Invest-ww

INVEST SA Timişoara (CUI: 1825286) a fost înregistrată sub această formă de organizare în anul 1991, societatea provenind din TCIT-AG (înfiinţat în 1974), după cum susţine site-ul companiei. Conform Recom online, are un capital social de 627.649 lei, aflat în posesia a 55 de persoane fizice (tip listă), funcţia de administrator fiind deţinută de Cristinel COTIUGĂ (31 de ani).

 Dacă în anul 2010 reuşea să înregistreze – cu 49 de angajaţi – un profit net de peste un milion lei, la o cifră de afaceri de puţin peste 5 milioane lei, pentru anul 2014 a raportat o cifră de afaceri de 395.189 lei şi numai 7 angajaţi. Surprinzător, diminuarea cifrei de afaceri a fost “compensată” de o creştere a datoriilor cu peste două milioane lei faţă de anul anterior, ajungându-se la un total de 6,39 milioane lei (la 31 decembrie 2014). La aceeaşi dată, creanţele erau de 2.647.895 lei, cu aproape un milion lei mai mari decât cu un an în urmă.

INVEST-10-ani-600

Invocând faptul că “datorită diminuării veniturilor şi implicit a încasărilor, societatea a întâmpinat dificultăţi în onorarea obligaţiilor de plată faţă de furnizori de bunuri şi servicii”, INVEST SA s-a cerut în insolvenţă la începutul acestui an, solicitarea fiind admisă de Tribunalul Timiş pe 27 ianuarie 2016 (Dosar nr. 583/30/2016). În cererea introductivă, debitoarea susţine că intenţionează să depună un plan de reorganizare.

 Instanţa a desemnat SCP MBS INSOLV CONSULT IPURL (Elena-Magdalena ŞCHIOPESCU BUDACĂ) în funcţia de administrator judiciar provizoriu (cu un onorariu de 3.000 lei, “a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR Timiş”!), iar data de 17 martie 2016 a fost stabilită drept termen limită de înscriere la masa credală.

 Prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost programată pe 11 aprilie 2016, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar (Timişoara, str. Eugeniu de Savoya nr.7, ap.19. La această întrunire, creditorii vor vota – printre altele – confirmarea administratorului judiciar şi “aprobarea onorariului administratorului judiciar în cuantum de 6.000 lei/lună plus TVA din averea debitoarei + 10% onorariu de succes“. Sărind peste suma lunară destul de consistentă, “sare în ochi” procentul de 10%, care sugerează o intenţie de vânzare (masivă) a activelor. (sursa foto: gulfenergyuae.com)

17 Februarie 2016

Spune-ți opinia