturilor de către Fisc. La propunerea debitoarei, dar şi a unui creditor “de casă”, administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul MOLDOINSOLV SPRL (Jan SAVA).

Acest Jan SAVA (63 de ani) – “tata băieţilor deştepţi din insolvenţele nemţene” nu a publicat nici până acum raportul privind cauzele insolvenţei sau măcar vreun anunţ referitor la acesta, aşa cum prevede legea, dar a menţionat într-un raport lunar (singurul publicat în BPI, pe 19 septembrie 2016) că nu a finalizat documentul “deoarece asupra societăţii debitoare au fost efectuate o serie de controale atât de inspectorii din cadrul DGRFP Iaşi, cât şi de inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Suceava“.

Interesant este faptul că administratorul judiciar a precizat că până la data raportului din septembrie 2016 a avut cheltuieli cu procedura de “12.000 lei fără TVA, contravaloare comunicare notificări prin poştă, (fiind trimise peste 600 de notificări doar pentru potenţialii creditori) fax, contravaloare anunţ presă, deplasări la sediul debitoarei, la alte puncte de lucru ale societăţii din ţară, la DGRFP Iaşi, la Direcţia Antifraudă Suceava, Radiocom Bucureşti, etc.., în vederea soluţionării diferitelor probleme care au apărut pe parcursul perioadei de observaţie, consumabile, etc”.

La prima Adunare a Creditorilor, Jan SAVA nu a fost confirmat în funcţia de administrator judiciar, dar nici înlocuit, Fiscul, creditor majoritar în acest caz, având prostul obicei de a apela la nişte proceduri de selecţie a practicienilor în insolvenţă care de multe ori nu se finalizează nici la un an de la deschiderea procedurii.

Masă credală de 43,57 milioane lei; o pizzerie revendică 1,63 milioane lei

Pe 14 octombrie 2016, MOLDOINSOLV SPRL a publicat un tabel al creditorilor (al doilea) pe care îl numeşte definitiv, deşi chiar astăzi, 23 noiembrie 2016, urmează să se judece câteva contestanţii consistente. Conform acestui tabel, masa credală este de 43.574.925,55 lei, cu menţiunea că vreo 10 milioane lei din această sumă reprezintă creanţe înscrise provizoriu, una dintre acestea, de 1,63 milioane lei, fiind a unei pizzerii – MIRAJ PIZZA SRL Bucureşti (CUI: 29108656), firmă care are datorii la stat cam de aceeaşi valoare!

Cel mai important creditor înscris în acest “tabel definitiv” este Fiscul, prin DGRFP Iaşi, cu 24.143.945 lei, creanţă teoretic garantată.

Pentru că administratorul judiciar a fost propus de GRUP EST SECURITY SRL, se presupune că a existat o înţelegere între cele două părţi, mai ales că debitoarea s-a oferit să-i achite un onorariu de 5.000 lei/lună, dar judecătorul sindic a admis doar 1.000 lei/lună. Totuşi, ceva s-a schimbat pe parcurs şi Jan SAVA s-a supărat rău (o fi vorba de cei 12.000 lei plătiţi din buzunarul propriu şi nerecuperaţi?) şi a aplicat o lovitură năucitoare firmei deţinute de Dan Gheorghe MISĂILĂ (42 de ani).

Câinele moare de drum lung şi… Jan SAVA de grija Fiscului

Din proprie iniţiativă (cel puţin aşa reiese din documente), Jan SAVA a cerut de la Fisc o situaţie actualizată a obligaţiilor restante la bugetele de stat ale societăţii GRUP EST SECURITY SRL, din aceasta reieşind că debitoarea are de plătit suma de 31.785.825 lei. “Întrucât în tabelul definitiv de creanţe acest creditor (Fiscul – n.r.) a fost înscris cu suma de 24.143.945 lei, iar de la deschiderea procedurii insolvenţei şi până în prezent s-a ajuns la un debit de 31.785.825 lei, considerăm faptul că se impune încetarea activităţii, întreruperea perioadei de observaţie şi deschiderea procedurii simplificate a falimentului“, precizează Jan SAVA în raportul şi în cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului. În acest document, practicianul menţionează alte cheltuieli cu procedura, în valoare de 2.000 lei, fără a preciza dacă cealaltă sumă (12.000 lei) a fost recuperată de la debitoare.

Teoretic, cererea ar trebui analizată de judecătorul sindic Ana MÂNGÂŢĂ la termenul de astăzi, 23 noiembrie 2016, dar probabil va fi pasată pentru termenul următor (prin februarie-martie 2017!) deoarece solicitarea a fost emisă pe 21 noiembrie 2016 şi publicată ieri, 22 noiembrie 2016, în BPI, şi cu siguranţă nu a existat timpul necesar comunicării către debitoare. Nu ar fi mare lucru ca GRUP EST SECURITY SRL să afle de isprava lui Jan SAVA din acest articol!

4.500 de angajaţi şi numeroase obiective strategice păzite de G.E.S.

Chiar dacă, de fapt, este “o arătare de muşchi”, cererea formulată de Jan SAVA are acoperire, deşi normal ar fi fost ca solicitarea să vină din partea Fiscului. Dar asta e cea mai mică problemă. Firma a avut anul trecut 3.666 angajaţi, iar în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a afirmat că “în prezent personalul angajat este de aproximativ 4.500“. La intrarea în faliment, aceştia vor fi concediaţi.

Pentru că trecerea la faliment durează câteva luni (sentinţa poate fi atacată), salariaţii pot fi mutaţi pe o altă firmă. Întrebarea este dacă şi contractele pot fi transferate pe noua firmă, ţinând cont că unele s-ar putea să fie multianuale şi, în plus, sunt încheiate cu instituţii/societăţi de stat, oficial pe baza unor licitaţii. Şi, totuşi, aceste obiective trebuie păzite în continuare

Conform documentaţiei depuse la Dosarul de insolvenţă nr.1358/103/2016, societatea GRUP EST SECURITY SRL are clienţi ca BRD, BCR, CEC Bank, Loteria Română, Metrorex, Agenţia Naţionala de Îmbunătăţiri Funciare, DRGFP laşi, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, Societatea Naţională a Sării, Altex România SA, Spitalul Universitar de Urgenţă, Romgaz SA, Poşta Română, Servicii Energetice Banat, Servicii Energetice Moldova, Termoelectrica SA. Este de aşteptat ca cel puţin firmele private să-şi ia măsuri de precauţie, ca să nu rămână “nepăzite” (în cazul declanşării falimentului), iar aste se poate face prin renunţarea la colaborările cu G.E.S. şi apelarea la alte firmă de pază.

Indiferent dacă Jan SAVA doar a vrut să sperie debitoarea sau chiar a considerat că nu există şanse de redresare, cert este că va crea sau deja a creat un deranj mare. Dar poate că asta s-a şi dorit… în perspectiva schimbării de gardă de la Palatul Victoria! (sursa foto: grupestsecurity.ro)


DOCUMENTE ATAŞATE
:
GRUP EST SECURITY SRL – tabel definitiv al creanţelor

GRUP EST SECURITY SRL – cerere de deschidere faliment

23 Noiembrie 2016

Spune-ți opinia