rubber stamp with inscription INSOLVENT

Conform celor mai recente informaţii publicate de Registrul Comerţului, numărul agenţilor economici care au intrat în insolvenţă în primele 9 luni ale acestui an a fost de 5.987, cu 20,96% mai mic faţă de cel consemnat în perioada similară din 2015.

Procentual, cele mai mari scăderi se înregistrează în judeţele Maramureş (63,48%), Mureş (52,94%) şi Călăraşi (49,09%), dar îngrijorător este faptul că încă mai există 6 judeţe în care numărul insolvenţelor a crescut:

  • NEAMŢ: +4,11% (+3 firme)
  • TELEORMAN: +5,36% (+3 firme)
  • BIHOR: +5,76% (+23 firme)
  • DÂMBOVIŢA: +8,33% (+6 firme)
  • IAŞI: +11,32% (+36 firme)
  • VÂLCEA: +15,66% (+13 firme)

Dacă, de exemplu, creşterile de la NEAMŢ şi TELEORMAN nu prea contează pentru că, la urma-urmei, sunt cu 3 firme mai multe faţă de 2015, judeţul IAŞI poate fi considerat liderul insolvenţelor pe primele nouă luni ale anului, cu un plus de 36 de societăţi care au intrat sub protecţia Legii 85/2014, adică de 2,77 ori mai mult ca VÂLCEA şi cu 56,52% peste BIHOR!

insolvente-sept-2016-mic

Ceea ce nu prezintă statisticile Registrului Comerţului, dar rezultă din monitorizările permanente pe care le fac este că intră în insolvenţă din ce în ce mai multe firme de tipul SRL-D (debutant). În ultima perioadă, aproape în fiecare zi identific agenţi economici de acest tip care apelează la Legea 85/2014. Partea oarecum bună e că datoriile acumulate nu sunt foarte mari – se învârt în jurul sumei de 100.000 lei -, dar partea proastă este că au fost adunate în aproximativ doi ani, în condiţiile în care unele dintre aceste societăţi au beneficiat şi de finanţare nerambursabilă (Programul “Prima firmă”).

O altă tendinţă pe care o observ este că destui dintre aceşti întreprinzători debutanţi “au prins mersul” afacerilor din România şi, înainte de a cere insolvenţa sau chiar direct falimentul primei firme din viaţa lor, au înfiinţat o altă societate. Dacă aşa au văzut la “veterani”, de ce nu procedeze la fel şi “bibanii”?! (sursa foto: sourceable.net)

 

1 Noiembrie 2016

Spune-ți opinia