Manuela-Mitrea-02

Născută în anul 1963, în zodia Săgetătorului, Manuela MITREA a absolvit Facultatea de Utilaj Tehnic în 1987 şi Facultatea de Drept (de la Craiova) în anul 1997, iar în anul 2000 a devenit deputat al României, calitate pe care o deţine şi în prezent. În primele mandate a fost parlamentar de Mehedinţi, acum este de Constanţa. În 2001 a devenit a treia soţie a lui Miron MITREA.

În anul 2003, deşi nu întrunea condiţiile legale, a fost numită notar printr-un ordin al ministrului Justiţei de atunci, Rodica Stănoiu. În 2005, Monica Macovei, ajunsă şefă la Justiţie, a cerut în instanţă anularea ordinelor prin care Manuela MITREA şi alte persoane au fost numite notari publici. Deşi în prima instanţa s-a admis cererea Monicăi Macovei, recursul a făcut ca Mitrea să rămână notar (detalii AICI).

În 10 ani, din 2005 şi până în 2014, Mihaela Mitrea a obţinut în calitate de notar suma totală de 5.909.370 lei, defalcată astfel:

  • 2005 – 101.166 LEI
  • 2006 – 307.851 LEI
  • 2007 – 1.279.323 LEI
  • 2008 – 732.705 LEI
  • 2009 – 981.435 LEI
  • 2010 – 686.330 LEI
  • 2011 – 511.520 LEI
  • 2012 – 581.045 LEI
  • 2013 – 358.686 LEI
  • 2014 – 369.309 LEI

După cum se poate observa, nici în cel mai “necăjit” an (2005) suma încasată nu a fost sub un miliard de lei vechi, plus că – în ultimii 8 ani – doar în 2013 şi 2014 putem vorbi de o sumă sub 100.000 euro. Valorile menţionate reprezintă veniturile nete ale Manuelei MITREA, conform declaraţiilor de avere depuse anual la Parlament, şi nu încasările biroului notarial, acestea fiind, cu siguranţă, (mult) mai mari.

Surprinzător este faptul că, în 2007, (cuplul) Mitrea a contractat un credit la VOLKSBANK ROMÂNIA în valoare de 592.000 euro, cu termen de rambursare anul 2032. Aceasta în condiţiile în care, veniturile notariale din acel an au fost de aproximativ 350.000 euro (conform cursului din anul respectiv). Mai mult, în 2008, au mai fost accesate două credite (la aceeaşi bancă), unul de 59.300 euro şi altul de 30.000 euro, cu scadenţa în 2015. Cel de 59.300 euro nu mai apare în ultima declaraţie de avere, ceea ce înseamnă că deja a fost achitat.

Desigur, în afară de miliardele (de lei vechi) de la notariat, Manuela MITREA a încasat şi banii de la Parlament, 57.648 lei în 2014, în anii anteriori fiind vorba de valori apropiate. Sume ceva mai mari (68.400 lei în 2014) a încasat şi celălalt fost parlamentar al familiei, Miron MITREA, actualmente “oaspete” al unui penitenciar, condamnat (în februarie 2015) la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită (de la Irina Jianu).

Conform ultimei declaraţii de avere, soţii MITREA deţin un teren intravilan şi o casă cu suprafaţa de 317,69 mp în Bucureşti, o altă casă (de 160 mp) în Seefeld (Austria), două autoturisme, bijuterii, tablouri şi alte obiecte de artă sau de cult în valoare totală de 320.000 lei, precum şi conturi nesemnificative (câteva mii de lei) în mai multe bănci. (foto: gazetadenavodari.ro)

 

7 August 2015

Spune-ți opinia