Înfiinţată în aprilie 2007 de către Ioan Bogdan TENEA (40 de ani în prezent) şi Cătălin Constantin TUFAN (41 de ani), societatea PROMS CONCEPT GROUP SRL Bucreşti (CUI: 21597654) a ajuns la un moment dată o firmă importantă de construcţii, anul 2013 fiind încheiat cu o cifră de afaceri de peste 100 milioane lei. Numai că această evoluţie explozivă a societăţii a fost urmată de o prăbuşire “chiar mai spectaculoasă”, cifra de afaceri coborând sub 30 milioane lei în 2015, an încheiat cu pierderi de 7,87 milioane lei şi datorii totale de 41 milioane lei.

Pe 24 martie 2017, societatea deţinută de TENEA şi TUFAN (la un momemt dat au mai existat şi alţi asociaţi, dar din 2014 s-a revenit la formula de doi), a solicitat protecţia Legii 85/2017, precizând că “datoriile băneşti totale ale societăţii debitoare sunt în cuantum de 20.961.870,12 lei, care se datorează conjuncturii economice nefavorabile, a competiţiei de pe piaţă în care activează societatea, a situaţiei financiare a clienţilor – predominante fiind contractele cu finanţări de la bugetul statului, înfiinţării popririlor asupra disponibilităţilor băneşti ale societăţii instituite de către creditori pentru existenţa unor debite restante”.

Judecătorul sindic Stela Florentina IVAN a admis cererea, a numit SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREŞTI SPRL în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabiliat data de 12 mai 2017 drept termen limită de înscriere la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se desfăşoare pe 29 mai 2017, ora 14:00.

SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Ovidiu NEACŞU) a publicat raportul privind cauzele insolvenţei, documentul prezentând rezultatele financiare obţinute în 2013, 2014, 2015 şi la 28 februarie 2017. Surprinzător şi probabil nu întâmplător lipsesc informaţiile legate de exerciţiul financiar 2016.

În documentul menţionat se precizează că, la 28 februarie 2017, PROMS CONCEPT GROUP SRL avea datorii de 22.198.196 lei, creanţe de 5.778.783,58 lei (din care clienţi incerţi sau în litigiu – 1,075,027.64 lei) şi 5.899.155,70 lei – sume existente în conturile bancare şi în casierie.

Deşi susţine că a efectuat o analiză a riscului de faliment (fără rezultatele din 2016!), administratorul judiciar nu spune dacă sunt şanse de reorganizare, ci o lasă în coadă de peşte: “societatea trebuie să-şi îmbunătăţească nivelul rentabilităţii economice şi al lichidităţii reale. Societatea dispune de resurse (mijloace fixe, stocuri, lichidităţi, salariati, etc) pentru a-şi desfăşura activitatea în continuare”. Ideea care reiese din aceste formulări este că – nemaiexistând pericolul executării silite – societatea va avea bani pentru continuarea activităţii – lichidităţile de 5,9 milioane lei!

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.10264/3/2017 este programat pe 27 iunie 2017, dată la care ar trebui să fie definitivat tabelul creanţelor… ceea ce probabil nu se va întâmpla ţinând cont de valoarea datoriilor şi de numărul de creditori. (sursa foto: saintclassified.in)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



10 Mai 2017

Spune-ți opinia