PARAVION TOUR SRL Bucureşti (CUI: 26651851), firma care deţine domeniul şi administrează site-ul de rezervări bilete de avion paravion.ro a intrat în insolvenţă, la propria cerere, pe data de 17 august 2017 (nu pe 8 august 2017, cum a anunţat mai toată lumea), conform deciziei judecătorului sindic Elena GÂRLICI de la Tribunalul Bucureşti – Dosarul nr.30527/3/2017.

În cererea introductivă, debitoarea a precizat că “valoarea datoriilor societăţii pentru plata cărora PARAVION TOUR SRL nu deţine fonduri băneşti disponibile este de 24.651.548 lei” şi că anul trecut a înregistrat pierderi de 1.497.500 lei.

În cadrul procedurii generale de insolvenţă, BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL (Niculae BĂLAN) va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 2.500 lei. Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 29 septembrie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 24 octombrie 2017.

Deşi susţine că această incapacitate de plată a apărut “ca urmare a scăderii dramatice a business-ului desfăşurat în Turcia” (prin portalul bavul.com), adevărul este că, ÎN ACTE, agenţia de turism nu a desfăşurat niciodată o activitate profitabilă, toate exerciţiile financiare de la înfiinţare (martie 2010) şi până în prezent fiind încheiate cu pierderi.

În ceea ce priveşte diminuarea semnificativă a cifrei de afaceri în 2016 – la 8,16 milioane lei, de la 193,82 milioane lei în anul anterior -, aceasta are drept cauză schimbarea tipului de raportare contabilă, de pe rulaj pe comision, după cum precizează zf.ro. Dar chiar şi cu această modificare, PARAVION TOUR SRL a încheiat şi anul trecut pe minus, ceea ce nu e o surpriză ţinând cont că este deţinută de un fond străin de investiţii – GED CAPITAL. Şi se ştie că fondurile de investiţii se ocupă cu acţiuni caritabile!

Oficial, asociat majoritar la PARAVION TOUR SRL este HAPPY TOUR SRL Bucureşti (CUI: 6842431), agenţie de turism (controlată de GED CAPITAL) care pentru anii 2013-2015 a raportat o pierdere cumulată de 10.096.593 lei, iar la finalul anului trecut avea datorii totale de 28.032.581 lei.

Dincolo de declaraţiile reprezentanţilor agenţiei, care susţin că totul e în regulă (sigur e în regulă când nu poţi plăti datorii de 5,5 milioane euro!) şi turiştii ar trebui să dea năvală pe paravion.ro, de reţinut sunt următoarele “cifre”: PARAVION vinde 440.000 de bilete de avion pe an, adică peste 1.200 pe zi, în valoare de aproximativ 115.000 euro PE ZI (calcului e făcut la cifra de afaceri din 2015). Are datorii de peste 5 milioane euro… şi poliţă de asigurare de 50.000 USD! Şi asigurarea de la HAPPY TOUR SRL este tot de 50.000 USD… la vânzări chiar un pic mai mari (AICI).

Şi apropo de această fotografie de pe contul de Facebook al agenţiei; cred că sloganul adaptat la situaţia actuală ar suna aşa: “chiar contează de la cine cumperi biletul de avion, pentru că important e să zbori!” Inspirată şi ultima recomandare de pe blog, chiar înainte de intrarea în insolvenţă – Pula (Croaţia)! (sursa foto: facebook.com/paravion.ro)



30 August 2017

Spune-ți opinia