romcargo

Deşi are sediul social în Bucureşti, ROMCARGO MARITIM SRL (CUI: 18957842) operează importurile şi exporturile maritime de vehicule pentru pasageri şi utilitare în România şi, conform site-ului propriu, suprafaţa totală de stocare a celor două terminale operate de companie în portul Constanţa este de 105.000mp, “ceea ce, conform standardelor uzuale, perimte stocarea simultană a 7.500 autoturisme. În functie de timpul mediu de stocare pe autovehicul, volumul de maşini/an poate ajunge la 234.000 (in medie o săptămâna de stocare/maşina)”.

Controlat de Dorin IACOB (56 de ani) – 49% din capitalul social şi asociat la PRO ACTIV GLOBAL SRL Bucureşti (CUI: 16247032), care deţine 22% din ROMCARGO MARITIM SRL, operatorul portuar a aniversat 10 ani de la înfiinţare (august 2006) printr-o… cerere de deschidere a insolvenţei, depusă la Tribunalul Bucureşti pe 19 octombrie 2016.

În sentinţa pronunţată de judecătorul sindic Lidia Daniela GHINDAR pe 25 octombrie 2016 şi publicată în BPI abia ieri, 6 decembrie 2016, se precizează că “societatea se află în imposibilitatea de a achita datoriile exigibile către creditori, fiind cumulate datorii în cuantum de 3.174.018.179 lei, reprezentând debite către furnizori şi bugetul de stat, precum şi drepturi salariale în cuantum de 62.179 lei”. Cu siguranţă este o greşeală, datoriile nu pot fi de 3,17 miliarde lei (nici noi, nici vechi), iar restanţele sunt de ordinul milioanelor de lei – probabil nu numai 3 milioane lei, bilanţul pe anul trecut prezentînd o sumă de 14,32 milioane lei.

romcargo-maritim-10-ani-2015-w

Judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi a numit ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY SPRL în funcţia de administrator judiciar provizoriu. Data de 9 decembrie 2016 este termenul limită de înscriere la masa credală, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pe 6 ianuarie 2017, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, Splaiul Unirii nr.16, et. 1, birourile 101-102-114A – Clădirea „Muntenia Business Center”, sector 4).

Administratorul judiciar s-a apucat să facă ordine în contractele încheiate de debitoare, unele înţelegeri fiind menţinute, altele denunţate. În ceea ce priveşte colaborarea dintre ROMCARGO MARITIM SRL şi COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA Constanţa (CUI: 11062831), situaţia s-a complicat deja.

Firma cu sediul social în Bucureşti nu a achitat la termen facturile emise de CN APM SA Constanţa în perioada 30.09.2014-12.04.2016, în valoare totală de 1,4 milioane lei, la care se adaugă penalităţi. După ce a fost dată în judecată (Dosar nr. 557/118/2016, Tribunalul Constanţa), compania controlată de Dorin IACOB a încheiat cu creditoarea un “proces-verbal de eşalonare a debitelor restante şi a penalităţilor de întârziere“, convenind să achite suma de 1.817.279,23 lei (debit şi penalităţi) în 24 de tranşe lunare, ultima pe 30 aprilie 2018. Documentul a fost încheiat pe 20 mai 2016. După 5 luni, ROMCARGO MARITIM SRL s-a cerut în insolvenţă!

Administratorul judiciar a denunţat acest proces verbal, dar COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA a contestat decizia, considerând că un astfel de document nu poate fi denunţat de administratorul judiciar. Speţa urmează a se judeca la termenul din 31 ianuarie 2017.

O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul creditorului CFR MARFĂ SA: contractul a fost menţinut, dar a fost denunţat procesul verbat de eşalonare. Transportatorul feroviar nu a contestat decizia practicianului în insolvenţă!

Un alt creditor care a permis societăţii ROMCARGO MARITIM SRL să acumuleze datorii impresionante este Fiscul. Conform site-ului ANAF, operatorul portuar înregistra – la 30 septembrie 2016 – obligaţii restante de 1.830.143 lei, defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 1.104.577 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 553.561 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 14.659 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 157.346 lei

Valoarea ridicată a accesoriilor demonstrează că e vorba de datorii cu o vechime mare.

Inedit la această insolvenţă este faptul că – deşi firma este din Bucureşti şi activează în portul Constanţaderanjul cel mai mare va fi la Mioveni şi Craiova, eventual şi la Cluj-Napoca. ROMCARGO MARITIM SRL are contract cu AUTOMOBILE DACIA SA din septembrie 2012, iar cu FORD WERKE GmbH din mai 2014, asigurând exportul pe cale maritimă a automobilelor produse la fabricile din România (Mioveni şi Craiova). Poate şi ceva importuri pentru cele două companii. La Cluj-Napoca este sediul BĂNCII TRANSILVANIA, chiar dacă debitoarea lucrează cu sucursala din Constanţa. Iar banca este un alt creditor important.

Planul de reorganizare pe care debitoarea susţine că îl va propune se bazează, în principal, pe colaborările cu cei doi producători români de autovehicule. La momentul actual, nu cred că DACIA sau FORD au o alternativă pentru exportul pe cale maritimă, dar cu siguranţă se vor gândi la asta. Întrebarea este dacă vor găsi soluţia până se va pronunţa falimentul ROMCARGO MARITIM SRL! Desigur, există şi varianta ca firma să-şi revină, mai ales dacă datoriile către cei 3 creditori de stat (Fisc, CFR MARFĂ SA şi CN APM SA) vor fi “şterse” prin planul de reorganizare. (sursa foto: facebook.com)

romcargo-satelit

 

7 Decembrie 2016

Spune-ți opinia