ROSAL GRUP SA Bucureşti (CUI: 6089555) este cunoscută drept “firma de gunoaie a familiei PRIGOANĂ“, chiar dacă aparent nu mai este deţinută de individul care se ţigănea la televizor cu Adriana BAHMUŢEANU sau de copiii acestuia.

Mai exact, în octombrie 2015, s-a decis “schimbarea felului acţiunilor societăţii, din actiuni nominative în acţiuni la purtător, emise în formă materializată”. La momentul respectiv, Honorius-Adrian PRIGOANĂ (31 de ani) deţinea 67% din capitalul social al societăţii ROSAL GRUP SA. La ora actuală, 52% din acţiuni sunt înregistrate pe numele Dan Gabriel GĂMAN – proprietar fiduciar.

La finalul anului trecut, mai exact pe 2 noiembrie 2017, JOE FORCE EGALITATE SECURITY SRL Ploieşti (CUI: 3351038) a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ROSAL GRUP SA, dar la primul termen, din 18 ianuarie 2018, a anunţat că renunţă la judecată, ceea ce înseamnă că firma creditoare şi-a recuperat banii sau măcar a ajuns la un acord cu debitoarea. Acesta a fost Dosarul nr.41952/3/2017.

Deşi au trecut doar două săptămâni de atunci, firma de pază şi-a schimbat atitudinea şi vineri, 2 februarie 2018, a depus o nouă cerere prin care solicită insolvenţa ROSAL GRUP SA – Dosarul nr.3605/3/2018. Şi mai dubios este faptul că solicitarea a fost făcută în numele JOE FORCE EGALITATE SECURITY SRL… deşi societatea şi-a schimbat denumirea în UNITED DEFENSE GROUP SRL încă din 29 noiembrie 2017. O explicaţie ar putea fi aceasta: creditoarea nu a primit banii de la ROSAL GRUP SA aşa cum s-au înţeles pe 18 ianuarie 2018 şi a “redepus” cererea de la primul proces… uitând că, între timp, şi-a schimbat numele.

Dincolo de această cerere ciudată, portalul instanţelor de judecată arată că ROSAL GRUP SA are ceva probleme financiare pentru că de la începutul anului se confruntă cu mai multe procese de “încuviinţare executare silită”, o situaţia ciudată pentru o firmă care în 2015-2016 a obţinut un profit net cumulat de 12,5 milioane euro. O situaţie ciudată… şi de urmărit! (sursa foto: facebook.com/rosalgrup)

5 Februarie 2018

Spune-ți opinia