InterAgro

INTERAGRO SRL Zimnicea (CUI: 13603836) a intrat în insolvenţă pe 2 februarie 2016, la cererea mai multor creditori, decizia judecătorului sindic Cosmin Radu MITROI de la Tribunalului Teleorman în Dosarul nr.4010/87/2015 fiind “încurajată” şi de poziţia debitoarei, care a precizat că “nu doreşte să formuleze contestaţie la cererile creditorilor şi renunţă în mod expres la termenul de 10 zile pentru formularea contestaţiei”.

 Administratorul judiciar provizoriu, consorţiul format din CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL şi ZRP INSOLVENCY SPRL, a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document din care reiese că suma revendicată de creditori a fost de 1,62 MILIARDE lei, în timp ce masa credală acceptată din prima s-a cifrat la “numai” 1,28 MILIARDE lei.

 Creanţele salariale depăşesc 1,1 milioane lei, dar suma nu mai pare aşa de mare dacă ţinem cont de numărul de salariaţi, cum nici creanţele invocate de Fisc (prin două instituţii) nu sunt de speriat din meoment ce reprezintă puţin peste 1% din masa credală.

 OMV PETROM GAS SRL a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanţă garantată de 91,86 milioane lei, dar administratorul judiciar atrage atenţia că garanţia (32.256 tone uree) valorează 35 milioane lei. Şi “sora” OMV PETROM SA a fost destul de generoasă cu firma din Teleorman, produsele furnizate pe datorie depăşind suma de 35,57 milioane lei (creanţă chirografară).

 Chiar dacă a invocat o creanţă care păleşte în faţa celor de câteva zeci de milioane, merită remarcată prezenţa insolită a credtorului ANTENA 3 SA, care are de recuperat 126.436,60 lei.

 Ioan NICULAE a revendicat 10,88 milioane lei, sumă care ar reprezenta dividende neîncasate, numai că administratorul judiciar “i-a dat cu flit”, precizând că “nu s-a făcut dovada existenţei hotărârii AGA de repartizare a profitului“. Mai mult, practicianul în insolvenţă susţine că părţile sociale au fost înstrăinate de către NICULAE în anul 2012, iar “din înscrisurile depuse nu se face dovada faptului că această creanţă este solicitată în interiorul termenului de prescripţie extinctivă”.

 “Firma mamă” INTERAGRO SA Bucureşti (CUI: 7722930) este cel mai mare creditor, chiar dacă din creanţa solicitată a fost tăiată aproape o treime, suma înscrisă în tabel fiind de 379,52 milioane lei. Şi alte solcietăţi din grupul controlat de Ioan NICULAE figurează pe lista creditorilor cu sume importante, ceea ce probabil va duce la constituirea unui Comitet al Creditorilor controlat de acestea.

 Deşi numele sugerează altceva, POPASUL TREBEŞ SRL Mărgineni (CUI: 970849), firmă controlată de Eusebiu GUŢU (împlineşte 40 de ani luna viitoare), se ocupă de comerţ cu cereale şi îngrăşăminte, iar la masa credală este înscrisă cu 78,46 milioane lei (21 milioane lei sub condiţie suspensivă, fără drept de vot), sumă ce reprezintă 4,57% din totalul datoriilor.

 Deşi tabelul include 173 de creditori, un raport de activitate al administratorului judiciar arată că s-au înscris la masa credală aproximativ 25% din cei îndreptăţiţi să efectueze un astfel de demers. Mai exact, practicianul în insolvenţă arată că au transmise notificări privind deschiderea insolvenţei către 625 de creditori din ţară şi 37 din străinătate.

 Cel mai probabil, această diferenţă enormă este reprezentată de persoanele care au dat în arendă terenuri către societatea INTERAGRO SRL. Asdtfel, documentul menţionat precizează că “societatea deţine, în prezent, în proprietate un număr de 2.105 hectare teren agricol şi 1.307 hectare în arendă“. În tabelul preliminar sunt înscrişi vreo 40 de arendatori, cu sume de ordinul sutelor sau miilor de lei, ccea ce acoperă o mică parte din terenurile luate în arendă.

 Ceilalţi arendatori ori nu au ştiut că trebuie să se înscrie la masa credală, ori au renunţat la a-şi mai cere drepturile, ţinând cont că depunerea cererii de admitere a creanţei implică plata unei taxe de 200 lei (timbru judiciar) şi consultarea unui acocat/jurist. Legat de terenul deţinut de INTERAGRO SRL, raportul menţionat mai precizează că “în exploatare sunt 1.379 ha teren agricol, din care 1.307 ha în arenda şi 72 ha în proprietate. Diferenţa suprafeţei agricole aflate în proprietate (2.033 ha) este dată în arendă societăţilor din grup”.

 Administratorul judiciar mai susţine că, în perioada 2-29 februarie 2016 s-au achitat prin casieri 19.048 lei reprezentând “plăţi salarii şi contribuţii”, în condiţiile în care “la data întocmirii prezentului raport, aprilie 2016, numărul de salariaţi este de 380 de persoane, din care 8 la punctul de la Săvineşti şi 20 contracte de muncă suspendate”.

 Totuşi, datele prezentate în raportul întocmit de consorţiul format din CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL şi ZRP INSOLVENCY SPRL trebuie privite cu reţinere, deoarece conţine inexactităţi, probabil preluate din documentul vechi pe care s-a lucrat. Astfel, apare formularea “cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi, decizia asociatului unic a fost următoarea”, deşi anterior s-a spus clar că sunt 3 asociaţi. La OBIECTIVE DE REALIZAT PÂNĂ LA TERMENUL URMĂTOR, se spune aşa: “Asigurarea demersurilor privind buna desfăşurare a primei Adunări generale a creditorilor convocată pentru data de 25.11.2015“.

 Demn de menţionat este şi faptul că data primei întruniri a creditorilor a fost modificată (prin decizia instanţei de majorare a termenelor procedurii), iar locul de desfăşurare a fost schimbat, fără să fie publicată în BPI o convocare corespunzătoare (există o aşa-zisă “notificare privind majorarea termenelor”, unde pe pomeneşte în treacăt de noua locaţie). La o asemenea insolvenţă, era de aşteptat o mai mare seriozitate din partea administratorului judiciar! (sursa foto: facebook.com)

 DOCUMENTE ATAŞATE:

INTERAGRO SRL – tabel preliminar al creanţelor

 INTERAGRO SRL – raport de activitate administrator judiciar (aprilie 2016)

22 Aprilie 2016

Spune-ți opinia


Abonare prin email