MELINKA INTERNATIONAL SRL (CUI: 21295729) este o societate înfiinţată în martie 2007, cu sediul social în Iaşi, dar care s-a ocupat cu “hăcuirea” pădurilor din Neamţ, având un punct de lucru în comuna Grinţieş. Obiectul principal de activitate al firmei este “fabricarea altor produse din lemn, fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite”, iar asociat majoritar (95%) este compania MELINKA ITALIA, diferenţa de 5% fiind deţinută de Ilarion Petru IFRIM (35 de ani), la domiciliul acestuia figurând sediul social al firmei.

Deşi rezultatele financiare arată că firma nu mai activează (oficial) de cel puţin doi ani, abia acum a intrat în insolvenţă, existând trei creditori care au solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2014. Încă din decembrie 2014, Emil SIGMIREAN (din judeţul Mureş) a depus o astfel de cerere, pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 102.853 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate.

MELINKA-INTERNATIONAL-10ani-w

Pe 7 aprilie 2015, şi Comuna Grinţieş a formulat o solicitare de acest gen, revendicând suma de 132.062 lei cu titlu taxe si impozite. Pe 10 iunie 2015, “s-a trezit” şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iasi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, care susţine că debitorul înregistrează datorii la bugetul de stat în sumă totală de 655.227 lei, reprezentând obligaţii datorate bugetului consolidat al statului.

Surprinzător este faptul că Fiscul susţine în cerere că “organul fiscal a întreprins toate măsurile de executare silită prevăzute de O.G. nr.92/2003, însă nu s-au găsit în patrimoniul firmei bunuri si nu s-au depistat conturi care să fie valorificate pentru acoperirea creanţei bugetare”. Afirmaţia este curioasă, ca să nu spun dubioasă, ţinând cont de faptul că bilanţul pe 2014 arată că MELINKA INTERNATIONAL SRL deţine active imobilizate de peste 14 milioane lei, plus că finanţiştii din Bicaz (Neamţ) au identificat mai multe ale bunuri ale firmei, pe care au încercat să le vândă în urmă cu câteva luni (conform ACESTUI ANUNŢ). Mai mult, Fiscul a cerut deschiderea insolvenţei la mai bine de un an după ce a declarat firma INACTIVĂ (aprilie 2014), lăsând să se adune majorări şi penalităţi, care acum depăşesc datoria de bază, şi pe care finanţiştii ieşeni nu par a fi interesaţi să le recupereze din moment ce nu au habar de bunurile societăţii.

În 7 din cei 8 ani de activitate pentru care există depuse bilanţuri, MELINKA INTERNATIONAL SRL a raportat pierderi, care în medie depăşesc un milion de lei pe an. Cele mai mici, de 549.526 lei, au fost înregistrate anul trecut, când firma nu a avut angajaţi, a realizat venituri de 13.082 lei, pentru care a cheltuit 562.608 lei! La 31 decembrie 2014, societatea înregistra datorii totale de 15.389.207 lei, creanţe de 178.996 lei şi nu avea niciun leu în casă şi conturi.

În cadrul procesului de insolvenţă (Dosar 9492/99/2014), termenul de înscriere la masa credală este 30 octombrie 2015, iar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL (Corneliu MITITELU) a fost desemnat ca administrator judiciar. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pentru data de 7 decembrie 2015.

 

1 Octombrie 2015

Spune-ți opinia


Abonare prin email