chiosc-presa

GRUPUL EDITORILOR ŞI DIFUZORILOR DE PRESĂ SA (CUI: 14889079), societate care deţine reţeaua de chioşcuri ACCES PRESS, a intrat în insolvenţă pe 20 noiembrie 2015, în documentaţia depusă la Dosarul nr. 41312/3/2015 precizându-se că “datoriile societăţii depăşesc valoarea prag de 40.000 lei, suma scadentă fiind de 4.460.580 lei“. Tribunalul Bucureşti a desemnat ART PRO INSOLV SPRL (Petre MOTRUN) în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabiliat data de 25 ianuarie 2016 drept termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmire, afişarea şi publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

 Petre MOTRUN nu a publicat tabelul preliminar al creanţelor la termenul stabilit, ci abia pe 3 frebruarie 2016 (el l-a datat ca fiind din 21 ianuarie 2016, dar asta nu are importanţă). Deşi nu publicase tabelul, pe 29 ianuarie 2016 a prezidat prima şedinţă a Adunării Creditorilor, la care susţine că au participat DGRFP Bucureşti, “Jubilier Holdings Limited” Cipru şi “Wishy Consulting Limited” Cipru, creditori care deţin 89,84% din masa credală.

 În procesul verbal al adunării, Petre MOTRUN nu precizează de cine au fost reprezentanţi cei doi creditori ciprioţi, care sunt şi acţionari ai firmei. Rămâne un semn de întrebare şi asupra dreptului de vot al acestora, creanţele fiind, de fapt, subordonate. Şi dacă putem presupune că ciprioţii nu au auzit de art.110-(3) din Legea 85/2014, este de neînţeles poziţia Fiscului, care nu a solicitat prorogarea adunării, aşa cum a procedat în multe alte cazuri, ci a acceptat să fie părtaş la o încălcare a legii.

 Şi astfel, cu sprijinul/complicitatea DGRFP Bucureşti, a fost ales Comitetul Creditorilor, format din cei 3 creditori prezenţi. Procesul verbal întocmit “pe genunchi” de MOTRUN nu spune cine este preşedinte, dar probabil este Direcţia de Finanţe.

 Şi pentru că a acceptat să fie părtaş la o ilegalitate, Fiscul a primit ce a meritat – “un pumn în freză” (ca să mă exprim elegant). Mai exact, DGRFP Bucureşti nu a fost de acord cu confirmarea administratorului judiciar ART PRO INSOLV SPRL şi, implicit, nici cu onorariul solicitat de acesta – 5.000 lei/lună. Ceilalţi doi creditori au votat PENTRU (logic, doar firma debitoare a propus acest administrator judiciar) şi, astfel, MOTRUN poate încălca legea mai departe (şi) la această insolvenţă, iar pentru asta va fi “omenit” cu 5.000 lei/lună.

 Tabelul preliminar al creanţelor, publicat după 5 zile de la Adunarea Creditorilor, scoate în evidenţă datorii mult mai mari decât cele invocate în cererea introductivă. Mai exact, masa credală acceptată se ridică la 12,40 milioane lei, remarcabil fiind faptul că sumele solicitate coincid cu cele aprobate de MOTRUN în cazul tuturor creditorilor. Cu toate acestea, au fost înregistrate 5 contestaţii la tabelul preliminar.

 Cel mai “generos” creditor este DGRFP Bucureşti, care deţine o creanţă de 4,92 milioane lei, urmat de ciprioţii de la “Jubilier Holdings Limited” – 3,14 milioane lei şi “Wishy Consulting Limited” – 3,09 milioane lei, aceste ultime două creanţe purtând menţiunea “împrumut acţiuni”! Probabil MOTRUN a vrut să spună că este vorba de împrumuturi acordate de acţionari.

 Merită remarcat faptul că 5 primării de sector (prin direcţiile locale de taxe) sunt înscrise la masa credală (probabil cei de la sectorul 1 au uitat să depună cerere) şi niciuna nu a participat şi nici nu a trimis punct de vedere la Adunarea Creditorilor. Desigur, există şi varianta să nu fi ştiut, din moment ce nu era publicat tabelul creditorilor.

 Surprinzător, administratorul ajudiciar a reuşit să publice în BPI raportul privind cauzele si împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă. Dar ce raport! O minunăţie!

  • “Activitatea desfăşurată de către societate, în conformitate cu obiectivele prevăzute în statut, respectiv închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, a cunoscut rezultate în profit şi numai în perioada anului curent la limita de supravieţuire“.
  • “Administratorii statutari au utilizat în condiţii de eficienţă resursele financiare şi materiale rezultate ca urmare a veniturilor obţinute, societatea debitoare realizând o cifră de afaceri relativ în creştere, cu excepţia anului curent”.
  • La această dată, societatea debitoare desfăsoară activităţi de prestări servicii conform obiectului de activitate din statut, are contracte în derulare, menţine o relaţie corectă de afacere cu furnizorii si colaboratorii, în mod special doreşte extinderea activităţii în domeniul diverselor prestări de servicii”.

Aceste trei “limbi” (plus altele) apar în raportul menţionat. Eu cred că se referă la altă firmă! Singura informaţie cu adevărat importantă din acest document este că GRUPUL EDITORILOR ŞI DIFUZORILOR DE PRESĂ SA mai are doar 28 de angajaţi, adică minimul din ultimii 10 ani. (sursa: accespress.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
GRUPUL EDITORILOR ŞI DIFUZORILOR DE PRESĂ SA – tabel preliminar al creanţelor

18 Februarie 2016

Spune-ți opinia