ASESOFT INTERNATIONAL SA Ploieşti (CUI: 13990040) a intrat în insolvenţă pe 3 noiembrie 2015, la cererea firmei suedeze TRANSAS MARINE INTERNATIONAL AB, care a invocat o creanţă de 3,71 milioane lei. Solicitarea creditorului a fost înregistrată pe 11 august 2014 şi a fost soluţionată de instanţă abia la al 10-lea termen de judecată (Dosar nr.6133/105/2014). În cadrul procedurii, termenul limită de înscriere la masa credală a fost stabilit iniţial la 17 decembrie 2015, dar a fost prelungit cu 30 de zile la cererea administratorului judiciar, adică până pe 18 ianuarie 2016.

REALITATEA MEDIA SA Bucureşti (CUI: 14080700) este societatea care deţine licenţele audiovizuale pentru REALITATEA TV şi REALITATEA FM. Este în insolvenţă de 5 ani şi jumătate (de pe 7 septembrie 2011, Dosarul nr.58935/3/2011), iar administratorul judiciar actual este CENŢU SPRL (Aurel CENŢU).

Pe 2 februarie 2016, la două săptămâni după expirarea termenului limită (prelungit), REALITATEA MEDIA SA depune o cerere de admitere a creanţei, revendicând suma de 53.864.386,17 lei.

Pe 8 februarie 2016, a fost publicat tabelul preliminar al creanţelor în cazul insolvenţei ASESOFT INTERNATIONAL SA, document care prezenta o masă credală acceptată de puţin peste 117 milioane lei. REALITATEA MEDIA SA nu figura pe lista creditorilor nici măcar cu vreo creanţă respinsă.

Care este legătura între ASESOFT şi REALITATEA

În cererea depusă la Dosarul de insolvenţă nr.6133/105/2014, creditoarea REALITATEA MEDIA SA spune aşa:

La data de 24.10.2010 a fost încheiat Contractul pentru prestări servicii de consultanţă şi management înregistrat sub nr. GD 1029 între REALITATEA MEDIA SA («Societatea») şi ASESOFT INTERNATIONAL SA, acesta din urma dobândind calitatea de «Manager», cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Statutul astfel dobândit implica pentru ASESOFT INTERNATIONAL SA două categorii principale de obligaţii: obligaţia de a asigura resursele financiare necesare societăţii (denumita componenta A) si obligaţia de a asigura serviciile specifice de consultanţă şi management strategic pentru produsele REALITATEA, constând în planificarea şi coordonarea strategiilor pentru operaţiunile privind realizarea, dezvoltarea si exploatarea Produselor Media. precum si a activităţilor adiacente acestora (componenta B).

După cum susţine deţinătoarea licenţei REALITATEA TV, în practică lucrurile au stat altfel: “Ca urmare a acţiunilor, respectiv pasivităţii fostului Manager, s-a creat în patrimoniul societăţii REALITATEA MEDIA SA un prejudiciu în cuantum de 53.864.386,17 lei, la care se adaugă dobânda legală“. Să vedem de unde provine această sumă.

Lefurile pe o lună depăşeau 4 milioane lei

Dacă nu este nicio greşeală în cererea de creanţă depusă de REALITATEA, salariile/remuneraţiile pe o singură lună (august 2011), care nu au fost achitate de managerul ASESOFT, se ridică la 4.034.904,45 lei şi vorbim de o sumă netă, că obligaţiile fiscale sunt menţionate la alt capitol. Iar această sumă are următoarea structură:

  • remuneraţii neachitate colaboratorilor societăţi comerciale – 1.667.528,45 lei
  • remuneraţii neachitate colaboratorilor, reprezentând contracte de drepturi de autor – 769.155 lei
  • salarii neachitate angajaţilor cu contract individual de muncă – 1.598.221 lei

Ţeapă cu banii de la ROMTELECOM

REALITATEA MEDIA SA a mai reclamat că a fost lipsită de veniturile din publicitate aferente contractelor încheiate cu ROMTELECOM SA, desfăşurarea faptelor fiind următoarea:

“În intervalul aprilie-iulie 2011, ASESOFT INTERNATIONAL SA a determinat REALITATEA MEDIA SA să-i cesioneze mai multe creanţe pe care le deţinea faţă de ROMTELECOM SA (având ca obiect venituri obţinute din publicitate), în considerarea faptului că potrivit înţelegerilor în forma iniţială, fostul Manager urma să achite preţul pentru aceste cesiuni într-un interval de timp mai scurt decât cel în care REALITATEA MEDIA SA ar fi încasat creanţele respective. Este vorba despre Contractul nr.GD 369/06.04.2011 cu un preţ al cesiunii de 1.988.078,85 lei, Contractul GD 573/06.06.2011 cu un preţ al cesiunii de 1.427.892,34 lei şi Contractul GD 677/04.07.2011 cu un preţ al cesiunii de 1.469.484,69 lei, toate contractele fiind cesionate la un preţ reprezentând valoarea nominală a acestora“.

Valoarea totală a acestor creanţe cesionate este de 4.885.455,88 lei, bani pe care REALITATEA susţine că nu i-a încasat, la care s-ar mai adăuga 4 milioane lei, sumă pierdută “ca urmare a încetării din vina fostului Manager a contractului dintre REALITATEA MEDIA şi ROMTELECOM SA nr.GD 670/02.12.2008 înainte de termenul contractual, respectiv veniturile nete ce urmau a fi încasate de REALITATEA MEDIA SA în perioada 01.10.2011-20.12.2011″. Astfel, ţeapa din afacerea ROMTELECOM se ridică la 8.885.455,88 lei.

ASESOFT a luat cu japca veniturile din publicitate

REALITATEA MEDIA SA mai susţine că, începând cu luna mai 2011, ASESOFT INTERNATIONAL SA a preluat abuziv veniturile din publicitatea difuzată pe REALITATEA TV, THE MONEY CHANNEL şi ROMANTICA TV, “fără a le vira mai departe către societate, lipsind Societatea de principala sursa de venit, deşi a fost avertizat de aceasta asupra abuzului săvârşit“.

Pentru a recupera baniii din publicitate, REALITATEA MEDIA SA a emis mai multe facturi către “fostul Manager”, pe care le trec în revistă pentru a vă putea face o imagine despre sumele vehiculate într-o singură lună, pe un post TV, la nivelul anului 2011:

  • factura fiscală 8326093/31.05.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzată în luna mai 2011 în cadrul programului REALITATEA TV – 3.003.161,02 lei
  • factura fiscală 8326173/30.06.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzată în luna iunie 2011 în cadrul programului ROMANTICA – 87.494,02 lei
  • factura fiscala 8326172/30.06.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzată în luna iunie 2011 în cadrul programului REALITATEA TV – 2.925.869,04 lei
  • factura fiscală 8326263/29.07.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzată în luna iulie 2011 în cadrul programului REALITATEA TV – 1.683.498,18 lei
  • fiscală 8326344/31.08.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzata în luna august 2011 în cadrul programului THE MONEY CHANNEL – 6.753,36 lei
  • factura fiscală 8326344/31.08.2011, reprezentând contravaloare publicitate difuzată în luna august 2011 în cadrul programului REALITATEA TV – 491.313,98 lei

Aceste facturi – care totalizează 8.198.089,60 lei – nu au fost achitate de ASESOFT. Mai mult, “fostul Manager a continuat să valorifice publicitatea aferentă postului REALITATEA TV si după intrarea în insolvenţă, astfel încât pentru publicitatea difuzată în cursul lunii septembrie 2011, ASESOFT INTERNATIONAL SA datorează suma de 3.992.251 lei, conform comenzilor si raportărilor emise de fostul Manager şi/sau de societatea MEDIA CONSULTA INTERNAŢIONAL SRL”.

Conform calculelor efectuate de REALITATEA, “totalul sumei datorate de ASESOFT INTERNATIONAL SA pentru servicii publicitare este de 12.190.340,60 lei, suma scadentă si neachitată“.

Fiscul şi furnizorii au fost păgubiţi (de ASESOFT) cu 28,75 milioane lei

Firma care, conform DNA, a fost controlată mai tot timpul de Sebastian GHIŢĂ, mai este acuzată că “nu a asigurat plata datoriilor generate după semnarea contractului, constând atât în contravaloarea bunurilor/serviciilor furnizate REALITATEA MEDIA de parteneri contractuali ai acesteia, cât şi în obligaţiile bugetare rezultate potrivit legii ca urmare a activităţilor coordonate de fostul manager”.

În ceea ce priveşte obligaţiile bugetare constituite după semnarea Contractului de management, acestea s-ar ridica la 19.068.116 lei – debit principal şi 3.915.893,83 lei – accesorii (calculate de ANAF), rezultând o datorie bugetară scadentă şi neachitată în suma totală de 22.984.009,83 lei. De vreo 4 ori mai mici sunt “datoriile către furnizorii REALITATEA MEDIA, constituite de fostul Manager după semnarea Contractului”. Suma exactă este de 5.769.675,41 lei.

Cerere de creanţă depusă TARDIV şi respinsă DEFINITIV. Cine răspunde?

Sumele prezentate sunt calculate de REALITATEA şi nu au fost contestate sau măcar analizate de administraorul judiciar de la insolvenţa ASESOFT INTERNATIONAL SA din simplul motiv că a fost respinsă cererea de creanţă. Altfel spus, cererea a fost judecată/respinsă pe procedură, nu pe fond. Dar indiferent dacă valoarea de 53.864.386,17 lei este corectă sau nu, demnă de remarcat, de analizat şi eventual de cercetat (chiar şi de procurori) este neglijenţa (în serviciu) manifestată de administratorul special Florin BERCEA (împlineşte 53 de ani luna viitoare) şi de administratorul judiciar CENŢU SPRL, care nu au depus la timp cererea de creanţă, anulând astfel orice şansă de a se mai recupera sumele datorate de ASESOFT INTERNATIONAL SA.

REALITATEA MEDIA SA a contestat neincluderea în tabelul creditorilor, dar Curtea de Apel Ploieşti a respins recent şi ultima cale de atac, iar SENTINŢA DEFINITIVĂ din Dosarul nr.6133/105/2014/a3 a demontat toate argumentele invocate de (presupusa) creditoare:

“REALITATEA cunoştea starea juridică a debitoarei (ASESOFT INTERNATIONAL SA – n.r.) încă din luna noiembrie 2015, nu a formulat cererea de înscriere la masa credală anterior datei limită 18.01.2016, nu a fost contestat tabelul preliminar de creanţe publicat în data de 8.02.2016, în termen de 7 zile de la publicarea sa şi, de asemenea, nu a contestat nici măsura administratorului judiciar cuprinsă în raportul de activitate publicat în BPI din 21.04.2016, în termen de 7 zile de la publicare. Aşa fiind, Curtea reţine că motivele de apel sunt nefondate, sentinţa apelată este temeinică si legală, prima instanţă a făcut corect aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 59 alin. 5 si 6 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la obiectul contestaţiei”.

În aceste condiţii, Comitetul Creditorilor şi chiar judecătorul sindic Anca Stela BUMBULUŢ ar trebui să facă demersurile necesare pentru înlocuirea administratorului judiciar şi a celui special, pierderea unei creanţe de 53,86 milioane lei (sau cât ar fi rezultat după verificare) fiind o dovadă clară de incompetenţă, dacă nu cumva este rea-intenţie.

Datoriile la stat au crescut cu 15 milioane euro în perioada de insolvenţă… şi Fiscul nu a cerut trecerea la faliment

În septembrie 2016, REALITATEA TV a aniversat 5 ani de insolvenţă şi 100 MILIOANE LEI… datorii la stat! Asta în condiţiile în care Fiscul figura la data deschiderii insolvenţei cu două creanţe, una teoretic garantată de 19.005.639 lei (16,513% din masa credală) şi una bugetară de 17.040.964 lei (14,806%), adică un total de “numai” 36 milioane lei.

La data de 31 decembrie 2016, REALITATEA MEDIA SA a ajuns (conform site-ului ANAF) la obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 104.900.766 lei, defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 41.271.651 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 45.060.392 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 1.923.137 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 16.645.586 lei

În condiţiile în care s-a pierdut şi ultima şansa de a recupera presupusa creanţă de la ASESOFT INTERNATIONAL SA, va fi interesant de văzut ce motive ar mai putea invoca Fiscul sau administratorul judiciar (oricare ar fi) pentru a nu solicita trecerea la faliment… sau ar putea s-o facă pe-a proştii, ca până acum! (sursa foto: reportervirtual.ro)

CITIŢI ŞI:
REALITATEA TV a aniversat 5 ani de insolvenţă şi 100 MILIOANE LEI… datorii la stat!

ASESOFT INTERNATIONAL: masă credală de 117 milioane lei; insolvenţa merge mai departe, apelul debitoarei a fost respins

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact



12 Martie 2017

Spune-ți opinia