punct-reciclare

Înfiinţată în anul 2005, INTERSEMAT SA Bucureşti (CUI: 17854539) se ocupă, conform propriei prezentări, de preluarea responsabilităţii pentru managementul deşeurilor provenite din ambalaje (sticlă, hârtie, lemn, plastic, metal), asigurând pentru clienţii săi “repectarea obligaţiilor legale de raportare şi colectare”.

 Anul trecut, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aplicat mai multe sancţiuni organizaţiilor şi operatorilor din sectorul de colectare a deşeurilor, motivele principale fiind neatingerea ţintelor de colectare şi efectuarea de raportări false. Printre societăţile sancţionate de AFM s-a numărat şi INTERSEMAT SA, care a încasat o amendă de 1,2 milioane euro.

 INTERSEMAT SA a contestat sancţiunea, dar – pentru a se proteja de o eventuală executare silită – s-a cerut în insolvenţă. Deşi cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti pe 14 octombrie 2015, iar legea prevede judecarea cauzei în maxim 10 zile, instanţa s-a pronunţat abia pe 25 noiembrie 2015 (Dosaru nr.36877/3/2015).

 Ieri, 2 februarie 2016, administratorul judiciar provizoriu C.I.I. GUŢU CLAUDIU CONSTANTIN a publicat tabelul preliminar al creanţelor, document care scoate la iveală un total al datoriilor mult mai mare decât valoarea înregistrată cu aproximativ un an în urmă (la 31 decembrie 2014).

INTERSEMAT-10-ani-600

Astfel, masa credală acceptată a fost de 8.978.692 lei, cu 394.248 lei mai mică decât suma revendicată de creditori. Administratorul judiciar a explicat doar în două cazuri de ce a respins (total) cererire creditorilor. În cazul creanţelor respinse parţial, nu s-a mai obosit să explice de ce.

 Chiar dacă scădem creanţa (sub condiţie) deţinută de AFM, tot rămâne un “rest de plată” de 3,56 milioane lei, valoare de 2,6 ori mai mare faţă de totalul datoriilor raportat la 31 decembrie 2014. Cele mai mari creanţe sunt deţinute de ADECCO ROMÂNIA SRL – 1.325.343,31 lei şi ADECCO RESURSE UMANE SRL – 852.014,32 lei.

 Inedit la acest tabel al creditorilor este faptul că nu include nicio creanţă garantată, iar creanţele bugetare (cu excepţia celei a AFM) au fost achitate de societatea debitoare, probabil pentru a evita prezenţa unui alt creditor de stat în Comitetul Creditorilor. Componenţa acestui comitet urmează a fi stabilită pe 5 februarie 2016, dată la care este convocată Adunarea Creditorilor.

 În ceea ce priveşte prestaţia C.I.I. GUŢU CLAUDIU CONSTANTIN, merită menţionat faptul că nu a publicat în BPI convocarea Adunării Generale a Acţionarilor şi nici vreun alt document din care să reiasă că a fost desemnat administratorul special. Aceasta în condiţii în care, sentinţa instanţei de judecată precizeză: “Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special în termen de maxim 10 zile de la notificarea deschiderea procedurii”. (sursa foto: romaniaresponsabila.ro)

 DOCUMENT ATAŞAT:

INTERSEMAT – tabel preliminar al creanţelor

3 Februarie 2016

Spune-ți opinia