mondo-trade-ww

Înfiinţată în 1993, societatea MONDO TRADE SRL Târgu Mureş (CUI: 3102412) a evoluat de la stadiul de umil distribuitor al unor lubrifianţi auto la cel de jucător important pe această piaţă, dar şi pe zona de comerţ cu autoturisme sau anvelope (un interesant istoric în imagini găsiţi AICI).

Cu excepţia anului 2013, societatea mureşeană a încheiat ultimii 15 ani pe profit, cu menţiunea că valoarea acestuia a fost în multe cazuri nesemnificativă, anul trecut fiind de sub 10.000 euro, la o cifră de afaceri de 6,7 milioane euro. Totuşi, nu aceasta a fost problema principală a anului trecut, ci o inspecţie fiscală efectuată de ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU şi care… a durat aproape 11 luni (30 iunie 2015 – 23 mai 2016)!

Şi dacă tot au stat pe capul firmei atâta amar de vreme, inspectorii de la ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU au emis o decizie de impunere bubuitoare:

  • raportat la ambalaje – obligaţii suplimentare de plată în valoare de 62.295,17 lei (perioada verificată fiind 01.01.2010 – 31.12.2014);
  • raportat la uleiuri – obligaţii suplimentare de plată în valoare de 10.199.334,25 lei (perioada verificată fiind 01.01.2011 – 31.12.2014).

Pe 16 iunie 2016, cu o zi înainte de emiterea acestei decizii de impunere, MONDO TRADE SRL s-a cerut în insolvenţă, precizând că “se confruntă cu o situaţie economică dificilă, în condiţiile în care datoriile totale se ridicau la data de 31.05.2016 la suma de 21.313.196,11 lei, din care cele pe termen scurt la suma de 15.733.765,61 lei, în timp disponibilităţile băneşti ale sale abia se ridică la suma de 87.791,42 lei, din care disponibil în conturile curente de 62.403,19 lei, iar în casierie de 25.388,23 lei”. Cererea a fost admisă de judecătorul sindic Nicu Valentin BULIGA de la Tribunalul Specializat Mureş pe 21 iunie 2016 (Dosar nr.348/1371/2016).

mondo-trade-15-ani-2015-w

După cum se menţionează în această cerere şi după cum precizează administratorul judiciar CITR FILIALA CLUJ SPRL (Peter Egon DORNER) în raportul privind cauzele insolvenţei, societatea se afla în incapacitate de plată fără a mai lua în calcul cele peste 10 milioane lei stabilite prin decizia de impunere din 17 iunie 2016 (şi contestate în instanţă de debitoare).

Deşi a avut la dispoziţie aproape o lună, administratorul judiciar nu a respectat termenul limită pentru publicarea tabelului preliminar al creanţelor, astfel că s-a ajuns ca acest document să fie publicat (în BPI) chiar în ziua în care era programată prima şedinţă a Adunării Creditorilor.

Conform tabelului preliminar al creanţelor, masa credală se ridică la 19.395.594,24 lei, suma care nu include cele peste 10 milioane lei revendicate de ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU (impunerea menţionată). Astfel cel mai important creditor este GARANTI BANK cu 8,4 milioane lei, adică 43,30% din masa credală. Urmează OTP BANK – 2,6 milioane lei (13,42%) şi firmele ungureşti SESZTAK ES TARSA KFT – 1,8 milioane lei (9,19%) şi BEREG PROPERTY VAGYONKEZELO KFT (asociat majoritar la MONDO TRADE SRL) – 1,57 milioane lei (8,08%).

Curios este faptul că tabelul preliminar al creanţelor a fost contestat de COMPANIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ŞI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (CNCIR) SA, deşi i-a fost acceptată în totalitate creanţa invocată (6.528 lei). Contestaţia va fi analizată de judecătorul sindic pe 26 octombrie 2016.

A fost stabilit şi Comitetul Creditorilor (GARANTI BANK, OTP BANK, DGRFP Braşov, POLISZOL TECH KERESKEDELMI ES SZOLGALTATO BETETI TARSASAG (asociat la MONDO TRADE SRL) şi SESZTAK ES TARSA), iar administratorul judiciar a fost confirmat şi i s-a acceptat propunerea financiară: 2.500 euro/lună pe perioada de observaţie sau reorganizare, plus 5% “din valoarea activelor sau din sumele distribuite”.

Următorul termen de judecată în Dosarul nr.348/1371/2016, de insolvenţă al societăţii MONDO TRADE SRL Târgu Mureş, este programat pe 21 decembrie 2016.

DOCUMENT ATAŞAT:

MONDO TRADE SRL – tabel preliminar al creanţelor

 

10 Octombrie 2016

Spune-ți opinia