Înfiinţată în august 1991, MONOLIT SRL Constanţa (CUI: 1870406) este deţinută “juma-juma” de Cristian STROE (59 de ani) şi Cecilia GLODEANU (51 de ani), ambii cu atribuţii de administrator, şi se ocupă de construcţii civile şi industriale, iar din 1997 “desfăşoară o intensă activitate de amenajări drumuri pietruite, alei pavazate şi căi de acces“, după cum susţine pe site-ul propriu.

Pe 9 februarie 2017, societatea constănţeană a solicitat protecţia Legii 85/2014, în documentaţia depusă la Dosarul nr.713/118/2017 precizând că restanţele financiare la finalul lunii decembrie 2016 se ridicau la 1.633.305,85 lei, “iar disponibilul societăţii este insuficient pentru stingerea datoriilor existente”.

Judecătorul sindic Cristina CONSTANTINESCU de la Tribunalul Constanţa a admis cererea (pe 13 februarie 2017), a desemnat C.I.I. EVDOCHIM MARIANA în funcţia de administrator judiciar provizoriu, cu un onorariu iniţial de 3.000 lei, plus 10% din valoarea activelor vândute. Termenul limită pentru înscrierea la masa credală este 30 martie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se desfăşoare pe 26 aprilie 2017, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar.

Următorul termen de judecată în Dosarul nr.713/118/2017, de insolvenţă al societăţii MONOLIT SRL, este programat pe 15 mai 2017. (sursa foto: constantaconstruct.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



27 Februarie 2017

Spune-ți opinia