Smiley_01

Născut pe data de 27 iulie 1983, la Piteşti, Smiley se numeşte “în buletin” Andrei-Tiberiu MARIA şi este cunoscut ca producător, compozitor, cântăreţ şi un fel de co-prezentator al emisiunii “Românii au talent”, alături de Pavel BARTOŞ. Activitatea muzicală a lui Smiley se desfăşoară prin intermediul HA HA HA PRODUCTION SRL (CUI: 18981042), firmă cu sediul social în localitatea Ciocăneşti din judeţul Argeş.

HA HA HA PRODUCTION SRL este specializată în activităţi de interpretare artistică (spectacole) şi are un capital social de 300 lei, deţinut de Andrei-Tiberiu MARIA (80%), Ioana MARIA (55 ani) – 10% şi Ion MARIA (55 ani) – 10%. Calitatea de administrator este deţinută atât de Smiley, cât şi de mama acestuia (Ioana MARIA).

În ultimii 5 ani, cifra de afaceri a crescut cu aproximativ un milion de lei anual, în 2014 depăşind 5 milioane lei. În schimb, profitul net a cunoscut o reducere substanţială anul trecut, coborând la 72.411 lei, de la 669.187 lei în 2013.

HA-HA-HA-PRODUCTION-5-ani-w

Interesant este faptul că, la finalul anului trecut, societatea înregistra datorii totale de 667.914 lei, în condiţiile în care avea în casă şi conturi suma de 982.051 lei. La aceeaşi dată, creanţele era de 187.124 lei, o sumă mică dacă o raportăm la cifra de afaceri… şi la obiceiurile din economia românească.

Absolvent de ASE, Smiley mai deţine 50% din HAHAHA MANAGEMENT & EVENTS SRL Bucureşti (CUI 26239630), societate în care îl are ca partener de afaceri pe Robert Valentin DULICĂ. Chiar dacă cifra de afaceri de anul trecut a fost de numai 157.167 lei, profitul net s-a ridicat la 74.231 lei, rezultate obţinute cu un singur angajat. Această firmă a fost înfiinţată în 2009, are un capital social de 200 lei şi se ocupă cu “alte activităţi profesionale, stiintifice şi tehnice n.c.a.”.

Ultima afacere a lui Andrei-Tiberiu MARIA se numeşte WEBROTHERS SRL Pantelimon (CUI: 30409679), aici fiind asociat împreună cu Robert Valentin DULICĂ şi Laurenţiu Gabriel Cristian MILITARU. Funcţionând ca agenţie de publicitate, WEBROTHERS SRL a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 147.761 lei (de 2,6 ori mai mare faţă de 2013) şi un profit net de 17.531 lei, având un singur angajat.

 

2 Octombrie 2015

Spune-ți opinia