service

OANA MANAGEMENT SRL Poşta Câlnău (CUI: 19075454) este o firmă tratată cu foarte multă îngăduinţă şi chiar indiferenţă de către instituţiile statului, deşi e cocoţată în topul datornicilor la bugetul de stat, cu restanţe de aproximativ 455 milioane lei, conform listei publicate de ANAF.

 Pe 10 martie 2016, OANA MANAGEMENT SRL s-a cerut în insolvenţă, pe motiv că “potrivit evidenţelor contabile ale societăţii, înregistrează debite în valoarea totală de 2.297.374.886,72 lei, din care 438.189,047 lei creanţe bugetare şi 1.859.185.839,72 lei creanţe chirografare, garantate şi salariale. Din cauza măsurilor asigurătorii instituite faţă de societate de către diverşi creditori, aceasta nu mai face faţă datoriilor exigibile faţă de creditorii săi”. Cererea a fost admisă de judecătorul sindic Eugen IRIMIA de la tribunalul Buzău pe 17 martie 2016 (Dosar nr.558/114/2016)

 Administratorul judiciar provizoriu REFALEX STAR SPRL Buzău (Ion Angelo FLORIAN) a reuşit să publice tabelul preliminar al creanţelor cu o întârziere de 3 zile faţă de termenul limită impus de instanţă, iar din documentul respectiv reiese că firma din Poşta Câlnău (judeţul Buzău) a fost modestă când şi-a evaluat datoriile, masa credală fiind cu aproape 100 milioane de euro mai mai mare. Mai exact, cei 22 de creditori înscrişi în tabel au de recuperat 2,73 MILIARDE LEI, echivalentul a 610 milioane euro (la cursul din ziua deschiderii procedurii).

 Aceasta este suma rezultată din adunarea tuturor creanţelor invocate de creditori şi acceptate de administratorul judiciar provizoriu. Surprinzător, Ion Angelo FLORIAN a ajuns la un alt total, de 4.874.190.028 lei, ceea ce înseamnă ori că a greşit adunarea, ori mai sunt şi alţi creditori pe care a uitat să-i menţioneze în tabel.

 Fiscul are de recuperat 486,39 milioane lei, sumă cu 48 milioane lei mai mare decât cea din lista datornicilor, deşi masa credală este la data deschiderii insolvenţei (10 martie 2016), iar lista prezintă situaţia din 31 martie 2016. Desigur, nu a plătit OANA MANAGEMENT SRL 48 de milioane în intervalul 10-31 martie, ci lista e făcută “pe genunchi”.

 Dintre ceilalţi creditori, merită remarcată societatea BARTENDERS DISTILLERIES SRL Bucureşti (CUI: 31715846), care are de recuperat peste 701 milioane lei. Această firma a fost înfiinţată pe 30 mai 2013, cu sediul social în localitatea Poşta Câlnău, de către o persoană cu nume predestinat pentru astfel de activităţi comerciale – Constantin CÎRCIUMARU (49 de ani). În primul an de activitate a reuşit să adune datorii de 23.006.886 lei, deşi a realizat o cifră de afaceri de 287.261 lei. La finalul anului, a fost schimbat sediul social.

 În 2014, a sărit la o cifră de afaceri de 59.018.397 lei, în timp ce datoriile au explodat la 499.288.982 lei (la 31 decembrie 2014). La aceeaşi dată, creanţele BARTENDERS DISTILLERIES SRL erau de 145.397.730 lei, iar valorea stocurilor se ridica la 302.815.340 lei. În august 2015, societatea a intrat în insolvenţă la propria cerere, iar tabelul preliminar al creanţelor arată o masă credală admisă de 1.022.833.053,96 lei, Fiscul fiind înscris cu o creanţă de numai 98.652.542 lei.

 Înainte de a publica tabelul preliminar al creanţelor cu greşeala inexplicabilă de 2,14 miliarde lei, administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele insolvenţei, document în urma căruia a tras nişte concluzii de “stă mâţa în coadă”.

 Conform raportului menţionat, OANA MANAGEMENT SRL a încheiat anul 2015 cu datorii până la un an de 18.522.907 lei şi datorii peste un an de 582.970.542 lei. Să zicem un total de 600 milioane lei. Ion Angelo FLORIAN mai spune că “societatea înregistra la data depunerii cererii de deschidere a procedurii datorii totale de 2.299.478.857 lei“. Deşi diferenţa dintre cele două sume este uriaşă şi teoretic a apărut în două luni şi jumătate (deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrată pe 17 martie 2016), administratorul judiciar nu o observă şi, prin urmare, nici nu încearcă să o explice.

 Teoretic, OANA MANAGEMENT SRL prestează activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, practic se ocupă de distribuţia băuturilor alcoolice (şi probabil cu spălarea de bani). Cu toate acestea Ion Angelo FLORIAN vine cu o explicaţie delirantă: firma a făcut o investiţie “în echipamente tehnice necesare realizării activității de reparații şi service auto, amenajări de spații cu o valoare de inventar de 159.709 lei, pentru care s-a înregistrat o amortizare de 138.148 lei”; pentru că “planul de afaceri nu a luat în calcul fluctuaţiile previzibile ale preţurilor pe piaţa reparaţiilor auto, a pieselor şi materialelor, a cheltuielilor de personal datorată creşterilor salariului minim“, s-a ajuns la insolvenţă!

 Probabil administratorul judiciar s-a gândit că nu citeşte nimeni raportul respectiv, altfel nu se explică bazaconiile prezentate în acest document. Desigur, Ion Angelo FLORIAN (care ar fi avocat) vede posibilă o reorganizare şi subliniază faptul că “nu rezultă săvârşirea de către fostul administrator al debitoarei a vreuneia dintre faptele prevăzute de art.268 din Legea 85/2014″. Altfel spus, doar criza… şi soarta sunt vinovaţii pentru intrarea în insolvenţă, administratorul – nu.

 În ceea ce priveşte şansele creditorilor de a-şi recupera banii, o concluzie se poate trage din următorul pasaj prezent în documentul amintit: “Până la depunerea cererii de deschiderea procedurii, debitoarea avea în patrimoniu un autoturism cu remorcă pentru depanare auto, două autoturisme FIAT Panda şi o Dacie Pick-up”. (sursa foto: yourtorranceautorepair.com)

 DOCUMENTE ATAŞATE:

OANA MANAGEMENT SRL – tabel preliminar al creanţelor

 OANA MANAGEMENT SRL – raport privind cauzele insolvenţei

 CITIŢI ŞI:

Insolvenţă de 500 MILIOANE EURO; Fiscul are de recuperat 100 milioane euro

23 Mai 2016

Spune-ți opinia